Concurs: Cum am devenit mamica

In primul rand, sosirea pe lume a bebelusului nostru era asteptata de toata lumea! Bulinul nostru, caci asa il numeam cand era in burtica, crestea pe zi ce trecea, aveam o burta imensa, ca toata lumea imi zicea ca vom avea gemeni si nu s-au aratat la ecograf! Am avut foarte multe vise ciudate in timpul sarcinii insa unul m-a marcat: am visat cam prin februarie (aveam 3 luni de sarcina) ca voi avea un baietel de 3.800 pe 26 august. Am notat toate visele intr-o agenda, tot ce mi se intampla pe la ecografii! Dna doctor avea concediu in luna august si acest lucru imi dadea mereu fiori! Ultima ecografie am facut-o pe 12 iulie, mai avea de stat mi-a spus dna doctor! Asa a fost! Spunea data probabila 2-3 septembrie, insa ... trebuia sa se inplineasca visul meu... Bine-nteles! In seara de 24 august m-au luat niste fiori si nu credeam totusi ca voi naste chiar asa! Ma gandeam eu ca trebuie sa fie ca-n filme, insa cu calm mi-am facut dus, m-am epilat, mi-am luat bagajele, pregatite cu 2 luni inainte, am trecut pe la ai mei, i-am luat la maternitate! Sotului meu nu-i venea sa creada cat sunt totusi de clama, el imi tot repeta: Stai linistita! Totul va fi bine! dar se vedea ca avea emotii... Insa... si eu aveam emotii dar nu le-am aratat, cand mi s-a luat tensiunea avea... 18 cu 6!!!!! Va dati seama ce tensiune! Am plans de emotie, de bucurie toata noaptea, nu mai puteam astepta momentul , vroiam sa ma opereze imediat, insa a doua zi pe 25 august la ora 10.30 am intrat in operatie! Am o poza facuta inainte de operatie... aveam o fata crispata!!! Am fost foarte aproape de visul meu, am nascut un baietel superb, de 3.700, 52 cm, perfect sanatos! A fost pana acum momentul vietii mele, bucurie imensa, cel mai minunat si perfect moment! Totul a decurs perfect! Acum Alexut are aproape 9 luni, perfect sanatos, tot timpul vesel! Este minunea noastra!

Am doi baietei, unul are 4 ani si 5 luni, celalalt are 1 an si 5 luni.
Ambii sunt nascuti in decembrie, natural.
Razvan, cel mare, trebuia sa se nasca pe 13 decembrie dar a vrut sa mai stea la mine in burtica si pe 21 decembrie medicul a hotarat sa provoace nasterea.
Robert, cel mic avea data programata pe 21 decembrie dar nu a mai avut rabdare si pe 13 decembrie a venit pe lume.
De fiecare data ma amuza aceasta coincidenta

Sunt mamica a 2 baieti,unul de 3 ani si unul de 1 an.Cu Razvan am avut sarcina usoara si de ce mi a fost frica nu am scapat.Sotul meu pleca foarte des din localitate si s a intamplat sa intru in travaliu cand el era la bucuresti,asa ca am chemat taxiul si fara sa anunt pe nimeni am plecat singura la spital unde dupa vre o 5 ore am nascut.Cand am sunat sa mi anunt parintii ca au un nepotel de 3700grame,mama a crezut ca fac misto si mi au zis ca sunt nebuna,ca trebuia sa i anunt,sa fie cineva lg mine,etc.A trecut timpul Razvan a implinit 1 an si 3 luni si atat de mult mi am mai dorit un copil incat am ramas iar insarcinata.De data asta nu a mai fost atat de usor.Sotul a plecat din tara si 4 luni am ramas doar eu cu baiatu.Am fost internata fiindca eram sa pierd sarcina din cauza ridicatului si probabil a stresului,dar am zis ca fie ce o fi,daca Dumnezeu vrea ca bb sa vina pe lume,va veni,daca nu,nu. Si au trecut lunile, a venit si sotul acasa si totodata si timpul sa nasc.Eram programata pe 5 mai sa mi provoace nasterea,dare eu nu mai puteam,nu mai aveam rabdare,abea ma miscam,Razvan avea nevoie de mine si am mers atat de mult pe jos incata seara m au luat contractile si dimineata am pierdut dopul gelatinos.Asta se intampla sambata dimineata pe 1 mai.M am internat,dr mea nu era in localitate si fiind week end nu prea era nimeni prin spital inafara de dr de grada care erau cu treburile lor.Vazand ca stau degeaba in spital si ca bb nu vine,duminica dimineata pe 2 mai am inceput sa circul din nou si urcam si cobaram scari si ma plimbam pe corridor de ameteam pe toata lumea,asta pana cand contractile mele au inceput sa fie regulate.Am rugat o asistenta sa cheme un dr pt ca eu aveam déjà dureri,eram la 3 cm dilatatie,atunci m au mutat in salade nasteri si de acolo timpul a trecut f f f repede,Asta se intampla pe la ora 19 :30 .Acum buba mare era ca toti cei 3 dr erau in cezariene si pe mine nu avea cine sa ma asiste,dar mi a dat Dumnezeu o moasa extraordinara care si a facut treaba exemplar.M a ajutat enorm rupandu mi apa la dilatatie 8 si cand I am zis ca bb vrea sa vina, m a pus sa imping si am impins si Rares a venit la 21:45 , era atat de mic 3150 grame ,era frumos si flamand ca si sugea manutele.Am plans de fericire ! La prima nastere nu am trait aceleasi emotii si ni mi pot explica de ce! Am trait niste momente unice,numai cine da nastere unu I copil poate sa simta asa ceva! Am 2 baieti minunati, sunt sufletul meu,la 26 de ani sunt o femeie implinita. Imi doresc enorm de mult si o fetita dar nu acum,poate peste vre o 4-5 ani Doamne Doamne ne trimite si o surioara pt baietii meu,dar pana atunci sa fim sanatosi ! Scuze ca m am lungit atat si multumesc pt rabdare celor ce au citit povestea mea !

