Clickmed
programare rapida la medic

Se poate rămâne însărcinată?

Ciclul menstrual
Intrebare postata de Iuliana Marciuc cu o luna in urma

Am 16 ani și acum o săptămână jumate am avut menstruație?
când eram la menstruație am făcut o receala jos și am luat antibiotice (ciprinol+linex) și uractiv forte, la sfatul medicului de familie.
după ce mi a trecut răceala, după 3 zile am avut contact sexual protejat ,iar după 4 zile am mai avut unul mai tare as putea spune, dar tot protejat, menționez ca partenerul nu a ejaculat in mine. aseară, după 5 zile am observat niste scurgeri vaginale anormale, mai exact niste scurgeri lichide, elastice, care sunt transparente și în ele au puțin sânge, astăzi, după 6 zile am observat ca e un roz aprins, dar totuși, in prima zi când le am văzut nu au curs din mine, doar când mi am făcut baie mă observat, însă azi, am observat ca mi au pătat foarte puțin lenjeria. ce credeți ca este? cum as putea rezolva? îmi este foarte frica, am citit pe internet ca una din cauze ar putea fi faptul ca am fost răcită, sau am avut o infecție despre care eu nu știam. însărcinată nu cred CA aș putea fi, având în vedere ca m am protejat mereu. acum după calendar sunt la ovulație.

Raspunde la intrebare!
Raporteaza Raporteaza intrebarea: "Se poate rămâne însărcinată?"
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez intrebarea pentru:

Spam
Categorie gresita
Abuz

Raspunsuri (1)

SfatulMedicului (acum o luna)

Buna ziua,

Dupa descrierea pe care ai oferit-o, pare ca ai experimentat o schimbare in scurgerile vaginale, care ar putea fi cauzata de mai multe lucruri. Anticonceptionalele nu sunt 100% eficiente, deci este intotdeauna o posibilitate mica sa ramai insarcinata, chiar daca le folosesti corect. Totusi, sansa este foarte mica, mai ales daca ai utilizat intotdeauna metode anticonceptionale, iar partenerul nu a ejaculat in tine.

Daca antibioticele afecteaza eficienta anticonceptionalelor, de obicei vei primi avertizari sa folosesti metode suplimentare de contraceptie. Unele medicamente pot schimba sangele menstrual si pot provoca sangerari intermenstruale.

In cazul tau, ar putea fi posibil ca scurgerile vaginale, pe care le-ai observat sa fie rezultatul infectiei pentru care ai luat antibioticele.

De asemenea, ovulatia poate de asemenea sa provoace scurgeri cervicale sau sangerari minore. Daca esti la ovulatie, acesta ar putea fi motivul.

Este important sa consulti un medic in legatura cu situatia ta specifica si sa urmezi recomandarile acestuia.

Alege un medic specialist potrivit pentru tine: www.clickmed.ro/medic/ginecologie

Articol recomandat:
sfatulmedicului.ro/Educatie-pentru-sanatate/tot-ce-trebuie-stiut-despre-sangerarile-din-timpul-ovulatiei_17916

Raporteaza Raporteaza comentariul postat de SfatulMedicului
0
Raspunde Raspunde la comentariul postat de SfatulMedicului
×
Pentru a vota trebuie sa fiti autentificati!
×

Doresc sa raportez raspunsul pentru:

Spam Abuz
Advertisement

Raspunde

×
×
Felicitari! Raspunsul a fost postat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost editat cu succes! Felicitari! Raspunsul a fost sters cu succes!
Se incarca...

Cauta

Nu ai gasit ce cauti? Cauta intrebari similare sau adauga o intrebare noua.

Adreseaza o intrebare!

Comunitatea SfatulMedicului este pregatita sa raspunda la intrebarea ta!

Adreseaza o intrebare

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.