Nu am idee cum sa scap de bulimie..!

Inca de cand eram copil mi s-a reprosat de catre cei din jurul meu ca sunt cam "rotunjoara", colegii ma numeau Para Coapta sau Butoi, desi nu eram chiar atat de grasa. Mama m-a sustinut mereu si ma linistea, zicand ca sunt perfect normala, dar nu cred ca a fost o atitudine tocmai potrivita, intrucat cand am intrat in adolescenta luasem proportii serioase. Stiu acum ca doar dragostea si grija ei de mama sa nu fac depresie sau ceva asemanator a impiedicat-o sa imi spuna adevarul, iar incurajarea ei m-a determinat sa ignor spusele colegilor si cunoscutilor mei, acelea ca nu aveam o greutate normala. Crescand, normal ca m-am indragostit, am iubit si am fost iubita, insa la sfarsitul primei mele relatii cand el a cunoscut o alta fata, am inceput s-o studiez. Desi trecusem repede peste relatia aceea ( cat de serioasa poate fi o relatie la 15 ani??) am suferit crunt cand am vazut cat de slaba era fata aceea(doar se stie cat de insuportabil e pentru genul feminin sa fie inlocuit prea repede si prea bine). Dupa aceasta perioada am fost furioasa pe mama ca imi ascunsese adevarata mea imagine si apoi pe mine insami ca nu am fost in stare sa ma vad cu adevarat in oglinda ; apoi au urmat cateva luni in care cautam sa slabesc, si asta cat mai repede, cat mai eficient! Cam pe la 16 ani m-am fortat prima oara sa dau afara ce am mancat. Dupa examenele dintr-a 8-a incepusem sa mananc cu adevarat pe sistem nervos, dar la doi ani diferenta mi-am dat seama ca nu pot sa ma opresc sa mananc, dar am alta alternativa. Nu sunt mandra de mine. Au trecut doi ani de atunci, sunt aproape o femeie, gata sa ia viata in piept, dar eu nu pot scapa de acest...nici nu stiu cum sa ii spun. Ce vreau eu sa subliniez este ca stiu ca imi fac rau, nu o data am ametit sau lesinat, dar nu ma pot opri. In ultimul an se intampla doar o data sau de doua ori pe luna sa am un episod de alimentare excesiva, apoi sa dau afara, dar in rest pur si simplu nu mananc. Doar beau foarte multa apa si iau suplimente alimentare, beau ceaiuri si, acum ca e vara, mananc fructe care contin multa apa. Dar sunt serios ingrijorata pentru ca uitandu-ma in urma mi se pare imposibil ca un om sa traiasca fara sa manance doi ani! Mi-e teama ca am sa-mi "stric" organismul si ca nu voi putea vreodata sa mai repar! Mai ales ca in ultima saptamana am lesinat de patru ori, cand urs scari, chiar si trei-patru, ametesc,iar daca merg mai mult de cateva zeci de metri simt ca mi se taie firul. Acum am 41 de kg, la 1.62, sunt unde voiam sa fiu acum patru ani, slaba si frumoasa, dar, Dumnezeule, cu ce pret! Nu stiu cum sa fac sa mananc din nou, teama sa nu iau din nou proportii ma omoara, iar daca reusesc sa iau o masa, aproape inconstient ma duc la baie sa o dau afara. Ce naiba sa fac?