Se mai poate face avort la 12 saptamani?
Buna ziua!!!!!! am si eu o intrebare care ma framanta! ieri am fost la un control deoarece menstruatia a intarziat sa apara si parca stiam k o sa fiu insarcinata! la prima doc la care am facut controlul mi s-a spus ca am cam 11 spre 12 saptamani, insa la cea de-a doua doctora mi s-a spus k am 14-15 saptamani si nu se mai poate face avort. ultima menstruatia am avut-o pe 27 februarie 2012 iar in martie pe 28 a fost doar o mica scurgere. va rog cine poate sa imi raspunda la intrebarile mele sa ma ajute si daca se poate o recomandare de doctori buni din constanta care ar putea face avortul si la ce pret! multumesc anticipat
Raspunsuri
(20)
O
O crestina!
acum 14 ani
O sa iti spun eu povestea mea adevarata, nu vreau sa mai treaca nimeni prin ce am tecut eu si prin ce trec eu:
Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.
Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.
Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.
Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.
Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.
După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.
Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.
Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.
Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.
De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil.
Daca crezi sincer ca poti sa treci peste aceste momente de groaza de care nu trece nimeni si de acest pacat care ne va chinui si in lumea aceasta si in iadul cel amarnic... eu una NU TE SFATUIESC... TE IMPLOR NU FA ASTA, ESTE O VIATA CARE ARE DREPTUL LA VIATA, NASTE-L SI PUNE-L IN MAINILE LUI DUMNEZEU, O SA AIBA EL GRIJA DE COPIL, POTI SA IL DAI SPRE ADOPTIE DACA VREI, EU IMI DORESC DIN INIMA SA CRESC UN COPILAS AL ALTCUIVA, POATE ASA DUMNEZEU MA VA IERTA DE CRUZENIA MEA
Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.
Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.
Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.
Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.
Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.
După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.
Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.
Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.
Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.
De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil.
Daca crezi sincer ca poti sa treci peste aceste momente de groaza de care nu trece nimeni si de acest pacat care ne va chinui si in lumea aceasta si in iadul cel amarnic... eu una NU TE SFATUIESC... TE IMPLOR NU FA ASTA, ESTE O VIATA CARE ARE DREPTUL LA VIATA, NASTE-L SI PUNE-L IN MAINILE LUI DUMNEZEU, O SA AIBA EL GRIJA DE COPIL, POTI SA IL DAI SPRE ADOPTIE DACA VREI, EU IMI DORESC DIN INIMA SA CRESC UN COPILAS AL ALTCUIVA, POATE ASA DUMNEZEU MA VA IERTA DE CRUZENIA MEA
T
Tamara Tamy
acum 14 ani
am avut o prietena care a facut intrerupere de sarcina la aproape 7 luni.a avut dureri groaznice dupa dar cel mai rau este ca mult timp dupa a avut cosmaruri.nu putea dormi,era mai mereu speriata si devenise chiar paranoica.vorbea despre copilul avortat ca si cum ar fi fost in viata.stiu ca sant situatii in care simti ca o sarcina nu este chiar ce ai avea nevoie,insa avortul este un pacat foarte mare.ce te bantuie pe tine de fapt este vina si nu copilul pe care l-ai aruncat.nu o sa scapi de asta niciodata.
M
mihaela
acum 13 ani
am si eu oi intrebare pt un special sau o persoana care cunoaste eu pe data de 20 decembrioe trebuia sa imi vina menstruatia normala dar cu o zi sau 2 inainte mea veni doar cateva picaturi de snge iar dupa sa intrerupt dupa o saptamana si ceva iar am inceput sa sangerez tot cateva picaturi si du nu am mai avut am inceput sa am stari de voma ameteli greturi si am luat un test de sarcina si este pozitiv nu pot tine acest copil din probleme personale as dori sa aflu cat costa un avort si daca exista riscul de a nu mai putea face copiii va rog raspundeti urgent asta este idiul meu mihaela_ely33 va rog
A
avortul e o crima
acum 13 ani
Despre avorturi - poezie de Parintele Ilie Cleopa
Oare mama sa mai fie
Aceea ce-si omoara fiii?
Care fiara vreodata
Si-a omorât a sa fata?
Nici o fiara, tu sa stii,
Nu-si omoara ai sai fii,
Numai mama cea crestina
S-a facut ca o haina.
Este mai rea ca o fiara,
E de plâns si de ocara
Ca ea îsi omoara fiii
Si este vas al urgiei.
A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Ca pe pruncii ei cei vii
Ea i-a dat la casapii.
Pe la doctori i-a ucis,
Cu gheena ea s-a aprins
Ca nevinovatii prunci
I-a supus la grele munci
Spre a fi taiati bucati
Si aruncati prin galeti.