a fost un moment destul de sensibil cuprins de teama,emotii,nerabdare si fericire!spun asta deoarece la analizele de la inceputul sarcinii am aflat k sunt infestata cu virusul hepatitei C,de aceea cei care citesc acest comentariu ii rog sa aiba grija k la orice contact cu seringi,insrumente de manichiura,pedichiura si tatuaje sa aiba grija sa fie sterilizate1de cand am aflat acest lucru si k sansele sunt de 5 la suta k fata mea sa ia iar riscul cel mai mare e la nastere m-am rugat bunului DUMNEZEU ca fetita mea sa nu ia acest virus!inca nu stiu daca are,astept sa faca 1 an sa-i fac analizele insa mi-e frica si ma bufneste plansul cand ma gandesc la asta chiar si acum!avand uterul mic s-a nascut la 37 de saptamani,la spitalul GIULESTI pentru k numai acolo se putea prin operatie cezariana pentru k era mai sigur pentru ea sa nu contacteze virusul.s-a nacut la 18.36 cu 2.800 si 48 cm,cand am auzit-o m-au cuprins niste emotiide nedescris:teama ,fericire,lacrimi!toata operatia m-am rugat la DUMNEZEU!a fost un moment unic pe care nu stiu daca l-as mai putea trece inca odata deoarece hepatita c nu se vindeca iar daca as mai face un copil as avea aceias teama.ii multumesc luiDUMNEZEU k mi-a dat-o si ma rog sa fie sanatoasa in fiecare zi

scutecele pufies sunt ce mai bune pentru pielea bebelusului meu

intr-o zi minunata am aflat ca sunt insarcinat si voi avea un bebe pe care milam dorit f mult iar acea zi a fost chiar de ziua sotului meu in 14.07.2009 a mai trecut ceva timp si pe data de 13.03.2010 am nascut un bebelus pe nume sebastean rares cu o greutate de 2800g si o lungime de 48 cm .chiar din prima zi i-am pus scutecele pufies care sunt cele mai bune

Buna,sunt o mamica fericita a doi ingerasi,un baietel de doi ani si cinci luni si o fetita de aproape patru luni.Mi-a dat Dumnezeu tot ce mi-am dorit,un baiat si o fata care sunt ochii mei din cap.baiatul s-a nascut pe 6 decembrie 2008,a fost un cadou de la Mos Nicolae,iar fetita s-a nascut pe 20 ianuarie 2011 cu unele complicatii ale mele,dar acum totul e bine,Doamne Doamne a avut grija de mine.Acum ne bucuram unul de altul si ne zambim mereu,fara sa ne pierdem din ochi.

Venirea pe lume a micutei mele a fost un moment foarte emotionant.Pentru ca medicul a constatat ca o nastere naturala nu poate avea loc a decis sa imi faca operatie de cezariana.Aveam 40 de saptamani si 3 zile iar micuta parca nu vroia sa ne cunoasca...Am asteptat cateva ore bune in sala de travaliu ( cu toate ca eu nu aveam contractii trebuia sa fiu supusa mai multor investigatii) comunicand prin sms-uri cu sotul meu care era pe coridor. Pentru ca mi s-a facut anestezie generala nu am putut sa imi vad fetita imediat.Am insistat sa ma ridic din pat si sa merg la ea imediat ce mi-am revenit din anestezie,dar nu mi-au dat voie .Mi-am vazut fetita a doua zi, am luat-o in brate si nu i-as mai fi dat drumul...era un ingeras,o minune...Acum fetita mea a implinit un anisor si-mi aduc aminte cu drag de clipele minunate din momentul venirii ei pe lume.Este o minune de papusa,comoara mea cea mai de pret.

