Afectiuni ale aparatului genital masculin


Generalitati

Sus
Afectiuni ale aparatului genital masculin Vezi galerie foto

Functiile organelor reproducatoare masculine sunt de a produce, mentine si transporta spermatozoizii (celulele reproducatoare ale barbatilor) si lichidul seminal, de a produce si secreta hormonii masculini si, prin acestea, de a contribui la perpetuarea speciei.
Aparatul genital masculin cuprinte atat structuri interne cat si externe.
Structurile externe sunt: penisul, scrotul si testiculele. Organele interne sunt mai mult adjuvante, printre acestea enumerandu-se: canalele deferente, canalele de ejaculare, uretra, veziculele seminale, glanda prostatica si glandele Coweper.

Printre cele mai frecvente afectiuni intalnite la nivelul aparatului reproducator masculin sunt: priapismul, leziunile cutanate de la nivelul penisului, tumefactia intrascrotala, glandul inflamat dar si hematospermia si secretiile uretrale ale penisului.

Curbarea penisului

Sus

Curbarea anormala a penisului poate reprezenta inceputul unei anomalii anatomice, insa, poate fi si semnul afectiunii Peyronie.
In cazul acestei afectiuni, se formeaza o cicatrice sub tegument, la nivelul tesutului erectil si care forteaza organul sa se roteasca in sus, jos au inspre stanga sau dreapta. Boala Peyronie poate aparea brusc sau poate avea o evolutie treptata, uneori extrem de dureroasa, determinand ca actul sexual sa se desfasoare cu dificultate sau chiar impiedicand desfasurarea acestuia.

Majoritatea barbatilor se simt extrem de jenati din cauza acestei afectiuni, motiv pentru care apar si problemele sexuale.

In cazuri exceptionale boala Peyronie poate fi transmisa ereditar, insa cauza cea mai frecventa este traumatismul organului in timpul practicarii unui sport sau in timpul unui act sexual viguros.

Boala Peyronie afecteaza mai ales barbatii cu varsta cuprinsa intre 40 si 60 ani si apare predominant la barbatii albi si mai putin la cei de culoare sau asiatici. Peste 4% din barbatii albi din SUA sufera de aceasta afectiune.

Curbarea penisului poate semnala si o vasculita, o inflamatie a peretilor vaselor de sange.

Totodata, aproximativ 30% dintre barbatii cu boala Peyronie prezinta afectiunea mixta a tesuturilor conjunctive, comuna fiind boala Dupuytren - ingrosarea anormala a tesutului de la nivelul palmelor.

Afectiunea Peyronie poate disparea singura dupa o anumita perioada de timp; in caz contrar este necesara interventia chirurgicala. De asemenea, operatia este indicata si in cazul in care afectiunea este dureroasa sau cauzeaza probleme sexuale.

Priapismul - erectia prelungita

Sus

Erectia prelungita poate fi visul oricarui barbat, insa daca aceasta continua mai mult de 4 ore fara sa continue stimularea sexuala aceasta este semnul afectiunii numita priapism – extrem de inconfortabila, dureroasa care uneori poate conduce la lezarea organului genital masculin. Priapismul apare in randul barbatilor cu siclemie.

Potrivit studiilor, 42% dintre barbatii cu erectie prelungita vor suferi la un moment dat si de priapism.

Erectia prelungita poate fi si o reactie a intepaturii paianjenului vaduva neagra, dar in aceasta situatie apar si crampe musculare si dureri severe in timpul ejacularii. Un lucru mai putin cunoscut este faptul ca erectia prelungita poate fi unul din simptomele leucemiei sau malariei.

Totodata, trebuie mentionat ca erectia prelungita poate fi o reactie la anumite antipsihotice, antidepresive sau antihipertensive.
Pornind de la aceasta situatie nu trebuie sa ne surprinda faptul ca aceasta afectiune ar putea fi unul din efectele secundare ale medicamentelor Viagra, Cialis si Levitra folosite la tratarea disfunctiilor erectile.
Priapismul poate fi o urmare a intoxicarii cu monoxid de carbon, alcool, marijuana, cocaina sau alte substante, dar si ca urmare a unei interventii chirurgicale nereusite la nivelul penisului.