Vai si-amar de-acele mame
Ce si-au mâncat a lor carne.
Nu carne de dobitoc
Care se frige la foc,
Ci carne de oameni vii,
De nevinovati copii.
Sa stiti voi, mame nebune,
Ca altfel nu va pot spune,
Care-avorturi ati comis,
De doua ori ati ucis.
Nevinovatilor prunci
Le-ati dat îndoite munci;
Trupul lor nevinovat
În cutit l-ati aruncat.
Sufletul lor chinuit
De lumina l-ati lipsit,
Ca botez n-au apucat
Si-n lumina n-au intrat.
Iar în ziua de apoi
Ei va vor pârî pe voi,
Ca de viata i-ati lipsit
Si raiul n-au mostenit.
Iar când voi o sa muriti
Iadul o sa-l mosteniti.
Plângeti acum cu amar
Ca sa scapati de tartar.
Cât mai este vreme-acum
Mergeti la duhovnic bun,
Cu lacrimi sa va caiti
Si sa va marturisiti,
C-ati ucis pe-ai vostri fii
Si i-ati omorât de vii,
Cu moartea cea mai amara
Voi i-ati scos din viata afara.
Pruncii cei nevinovati
Stau în bezna aruncati,
Caci mamica lor haina
N-a vrut sa le dea lumina.
Dumnezeu la început,
Pe Eva când a facut,
Cu un nume tainuit
"Viata" pe ea a numit.
Si i-a spus copii sa nasca,
Cu-al ei lapte sa-i hraneasca,
În dureri sa nasca fii,
Spre-a fi mama celor vii.
Iar voi, mamelor nebune,
Moarte semanati în lume,
Din a dracilor povata
Omorâti si nu dati viata.
Diavolul usor va-nseala
Si va prinde cu momeala,
Caci acela la-nceput
Omorâtor s-a facut.
Iara voi lui ati urmat,
Savârsind mare pacat,
Omorând pruncii de vii,
Ducându-i la casapii.
N-ati fost voi izvor de viata,
Ci spre moarte-ati fost povata.
N-ati voit sa nasteti prunci
Si veti primi grele munci.
De aceea voi sa stiti:
Nu puteti femei sa fiti,
Nu sunteti femei de seama,
De nu vreti sa fiti si mama.
Ori paziti voi fecioria
Si lasati casatoria,
Spre a fi femei alese
Si a Domnului mirese.
De nu-ti place fecioria,
Sa iubesti casatoria,
Sa duci sarcina de mama,
Sa fii femeie de seama.
Sa nu te faci roaba placerii
Si unealta desfrânarii,
Ci a nasterii durere
Sa o primesti cu placere.
Ca pedeapsa vei avea
Si de iad nu vei scapa
Porunca de n-o pazesti
Si de nasteri te feresti.
A te mântui doresti,
Durerea sa o primesti.
Durerea-ti aduce tie
Cereasca împaratie.
De-ai ucis baiat sau fata
Ce ar fi trait odata
Poate ar fi fost un om vestit
Ce pe multi ar fi izbavit.
Poate-un împarat sau domn
Sau vreun sfânt sau mare om,
Care, de s-ar fi rugat,
Suflete ar fi salvat,
Pe multi ar fi mântuit,
Chiar din focul cel cumplit,
Pe multi ar fi ajutat
Sa aiba sufletul curat,
Iar de-ar fi fost el un sfânt
Si om tare la cuvânt,
Prin ale sale cuvinte
Pe multi lumina la minte,
Spre-a întoarce la lumina
Si la vesnica odihna,
Si a le fi spre lamurire
Spre vesnica fericire.
Mama, mama blestemata,
Ai gândit tu vreodata,
Când îti ucideai copiii,
Ca acestia au sa-nvie
În ziua cea de apoi,
Când vom învia si noi,
Si-au sa-ti ceara socoteala
Pentru moartea lor amara?
Pentru ca tu i-ai ucis
Si-n întuneric i-ai trimis.
Atunci ei te vor mustra
Si-asa te vor întreba:
"Cum ai îndraznit tu, mama,
Mama cu inima de-arama,
Ca sa ne ucizi pe noi
Si sa ne dai la gunoi?
N-ai gândit tu oare-atunci
Ca în iad sunt grele munci
Pentru cei rau ucigasi
Care ucid copilasi?
N-ai crezut ca vede Domnul
Tot ceea ce face omul?"
Vei da seama ce-ai facut
Si câti copii ai crescut.
Ai ales numai placerea
Si ai ocolit durerea,
Dar la judecata atunci
O sa ai amare munci.
