Hidronefroza

Cele mai frecvente cauze ale hidronefrozei sunt:
- malformatie congenitala a bazinetului si ureterului (conductul care asigura transportul urinei pana la vezica urinara)
- obstructie cauzata de tuberculoza
- cudura ureterului
- calcul la nivelul ureterului
- compresiuni tumorale
- obstructie la nivelul colului vezical, etc.
Cazurile cele mai frecvente de hidronefroza se datoreaza litiazei renale. Cu debut brusc sau mai lent, cu simptomatologie clinica zgomotoasa sau silentioasa, orice calcul este agresiv pentru aparatul urinar care il contine.
Conseciintele anatomopatologice depind de:
- localizare
- numarul de calculi
- gradul de obstructie pe care il determina
- durata acesteia
- asocierea cu infectia urinara
- durata evolutiei in timp
- starea aparatului urinar preexistenta aparitiei calculului
- alti factori proprii pacientului.

Obstructia urinara este indusa de prezenta unui obstacol mecanic cel mai frecvent reprezentat de calcul. Obstructia urinara poate fi completa sau incompleta, in functie de localizarea si marimea calculului aceasta poate fi acuta sau cronica dupa modul de instalare.
Obstructia litiazica va avea ca drept rezultat hipertensiunea (presiune ridicata) in caile urinare supraiacente obstacolului.

In consecinta, obstructia litiazica se manifesta clinic printr-o serie de semne si simptome, care au un substrat anatomo-patologic corespunzator:
- durere colicativa – colica renala in cazul obstructiei bruste si complete a jonctiunii pieloureterale sau a ureterului
- nefralgie, care caracterizeaza obstructiile incomplete cronice, induse in special de calculii caliceali sau coraliformi, care permit scurgerea urinei cu un grad de hipertensiune supraiacenta.
- dilatatia supraiacenta obstacolului, reprezentata prin ureterohidronefroza, hidronefroza sau hidrocalicoza (dilatarea calicelor renale), in raport cu topografia calculului care determina obstructia urinara.
Dilatatia supraiacenta are drept consecinta, urmare a hipertensiunii din calea urinara, distructia morfologica a nefronilor, a parenchimului renal cu subtierea si atrofia acestuia.
Distructia morfologica descrisa are la randul ei drept urmare, pe plan epurator deficitul functional renal. Acest deficit se realizeaza fie prin obstructie mecanica de cale urinara, fie prin reducerea importanta a nefronilor supusi agresiunii presiunii ridicate si foarte adesea infectiei urinare asociate.

Extravazarea urinara este consecutiva hiperpresiunii supraiacente obstacolului, ce induce un proces de perinefrita, peripielita si periureterita scleroasa, ca reactie la staza urinara, ceea ce in timp va induce modificari de dinamica a cailor urinare superioare, ce pot persista dupa dezobstructia litiazica a acestora.