Afectiunea trebuie tratata imediat ce a fost descoperita; lasata netratata poate conduce la aparitia unor cicatrici grave sau la disfunctie erectila permanenta.

Leziuni cutanate la nivelul penisului

Sus

Ulceratiile de coloare rosie sau purpurie aflate pe suprafata penisului sunt primul semn al cancerului de penis – o forma rara de cancer de piele, care a fost observata numai la persoanele fara adapost (vagabonzi). In timp cancerul evolueaza si apar alte semne si simptome cum ar fi: eruptiile cutanate de culoare rosie, urat mirositoare sau sangerarile.

Barbatul infectat cu virusul HPV (human papilomavirus) – una din cele mai comune cauze ale afectiunilor cu transmitere sexuala atat la barbati, cat si la femei – prezinta un risc mai ridicat de a face cancer penian in comparatie cu ceilalti barbati.
De asemenea, barbatii care fumeaza, sufera de SIDA sau au urmat un tratament pentru psoriazis cu lumina ultravioleta si cu medicamentul Psoralen prezinta un risc crescut de a face aceasta forma de cancer.

Tumefactie intrascrotala

Sus

Cand unui barbat ii apare o tumefactie (umflatura) in interiorul scrotului, fie sufera de o anumita afectiune, fie trebuie sa faca o pauza in desfasurarea actelor sexuale.

O formatiune intrascrotala este adesea unul din semnele varicocelului – afectiune ce se caracterizeaza prin prezenta unei vene varicoase in jurul testiculului, asemanator venelor varicoase de la nivelul piciorului.

De regula, varicocelul apare la testiculul stang si este mai usor de observat atunci cand barbatul e in ortostatism (in picioare) si are tendinta sa dispara atunci cand sta in decubit culcat. Unii barbati sustin ca au impresia ca duc “un sac de viermi” in interiorul sacului scrotal.

Potrivit studiilor, aproximativ 20% dintre barbati pot suferi de varicocel, afectiunea aparand cu precadere la barbatii cu varsta cuprinsa intre 15 si 25 ani. Se presupune cu varicocelul interfereaza cu producerea spermei prin cresterea temperaturii din testicule, astfel, se explica de ce 40% dintre barbatii cu aceasta boala sufera si de infertilitate.

Tumorile scrotale mai pot reprezenta unul din semnele hidrocelului - o formatiune lichida, nedureroasa care inconjoara testiculul si care, de regula, se dezvolta dupa varsta de 40 ani. Hidrocelul poate semnala o infectie sau o leziune a scrotului. De asemenea, hidrocelul poate fi confundat cu hernia inghinala, o afectiune in care o parte a intestinului patrunde in scrot printr-un punct mai slab al peretelui abdominal. Rareori, hidrocelul poate fi un semn al cancerului intestinal.

Mai mult, tumoarea scrotala poate fi semnul unei infectii grave a epididimului – canalul care depoziteaza si ajuta la transportarea spermei. Aceasta infectie – epididimita - adesea este cauzata de catre o afectiune cu transmitere sexuala, cum ar fi Gonoreea si Chlamydia. Infectia la nivelul epididimului poate aparea ca o reactie la medicamentul Amiodarone, utilizat in tratamentul tulburarilor de ritm cardiac.

Daca intreg scrotul este umflat insa umflatura nu este dureroasa poate fi vorba de un semn al limfedemului.

Gland inflamat

Sus

In cazul in care un barbat are capul penisului (gland) inflamat, acesta poate suferi de balanita – afectiune care apare din cauza unei igiene intime necorespunzatoare. Daca barbatul prezinta si inflamarea preputului atunci afectiunea se numeste balanopostita.