Si pentru a ta placere
Tu vei merge în durere
Si-a lui Dumnezeu mânie
Te va duce la pieire,
În iad te vei osândi,
Munca o vei dobândi,
De nu te vei pocai
Si nu te vei spovedi.
N-AI VRUT SA FI MAMA
Ce-am gresit eu, mama,VIATA sa mi-o iei?
Ma alungi din tine, de ce nu ma vrei?
N-am cum sa ma apar, sa strig... n-am putere.
Te iubesc,mamico,cat nu poti tu cere.
Unde mi-e mormantul, in care cimitir?
N-ai vrut sa gust,mama,al VIETII SFANT POTIR.
Iti voi zice "mama"chiar de nu esti mama.
Striga-ma pe nume... nu stiu cum ma cheama!
Mi-ai pus capat,mama, zilelor de vis,
Te iubesc, mamico, chiar de m-ai ucis.
Nu-mi cunosti tu chipul ca sa-l pui in rama,
Desi mi-ai luat VIATA, tot mi-esti draga, mama.
Glasul constiintei l-ai lasat deoparte.
Tocmai tu, IUBIRE ma trimiti la moarte!?
Tu din necredinta te-ai iubit pe sine,
Eu cu atat mai tare te iubeam pe tine.
Iar la Judecata cum sa te prezinti?
Nu va fi scapare, n-ai sa poti sa minti
Ucigasa fapta tu n-o poti ascunde,
N-o sa ai cuvinte pentru a raspunde.
Sunt atatea mame ce-si doresc copii,
Dati-ne o sansa sa ramanem vii.
Cin''sa planga, Doamne;noaptea-atator drame
Cine sa trezeasca ZECI DE MII DE MAME.
Am omorât un înger
odata…,
i-am sfâsiat vesmântul
de lacrimi si suspine
cu mâna mea patata
de sânge si de crime.
Si ce pacat… saracul…
caci gura lui
de-o viata,
soptindu-mi la ureche
ma-nsenina cu bine.
Acum e dus…
si-mi pare rau
ca nu mai are cine
sa-mi fie… îngeresc
macar o clipa…
Si iar pacat…
caci el era iubire:
eu – micul om din el,
El – linistea din mine.
Am omorât odata
un înger
si i-am furat din sânu-i
gramada de minuni
ce mi le-a pus în cale
în drumul meu la vale
din nastere spre moarte…
Dar n-am putut-o duce
cu mine…
era prea grea
si trupul meu prea singur
ca s-o mai poata tine.
Si-mi pare rau acum
c-am stins din el
seninul cer,
caci nu mai are cine
sa-mai paseasca-agale
si uneori… timid
pe lânga mine.
E minunat când lumea-i
facuta din lumina!
El… îmi ducea minunea
eu… ma duceam pe mine.
Oare mama sa mai fie
Aceea ce-si omoara fiii?
Care fiara vreodata
Si-a omorât a sa fata?
Nici o fiara, tu sa stii,
Nu-si omoara ai sai fii,
Numai mama cea crestina
S-a facut ca o haina.
Este mai rea ca o fiara,
E de plâns si de ocara
Ca ea îsi omoara fiii
Si este vas al urgiei.
A lui Dumnezeu urgie
O va munci pe vecie
Ca pe pruncii ei cei vii
Ea i-a dat la casapii.
Pe la doctori i-a ucis,
Cu gheena ea s-a aprins
Ca nevinovatii prunci
I-a supus la grele munci
Spre a fi taiati bucati
Si aruncati prin galeti.
Vai si-amar de-acele mame
Ce si-au mâncat a lor carne.
Nu carne de dobitoc
Care se frige la foc,
Ci carne de oameni vii,
De nevinovati copii.
Sa stiti voi, mame nebune,
Ca altfel nu va pot spune,
Care-avorturi ati comis,
De doua ori ati ucis.
Nevinovatilor prunci
Le-ati dat îndoite munci;
Trupul lor nevinovat
În cutit l-ati aruncat.
Sufletul lor chinuit
De lumina l-ati lipsit,
Ca botez n-au apucat
Si-n lumina n-au intrat.
Iar în ziua de apoi
Ei va vor pârî pe voi,
Ca de viata i-ati lipsit
Si raiul n-au mostenit.
Iar când voi o sa muriti
Iadul o sa-l mosteniti.
Plângeti acum cu amar
Ca sa scapati de tartar.
Cât mai este vreme-acum
Mergeti la duhovnic bun,
Cu lacrimi sa va caiti
Si sa va marturisiti,
C-ati ucis pe-ai vostri fii
Si i-ati omorât de vii,
Cu moartea cea mai amara
Voi i-ati scos din viata afara.
