Movalis - capsule
Informatii prospect Movalis - capsule
Prospect produs: MOVALISAfisare pentru tiparire
MOVALIS
,
meloxicanum
Compozitie: 20 tablete a 7,5 mg sau 15 mg meloxicam/tableta 6/12 supozitoare a 15 mg meloxicam/supozitor
Proprietati: Movalis este un AINS din clasa acizilor enolici, cu proprietati antiinflamatoare, analgezice si antipiretice. Mecanismul, comun pentru toate efectele, se datoreaza capacitatii Movalis de a inhiba biosinteza prostaglandinelor, cunoscuti mediatori ai inflamatiei. In vivo, Movalis inhiba mai mult biosinteza prostaglandinelor de la locul inflamatiei, decat a celor din mucoasa gastrica sau din rinichi. Acest grad crescut de protectie se datoreaza inhibarii selective a COX 2, fata de COX 1. Dovezile existente arata ca inhibarea COX 2 intretine efectele terapeutice ale AINS, pe cand inhibarea COX 1 este responsabila de efectele secundare gastrointestinale si renale. Studiile clinice au demonstrat o incidenta scazuta a efectelor secundare gastrointestinale (inclusiv a perforatiilor, ulceratiilor si sangerarilor) la dozele recomandate de meloxicam, decat la cele ale antiinflamatoarelor standard.
Indicatii: Movalis este un antiinflamator indicat pentru tratamentul simptomatic al artritei reumatoide, tratamentul simptomatic al osteoartritelor dureroase (artroze, boli degenerative ale articulatiilor); alte stari inflamatorii.
Contraindicatii: Hipersensibilitate la meloxicam sau orice excipient al medicamentului. Este posibila sensibilitatea incrucisata cu acidul acetilsalicilic sau cu alte AINS. Movalis nu trebuie administrat pacientilor care prezinta semne de astm, polipi nazali, angioedem sau urticarie, urmare a administrarii de acid acetilsalicilic sau alt antiinflamator; in caz de ulcer peptic activ, insuficienta hepatica severa, insuficienta renala severa nedializata, copii si adolescentii sub 15 ani, sarcina sau alaptare.
Precautii speciale: Ca si in cazul altor AINS, trebuie luate anumite precautii in cazul tratamentului pacientilor cu antecedente de boala ale tractului gastrointestinal superior si la pacientii tratati cu anticoagulante. Tratamentul cu Movalis trebuie oprit daca determina ulceratii peptice sau sangerari gastrointestinale. O atentie deosebita trebuie acordata pacientilor care prezinta reactii adverse mucocutanate si instituit un tratament discret cu Movalis. Supozitoarele Movalis nu trebuie administrate la pacientii cu leziuni ale rectului sau anusului sau celor cu istoric recent al sangerarilor rectale sau anale.
Sarcina si alaptare: Nu s-au observat efecte teratogene in testarea pre-clinica. Movalis nu se administreaza pe parcursul sarcinii si alaptarii.
Efecte secundare: Gastrointestinale: dispepsie, greata, voma, dureri abdominale, constipatie, flatulenta, diaree, esofagita, ulcer gastrointestinal, sangerari gastrointestinale oculte sau macroscopice. Hematologie: anemie, tulburari ale valorilor sanguine, inclusiv ale leucocitelor, leucopenie, trombocitopenie. Administrarea concomitenta a unui medicament potential mielotoxic, metotrexat in particular, poate fi un factor predispozant de citopenie. Dermatologie: prurit, rash cutanat, stomatita, urticarie, fotosensibilitate. Respiratorii: s-a observat instalarea astmului acut la indivizi tratati in prealabil cu acid acetilsalicilic sau alte AINS, inclusiv Movalis. Sistemul nervos central: delir, dureri de cap, vertigo, tinitus, toropeala. Cardiovasculare: edem, cresterea tensiunii arteriale, palpatii flush. Genito-urinare: parametri renali anormali.
Dozare si administrare: Artrita reumatoida: 15 mg/zi. In functie de raspunsul terapeutic, doza poate fi redusa la 7,5 mg/zi. Osteo-artrita: 7,5 mg/zi. Daca este necesar, doza poate fi crescuta la 15 mg/zi. La pacientii cu risc crescut la reactii adverse, tratamentul se incepe cu o doza de 7,5 mg/zi. La pacientii cu insuficienta renala severa dializati, doza nu trebuie sa depaseasca 7,5 mg/zi. Doza maxima zilnica recomandata este de 15 mg Movalis. Deoarece doza de Movalis la copii nu a fost inca stabilita, tratamentul cu Movalis trebuie aplicat doar adultilor. Tabletele trebuie inghitite cu apa sau alt lichid, in timpul meselor. Administrarea rectala: un supozitor de 15 mg/zi. Administrarea combinata: doza zilnica totala de Movalis administrata ca tablete si supozitoare nu trebuie sa depaseasca 15 mg.
Conditii de pastrare: Se va pastra intr-un loc uscat, la o temperatura de pana la 25 grade Celsius. Nu se va lasa la indemana copiilor.
A.P.P.: Producator: Boehringer Ingelheim
Atentie
Nu se recomanda administrarea de medicamente fara consult medical.
Cititi online prospectele medicamentelor, pentru a va informa asupra indicatiilor, modului de utilizare sau reactiilor adverse.
Citeste si
Arhiva-
Capsula endoscopica - generalitati, utilizare, pregatire
Generalitati Capsula endoscopica este una din cele mai performante metode imagistice care se refera la o relativa invaziune,desi comparativ cu toate metodele cunoscute este de o acuratete si detaliere mult sporita fata de celelalte metode. Metodele imagistice...citeste mai mult
-
Diferenta dintre cafeaua clasica si cea din capsule
Consumul de cafea Servirea cafelei nu reprezinta doar un simplu obicei, unele persoane facand din acesta chiar un adevarat ritual ce nu trebuie ratat. Astfel, cafeaua poate fi servita sub diferite forme, mai slaba sau mai puternica, fiecare persoana avand propriile...citeste mai mult
-
Opiu
Descriere Opiul si preparatele pe baza de opiu sunt cunoscute de aproape patru mii de ani, fiind folosite ca unele din cele mai vechi remedii ale durerii. In prezent, preparatele de opiu au o utilizare limitata in terapie, fiind folosite in special ca analgezice si...citeste mai mult
-
Otoscleroza
Generalitati Otoscleroza reprezinta o crestere osoasa anormala localizata in urechea medie, ce poate duce la hipoacuzie si in final la pierderea completa a auzului. Este o boala cu componenta genetica ce afecteaza metabolismul osos si afecteaza predominant capsula...citeste mai mult
Gasesti in Comunitate
-
Spre bine...
Buna ziua, Revin cu niste intrebari legate de ceea ce v-am scris acum doua zile; daca cineva poate sa-mi raspunda sau sa-mi dea un sfat il rog sa o faca. Dupa cum v-am spus tratamentul cu dexamed s-a terminat si continua tratamentul cu movalis. De 2 zile de cand urmeaza acest tratament, azi a...


Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter