Coronavirus Update

Prima tunsoare a copilului

Prima tunsoare a copilului

Ne tundem prichindeii "la zero" sau le lasam podoaba capilara sa creasca in voie?
Pe capul si pe corpul oricarui om cresc atatea fire de par cati foliculi pilosi are. Numarul firelor de par este stabilit genetic.  Asadar, oricat de des ai tunde un copil, podoaba lui capilara nu are cum sa se indeseasca. Desimea parului depinde de factori ereditari,  de starea de sanatate a copilului, de alimentatia si de ingrijirea lui.

Cei mai multi copii se nasc cu cateva fire de par foarte fin pe cap care, treptat, sunt inlocuite cu par mai lung si mai gros. S-a constatat ca parul bebelusilor creste in medie cu un centimetru pe luna. In felul acesta, spre varsta de un an, majoritatea copiilor necesita si prima tunsoare.

Sunt insa si cazuri in care nou-nascutii prezinta chiar de la nastere o bogata podoaba capilara, caz in care prima tunsoare se poate realiza mult mai devreme. Medicii recomanda ca aceasta sa fie facuta la 40 de zile dupa nastere, cand sugarii au reusit sa se adapteze mediului.

Periuta sau "zero"?
Prima tunsoare nu trebuie neaparat sa fie "la zero". Medicii pediatri sunt sceptici in ceea ce priveste rasul in cap al copiilor mici, intrucat exista pericolul ranirii pielii capului. Foarte importanta este scurtarea "coamei" de pe frunte, pentru ca parul sa nu-i intre in ochi. Care este parerea medicilor? "Fara par lung pana la 4 ani". Si in cazul baietilor, si al fetitelor. Pana la  
aceasta varsta, firele de par sunt foarte subtiri si fragile, din care cauza se incalcesc si se rup in timpul pieptanatului.

Multor bebelusi, din cauza ca dorm pe spate si isi freaca capsorul de perna, li se tocesc firele de par de la ceafa. Ulterior, in aceasta zona va creste un par des, dar incet si neuniform. Pentru a preveni tocirea firelor de par, urmariti ca bebelusul sa nu stea doar pe spate, ci sa se intoarca de pe o parte pe alta si pe burtica. Fireste, daca micutul are par des si rezistent, puteti sa nu va  grabiti cu tunsoarea.


Sursa: Ioana Copilul meu, Nr. 11/2005


  •  

    Interpretare simptome

    semnificatia simptomelor si afectiunile probabile

    Afla acum