Pruncii cei nevinovati
Stau în bezna aruncati,
Caci mamica lor haina
N-a vrut sa le dea lumina.
Dumnezeu la început,
Pe Eva când a facut,
Cu un nume tainuit
"Viata" pe ea a numit.
Si i-a spus copii sa nasca,
Cu-al ei lapte sa-i hraneasca,
În dureri sa nasca fii,
Spre-a fi mama celor vii.
Iar voi, mamelor nebune,
Moarte semanati în lume,
Din a dracilor povata
Omorâti si nu dati viata.
Diavolul usor va-nseala
Si va prinde cu momeala,
Caci acela la-nceput
Omorâtor s-a facut.
Iara voi lui ati urmat,
Savârsind mare pacat,
Omorând pruncii de vii,
Ducându-i la casapii.
N-ati fost voi izvor de viata,
Ci spre moarte-ati fost povata.
N-ati voit sa nasteti prunci
Si veti primi grele munci.
De aceea voi sa stiti:
Nu puteti femei sa fiti,
Nu sunteti femei de seama,
De nu vreti sa fiti si mama.
Ori paziti voi fecioria
Si lasati casatoria,
Spre a fi femei alese
Si a Domnului mirese.
De nu-ti place fecioria,
Sa iubesti casatoria,
Sa duci sarcina de mama,
Sa fii femeie de seama.
Sa nu te faci roaba placerii
Si unealta desfrânarii,
Ci a nasterii durere
Sa o primesti cu placere.
Ca pedeapsa vei avea
Si de iad nu vei scapa
Porunca de n-o pazesti
Si de nasteri te feresti.
A te mântui doresti,
Durerea sa o primesti.
Durerea-ti aduce tie
Cereasca împaratie.
De-ai ucis baiat sau fata
Ce ar fi trait odata
Poate ar fi fost un om vestit
Ce pe multi ar fi izbavit.
Poate-un împarat sau domn
Sau vreun sfânt sau mare om,
Care, de s-ar fi rugat,
Suflete ar fi salvat,
Pe multi ar fi mântuit,
Chiar din focul cel cumplit,
Pe multi ar fi ajutat
Sa aiba sufletul curat,
Iar de-ar fi fost el un sfânt
Si om tare la cuvânt,
Prin ale sale cuvinte
Pe multi lumina la minte,
Spre-a întoarce la lumina
Si la vesnica odihna,
Si a le fi spre lamurire
Spre vesnica fericire.
Mama, mama blestemata,
Ai gândit tu vreodata,
Când îti ucideai copiii,
Ca acestia au sa-nvie
În ziua cea de apoi,
Când vom învia si noi,
Si-au sa-ti ceara socoteala
Pentru moartea lor amara?
Pentru ca tu i-ai ucis
Si-n întuneric i-ai trimis.
Atunci ei te vor mustra
Si-asa te vor întreba:
"Cum ai îndraznit tu, mama,
Mama cu inima de-arama,
Ca sa ne ucizi pe noi
Si sa ne dai la gunoi?
N-ai gândit tu oare-atunci
Ca în iad sunt grele munci
Pentru cei rau ucigasi
Care ucid copilasi?
N-ai crezut ca vede Domnul
Tot ceea ce face omul?"
Vei da seama ce-ai facut
Si câti copii ai crescut.
Ai ales numai placerea
Si ai ocolit durerea,
Dar la judecata atunci
O sa ai amare munci.
Si pentru a ta placere
Tu vei merge în durere
Si-a lui Dumnezeu mânie
Te va duce la pieire,
În iad te vei osândi,
Munca o vei dobândi,
De nu te vei pocai
Si nu te vei spovedi.
N-AI VRUT SA FI MAMA
Ce-am gresit eu, mama,VIATA sa mi-o iei?
Ma alungi din tine, de ce nu ma vrei?
N-am cum sa ma apar, sa strig... n-am putere.
Te iubesc,mamico,cat nu poti tu cere.
Unde mi-e mormantul, in care cimitir?
N-ai vrut sa gust,mama,al VIETII SFANT POTIR.
Iti voi zice "mama"chiar de nu esti mama.
Striga-ma pe nume... nu stiu cum ma cheama!
Mi-ai pus capat,mama, zilelor de vis,
Te iubesc, mamico, chiar de m-ai ucis.
Nu-mi cunosti tu chipul ca sa-l pui in rama,
Desi mi-ai luat VIATA, tot mi-esti draga, mama.
Glasul constiintei l-ai lasat deoparte.
Tocmai tu, IUBIRE ma trimiti la moarte!?
Tu din necredinta te-ai iubit pe sine,
Eu cu atat mai tare te iubeam pe tine.