In ultima faza a acestor afectiuni, inflamatia si tumefactia se pot agrava atat de tare incat decalotarea devine imposibila (nu isi poate da inapoi preputul) – afectiune cunoscuta medical sub denumirea de fimoza.

O formatiune pe testicul

Sus

Aparita unei formatiuni (galme) pe unul din testicule poate fi semnul aparitiei unui spermatocel – chist benign cu continut spermatic, care se afla in interiorul scrotului dar este atasat de epididim. De asemenea, aceasta galma poate semnala si o leziune testiculara sau o infectie.

Din nefericite, un chist rigid, dureros poate fi primul simptom ale cancerului testicular. O data cu aparitia acestui chist, barbatul poate simti: o greutate sau un disconfort la nivelul scrotului, dar si o durere apasata in spate sau in abdomen.

Exista si cazuri exceptionale, cand barbatul cu cancer testicular nu prezinta niciunul din simptomele acestei afectiuni.

Cancerul testicular este o forma rara de cancer care afecteaza mai ales barbatii tineri, cu varsta cuprinsa intre 15 si 34 ani; rareori sunt diagnosticate persoane care au trecut de varsta de 40 ani.

In SUA, persoanele caucaziene (de culoare alba) prezinta cel mai ridicat risc de a suferi de cancer testicular, urmati fiind de hispanici si asiatic. Persoanele de culoare prezinta cel mai scazut risc de a suferi de cancer testicular.

De asemenea, trebuie mentionat ca aceasta afectiune apare mai ales la persoanele tinere care s-au nascut cu un testicul necoborat in scrot, si la cele unde au existat cazuri similare in familie. Un risc crescut al cancerului testicular il prezinta si barbatii nascuti cu un cromozon X in plus - afectiune genetica numita Sindromul Klinefelter.

Hematospermia - ejacularea rosiatica

Sus

Ejacularea rosiatica, medical cunoscuta sub denumirea de hematospermie, de regula indica prezenta sangelui in lichidul seminal.
Sangele poate ajunge acolo din cauza oricarui tip de inflamatie a tractului reproductiv.

Barbatii care deja au avut un episod de hematospermie sa se astepte si la urmatoarele. Cu toate ca nu este un simptom al unei afectiuni grave, ejacularea cu sange poate creste incidenta cancerului de prostata.

Secretii uretrale - ale penisului

Sus

Scurgerile care apar la nivelul penisului pot semnala uretrita – inflamare a uretrei, canalul prin care urina este eliminata din organism, motiv pentru care uretra este un mediu perfect pentru microbi.

Acesti germeni pot aparea si ca urmare a infectiei de la nivelul prostatei sau pot fi dobanditi in timpul actului sexual. Daca lichidul este vascos, tulbure si urat mirositor, scurgerile reprezinta un simptom al afectiunii numita gonoree.




125748 vizualizari, 12 Februarie 2009

Citeste si

Arhiva
  • Tulburari ale ciclului menstrual Tulburari ale ciclului menstrual

    Generalitati Ciclul menstrual al femeii mature este un indicator relativ fidel al echilibrului dinamic dintre uter, ovare,hipofiza si hipotalamus, datorita sensibilitatii receptorilor uterini la variatia concentratiilor sangvine ale hormonilor ovarieni; astfel...citeste mai mult

  • Mancarimile genitale la barbati Mancarimile genitale la barbati

    Generalitati Mancarimile genitale pot fi inconfortabile si chiar dureroase si pot avea efecte fizice, cat si emotionale. Mancarimile din zona genitala la barbati pot fi rezultatul iritatiilor, alergiilor, inflamatiilor, infectiilor sau chiar a cancerului....citeste mai mult

  • Priapismul (Disfunctie erectila) Priapismul (Disfunctie erectila)

    Generalitati Priapismul este o disfunctie erectila ce consta dintr-o erectie prelungita, persistenta, de obicei dureroasa, ce dureaza mai mult de 4 ore si apare fara stimulare sexuala. Afectiunea apare intrucat sangele de la nivelul penisului nu mai poate fi...citeste mai mult