Iar la Judecata cum sa te prezinti?
Nu va fi scapare, n-ai sa poti sa minti
Ucigasa fapta tu n-o poti ascunde,
N-o sa ai cuvinte pentru a raspunde.
Sunt atatea mame ce-si doresc copii,
Dati-ne o sansa sa ramanem vii.
Cin''sa planga, Doamne;noaptea-atator drame
Cine sa trezeasca ZECI DE MII DE MAME.
Am omorât un înger
odata…,
i-am sfâsiat vesmântul
de lacrimi si suspine
cu mâna mea patata
de sânge si de crime.
Si ce pacat… saracul…
caci gura lui
de-o viata,
soptindu-mi la ureche
ma-nsenina cu bine.
Acum e dus…
si-mi pare rau
ca nu mai are cine
sa-mi fie… îngeresc
macar o clipa…
Si iar pacat…
caci el era iubire:
eu – micul om din el,
El – linistea din mine.
Am omorât odata
un înger
si i-am furat din sânu-i
gramada de minuni
ce mi le-a pus în cale
în drumul meu la vale
din nastere spre moarte…
Dar n-am putut-o duce
cu mine…
era prea grea
si trupul meu prea singur
ca s-o mai poata tine.
Si-mi pare rau acum
c-am stins din el
seninul cer,
caci nu mai are cine
sa-mai paseasca-agale
si uneori… timid
pe lânga mine.
E minunat când lumea-i
facuta din lumina!
El… îmi ducea minunea
eu… ma duceam pe mine.
P
patricia
acum 12 ani
Buna ma cutremurat povestea ta am aproape 19 ani si sunt insarcinata in 12 saptamani si am vrut sa fac avort dar dupa ce am citit povestea ta m-am schimbat radical prietenul meu isi doreste copilul asemenea si familia lui numai ca eu sunt in ultimul an de scoala ai mei nici gand nu vor sa auda de copii vor sa termin scoala vor o facultate si nu stiu ca sunt insarcinata si imi este foarte frica sa le spun..Plang in fiecare noapte si ma gandesc pe zi ce trece Doamne ce ma fac dami putere simt ca sunt intr-o papastie ...Nu stiu ce sa fac Doamne:(:((
A
avortul e o crima
acum 12 ani
BUNA,AI NASCUT COPILUL SAU L-AI UCIS??? MAI ALES CA ERA ASA MARE SARACUTUL!!!sper ca ai luat decizia corecta
P
patricia
acum 12 ani
Va multumesc mult mamici pentru ajutor nu nu pot sa imi omor copilul nu pot trai cu constiinta ca imi voi omora copilul am ajuns la concluzia ca fara el eu nu traiesc burtica a inceput sa se vada desi plang am lacrimi in ochii si nu stiu oare de fericire sau de tristete ,niciodata nu am fost de acord cu avortul desii stiu ca o sa imi fie greu un copil necesita multe si doar din salariul prietenului o sa ne fie foarte greu ,poate nu sunt destul de pregatita sa fiu mama dar daca Dumnezeu mi la daruit a stiut El de ce mi la dat ...sunt impreuna cu prietenul meu de 2 ani si de 5 luni ne-am dorit acest copil si in aceste 5 luni in care ne-am chinuit sa avem nu ni la dat ,iar la ultima incercare pe care nici nu am avut in gand sa facem un copil am lasat gandurile deoparte de ce nu pot avea un copil oare am probleme eram chiar in pasul de a merge la control sa vad poate am eu probleme si nu pot face copii si uite ca Dumnezeu mia dat si cel mai minunat dar sa fiu insarcinata :(:(( si nici nu stiu cum am putut avea in gand sa fac avort ma simt groaznic :( acum sunt mama il simt in mine cum creste ...:( e ceva minunat :( iar pe o parte se rupe sufletul in mine cand stiu ca nu o sa am sa ii ofer tot ce isi va dorii el :( dar stiu un lucru ii voi darui toata dragostea de mama care va umplee toate golurile lasate de lucruri financiare:( sper sa reusesc:(
A
anonim
acum 12 ani
pentru crestina si cealalta vita care e impotriva avortului va dau o mare m*** si va transmit mesajul: mars la c****, retardatelor!!!
A
anca
acum 12 ani
am sa va spun povestea mea..un caz fericit...am 33 de ani acum,la 17 ani am ramas insarcinata cu un barbat mai in varsta decat mine,bogat si divortat...am umblat cateva luni impreuna ,totul era bine si frumos pana cand e aplecat in germania pe mine lasandu-ma in tara,spunandu-mi ca ma va chema si pe mine la el...cand el a plecat am aflat ca sant insarcinata ...iar de el am auzit ca se casatorise cu o nemtoaica batrana si frt bogata...nu am facut avort,nu am avut bani,nimeni nu stia de situatia mea..pe mine m-au crescut bunicii,mama mea fiind recasatorita si mutata in bucuresti...zilele treceau,saptamanile treceau...burtica mea crestea,nimeni nu stia nik...bunicuta mea si-a dat seama ca cv era neinregula cu mine si a sunat-o pe mama mea sa vina..era chia de ziua mea pe 6 februarie cand mama a venit si iam spus totul...distrusa mama mea ma luat la bucuresti cu gandul sa imi faca avort..aveam deja lapte in sani..acolo am fost la medic..un medic tanar pe care il binecuvantez in fiecare zi a vietii mele...ma consultat si ia zis mamei ca mai putin si nasc...ca el nu face asa ceva chiar daca iam da sute de mii de $ nu 1000 cat a vrut mama sa ii dea...si asa am ramas la bucuresti sa nasc copilul si sa il dau spre adoptie dupa ce il voi naste...pe data de 17 mai 1999 a fost cea mai frumoasa zi din viata mea..am nascut un baietel superb...cand l-am vazut in sala de nastere si iam auzit plansul si glasul am simtit ca am trait degeaba pana atunci...viata mea era implinita...nu am dat copilul spre adoptie normal...si sant cea mai fericita..l-am crescut impreuna cu fam mea..bunicii mei care m-au crescut pe mine pana in ziua de azi il ingrijesc..mama mea tatal meu fratii mei sant inebuniti dupa el..este lumina familiei..il cheama Robert Alexandru si are 15 ani...nu va fie frica fetelor sa avetii copilasii vostri chiar daca sotul sau prietenul nu mai este langa voi..eu nu sant bogata nici fam mea nu este..santem oameni simplii de la tara..ma uit in ochii albastri ai copilului meu si vad fata doctorului bun care nu a facut crima la comanda mea..Dumnezeu ne poarta de grija ca mame singure...Dumnezeu este dragoste si multe binecuvantari ceresti o sa vina peste voi prin copilasii ca acestia..credeti-ma..Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa va indrume pe calea cea dreapta...va pup dragelele mele
C
cristinaaaa
acum 12 ani
buna ziua ... am o problema !Am 20 d ani si sunt insarcinata in 10 saptamani,si vreau sa fac avort ptr k baiatul cu care il am nu mai vrea copil,imi zice sa avortez si eu singura nu is in stare sa cresc copilul ...nu stiti cat costa un avort??? multumesc frumos !
A
avortul e o crima
acum 12 ani
povestea unei femei care si-a ucis bebelusul,in loc sa ii fie mama ia fost calau
O sa iti spun eu povestea mea adevarata, nu vreau sa mai treaca nimeni prin ce am tecut eu si prin ce trec eu:
Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.
Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.
Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.
Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.
Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.
După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.
Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.
Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.
Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.
De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil.
Daca crezi sincer ca poti sa treci peste aceste momente de groaza de care nu trece nimeni si de acest pacat care ne va chinui si in lumea aceasta si in iadul cel amarnic... eu una NU TE SFATUIESC... TE IMPLOR NU FA ASTA, ESTE O VIATA CARE ARE DREPTUL LA VIATA, NASTE-L SI PUNE-L IN MAINILE LUI DUMNEZEU, O SA AIBA EL GRIJA DE COPIL, POTI SA IL DAI SPRE ADOPTIE DACA VREI, EU IMI DORESC DIN INIMA SA CRESC UN COPILAS AL ALTCUIVA, POATE ASA DUMNEZEU MA VA IERTA DE CRUZENIA MEA
O sa iti spun eu povestea mea adevarata, nu vreau sa mai treaca nimeni prin ce am tecut eu si prin ce trec eu:
Când am aflat că sunt însărcinată eram în cel mai prost moment din viaţă: tocmai murise mama, aflasem că soţul meu mă înşela cu cea mai bună prietenă şi voia să divorţăm, iar la serviciu nu-mi mergea prea bine.
Credeam că nu se poate mai rău, dar, în timp, aveam să aflu că niciodată nu poţi să zici că ai atins pragul cel mai de jos al vieţii. Am decis că pentru momentul acela cea mai bună soluţie este întreruperea sarcinii. Aveam doar 25 de ani, viaţa era înainte şi aveau să mai fie şi alţi copii, cu siguranţă. Mătuşa cu care m-am sfătuit atunci m-a încurajat spunându-mi că ea are vreo trei avorturi la activ, în vremea comuniştilor când se făceau mai degrabă empiric şi puteai oricând să mori din aşa ceva. Am mers împreună la o clinică privată şi totul s-a terminat în câteva ore.
Pentru un scurt moment, înainte de a fi băgată în sala de operaţii, am avut un gând fugar şi o tresărire când s-a apropiat de mine o femeie în negru şi mi-a zis că fac o prostie. M-am uitat la ea curioasă pentru că n-am înţeles de unde mă cunoaşte şi ştie ce vreau să fac. În plus, nu vezi prea des persoane îndoliate într-o clinică unde majoritatea oamenilor sunt îmbrăcaţi în alb sau în culori deschise. Femeia nu era bătrână, ci mai degrabă între două vârste, avea faţa blândă, dar nişte ochi negri ca tăciunele din care ieşeau parcă flăcări. M-a privit intens şi mi-a spus să nu fac prostia să scap de copil, că acest avort mă va bântui toată viaţa.
Mătuşa mea a alungat-o spunându-i că nu e treaba ei să se bage în vieţile oamenilor aşa aiurea şi m-a luat de mână ca să mă calmeze. Mi s-a părut straniu şi trebuie să recunosc că m-a speriat un pic. Dar am mers mai departe.
Operaţia în sine a fost scurtă şi dureroasă. Nici nu ştiu ce m-a durut mai tare, faptul că aruncam un copil făcut cu omul căruia îi jurasem iubire veşnică sau faptul că toate astea mi se întâmplau în acelaşi moment şi simţeam că sunt cea mai ghinionistă fiinţă din lume.
După avort am avut ceva complicaţii câteva zile, temperatură mare şi delir, dar obişnuită cu avorturile grele mătuşa mea a stat lângă mine şi a ştiut ce să-mi facă. În acele nopţi şi zile de convalescenţă zbuciumată am visat pentru prima dată o fetiţă bucălată şi blondă precum tatăl ei, care alerga spre mine într-un parc, iar eu fugeam de ea. Mă tot striga: mami, mami, iar eu mă ruşinam şi mă făceam că n-o cunosc. Apoi fetiţa se transforma într-un monstru, un avorton de carne sângerândă care urla printr-o gură hidoasă spre mine că voi fi veşnic mama lui şi că o mamă nu are cum să scape de copilul ei.
Mătuşa mea a pus totul pe seama febrei şi infecţiei pe care o făcusem după avort, dar că lucrurile se vor calma şi o să uit totul. N-am uitat, pentru că copilul avortat nu m-a lăsat niciun moment să uit. Într-una din nopţi, când deja mă simţeam mai bine şi puteam să fac diferenţa între vis şi realitate, am simţit cum ceva rece şi umed mă atinge pe umăr. Când am deschis ochii am văzut lângă capul meu acel copil. Avea ochi albaştri deschişi şi mă fixa cu privirea. Mânuţa pe care o ţinea pe umărul meu se lipise şi simţeam prin cămaşă umezeala sângelui de pe mâna aceea de carne moartă. Am ţipat de groază şi m-am ridicat în capul oaselor. Când am aprins lumina pe umărul meu era o urmă de sânge.
Mătuşa mea s-a speriat şi ea de un asemenea vis, deşi îi spuneam clar că a fost cât se poate de real. Am mers împreună la o biserică şi preotul mi-a citit nişte dezlegări şi mi-a dat câteva canoane de făcut ca să-mi ispăşesc păcatul. Deşi mi-a spus clar că după părerea lui un astfel de păcat nu va fi niciodată ispăşit. Le-am ţinut pe toate şi am încercat să mă rog şi să ţin posturi aşa cum mi-a spus părintele. Visele au încetat o vreme. Iar eu mi-am reluat viaţa.
Apoi, când trecuse aproape un an de la asta şi ziceam că lucrurile încep să se îndrepte, copilul avortat a apărut din nou în nopţile mele. Timp de o săptămână am urlat noapte de noapte sub privirle albastre şi reci ale acelui suflet neîmpăcat care ar fi trebuit să fie copilul meu. La final am rămas la fel de istovită ca în primul an, după avort.
De cinci ani de zile lucrurile se petrec întocmai, cu o precizie matematică. Copilul avortat îmi spune de fiecare dată că e aniversarea lui şi că ar trebui să-i fac tort, să-l pregătesc pentru grădiniţă şi tot timpul îmi reproşează că nu-l iubesc, şi că de fiecare dată mă uit cu silă la el. Cum să fac altfel dacă nu pot să simt decât silă şi groază la vederea unei bucăţi de carne care-mi aminteşte în fiecare an în luna iunie de păcatul capital pe care l-am comis cândva? Acela de a-mi omorî propriul copil.
Daca crezi sincer ca poti sa treci peste aceste momente de groaza de care nu trece nimeni si de acest pacat care ne va chinui si in lumea aceasta si in iadul cel amarnic... eu una NU TE SFATUIESC... TE IMPLOR NU FA ASTA, ESTE O VIATA CARE ARE DREPTUL LA VIATA, NASTE-L SI PUNE-L IN MAINILE LUI DUMNEZEU, O SA AIBA EL GRIJA DE COPIL, POTI SA IL DAI SPRE ADOPTIE DACA VREI, EU IMI DORESC DIN INIMA SA CRESC UN COPILAS AL ALTCUIVA, POATE ASA DUMNEZEU MA VA IERTA DE CRUZENIA MEA
D
dana
acum 12 ani
Iti inteleg dorinta, ca bun crestin, de a o face sa renunte sa faca ce si-a propus, dar ma intreb tot ca bun crestin ... e normal s-o jignesti asa, sa arunci cu pietre intr-un suflet care cu siguranta-i chinuit ? Crezi c-o vei convinge asa ? Incearca sa-i arati ce-ar putea face ... da-i un sfat, o ideea, ceva de care sa se agate ca sa poata lua o hotarare crestineasca. Eu nu cred ca Dumnezeu te priveste pe tine cu mai multa indulgenta decat pe ea.
R
Roxana23
acum 12 ani
Eu nu inteleg de ce stati si judecati pe altii...sunteti asa de draguti si disponibili sa ajutati femeile astea ce vor sa faca avort cu bani pentru copil,de tot le faceti criminale si in toate felurile...de ce sa faci un copil daca nu ai ce sa ii oferi?sa il dai in centre si sa te blesteme mai tarziu ca l-ai facut sa chinuie?sau sa ii oferi o viata mizera si sa regrete si el ca s-a nascut?voi,credinciosilor,si sensibililor fiti mai realisti ca din cauza voastra sunt atatia copii chinuiti si centrele pline,ca le dati viata chiar daca nu ii doriti...rusine sa va fie ca faceti asemenea comentarii,si judecati astfel niste oameni pusi in situatii dificile..rusine ai pt copii care i-ati facut si garantez ca nu aveti ce sa le oferiti,sau or fi deja prin centre saracii
M
Miruna
acum 12 ani
Buna.Ma numesc Miruna, am 20 de ani si sunt studenta.Parintii mei sunt oameni simplii de la tara .Baiatul, cu care am ramas insarcinata , este mai mare decat mine cu 7 ani.El nu are un salariu prea mare ,adika are minim pe economie.Mama lui ma incurajat totusi sa tin copilul ,spunand ca ma va ajuta ea cu bani pentru analize si tot ce trebuie.Acum am ajuns la 12 saptamani si medicul mi-a recomandat sa fac acel dublu test.Testuleste destul de scump pentru situatia noastra ,dar ai mei nu au de unde sa ma ajute si el imi reproseaza ca nu fac ceva sa aduc si eu bani..Pai cine ma angajeaza pe mine gravida? k eu m-as duce sa lucrez.Si mereu am discutii cu el ca nu poate apela la mama lui mereu ca nu e sac de bani ,chiar daca fie vorba sunt profesori universitari si ar avea de unde sa ne dea..Acum citind atatea povesti ,chiar si povestea ta mi-as dori sa nu-mi treaca prin minte sa fac avort ,dar ma gandesc totusi la aceasta posibilitate,pentru ca am mereu discutii cu el...si chiar nu stiu ce sa fac :(((
Raspunde la intrebare
Scrie raspunsul, apoi te autentifici rapid (sau iti faci cont) ca sa-l publici — textul nu se pierde.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Ginecologie , Ecografie , Mamografie , Infertilitate .
Dr. Marinescu Ana Maria
Centrul Medical Veridia - Bucuresti
Dr. Rosianu Adrian Victor
Hyperclinica MedLife Grivita - Bucuresti
Dr. Bruno Mihaela Florentina
Hyperclinica MedLife Favorit - Bucuresti
Dr. Barjoveanu Irina
Vivamed Clinic - Bucuresti
Dr. Dobre Cerasela Ioana
Clinica FocusMed Gara de Nord - Bucuresti
Dr. Roxana Dragu
Fertilia - Bucuresti
Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie,
ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.
Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare,
informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.
SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel.
Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.
Logheaza-te sau inregistreaza-te ca sa comunici cu medicii si pacientii din comunitate.
Ai si tu o intrebare?
Comunitatea Sfatul Medicului e pregatita sa raspunda, gratuit.
Urmareste Sfatul Medicului
Aboneaza-te la Newsletter