Eram in plina campanie de pregatire a nuntii si intr-o zi de sfarsit de august , in masina, in timp ce ne intorceam de la Fetesti, am hotarat ca de la 1 Septembrie sa nu ne mai protejam in ideea de a face un bebe. Ne-am gandit noi ca nu mai suntem chiar pusti de 20 de ani si probabil ca va dura cateva luni bune pana cand o sa vedem doua liniute pe un test.

Am facut nunta pe 7 octombrie, am fost si in luna de miere, ne-am apucat de cautat apartament si....la inceput de noiembrie....ta taaaaaaad am vazut si liniutele duble. Am ramas nitel surprinsi ce-i drept, ca a venit super repede dar bucurosi. Bineinteles!

A fost o sarcina usoara si fara evenimente deosebite. Doar: o usoara si constanta greata la inceput, bebe care la un moment dat imi apasa pe nervul sciatic asa ca de Craciun si Revelion eram cam schioapa, o aritmie a lui bebe descoperita pe la 17 saptamani, astfel incat am facut prima 4D un pic mai devreme decat recomandarile uzuale.

Pe la inceputul lui decembrie asteptam cu nerabdare, curiozitate si emotie primele miscari ale lui bebe. Stiam din teorie cam ce ar trebui sa simt asa ca stateam si asteptam bataile aripilor de fluture. Aiurea!!! Piciul meu nu a vrut sa fie fluturas ci...soricel. Primele lui miscari le-am simtit ca pe niste....impunsaturi. Ca si cum un soricel mic impingea cu nasucul. Si soricel i-a ramas porecla pana l-am nascut.

Ce a fost mai greu....a fost ultima luna. Pentru ca pe langa faptul ca imi crescuse burta muuuuuult, a trebuit sa ma lupt si cu o caldura absolut ingrozitoare. Ventilatorul mergea non stop, zi si noapte, stateam cu prosoape ude pe piept si pe burta si cu toate astea mie imi era cald in continuu. Il naucisem pe bietul Cristi, care disperat m-a intrebat o data daca si dupa ce nasc o sa imi fie la fel de cald. S-a dovedit ca nu.

Pe la 40 de saptamani, doctora mea a trebuit sa plece din tara pentru aproape doua saptamani, asa ca in caz ca....., m-a lasat in grija doctorului C. de la Giulesti. Urma ca...nascuta...nenascuta...sa ne vedem la ea la cabinet pe 7 august.

Noaptea de 4 spre 5 august. Mai exact 5 august ora 1.00. Apare prima contractie. Desi aveam contractii cand si cand de ceva vreme, am simtit ca acea contractie e altfel. La vreo 15 minute alta. Si tot asa contractii neregulate la inceput, apoi regulate si din ce in ce mai apropiate toata noaptea pana cand ajunsesem pe la 7 dimineata sa am contractii dureroase, la 5 minute. Va dati seama ca nu am putut sa pun geana pe geana. Ba mai mult am facut si dusul si primenitul de rigoare. Cam complicat printre contractii!

Pe la 7 il trezesc si pe Cristi. Desteptarea, hai la spital ca gata, a venit momentul. Fie vorba intre noi, era si cazul. Nu de alta dar aveam 42 de saptamani. Ma intreaba daca mai are timp si el de un dus. Zic da, normal ca are timp, ca acum...ori cu 5 minute in plus, ori cu 5 minute in minus....tot aia imi e. Si a facut un dus sotul meu. Cu toate ca dupa cat a stat in baie puteam sa jur ca a facut mai multe. Si s-a barbierit. Si s-a primenit. Normal. Doar mergea la intalnire.

La camera de garda imi face control si ma anunta ca sunt dilatata doar 1 cm. Cum naiba doar 1 cm??? Ca pe mine ma cam doare. Si mai vin contractiile si la 5 minute. Zic "Pai in cazul asta eu plec acasa si vin mai tarziu". Asistenta rade. Cristi rade si el, desi nu prea parea rasul lui. "Eeeee, pai daca tot sunteti aici, unde sa mai plecati acasa. Ramaneti la noi". Eu ma stramb. Cristi rasufla usurat. Aflu ca doctorul C. in grija caruia ma aflam e deja in spital, are nastere. Ma gandesc ca e mai bine asa, nu va mai trebui sa il chem de acasa duminica dimineata.

Urc impreuna cu o infirimera cu liftul pana la etajul 2, sunt dusa in camera de travaliu unde stau si astept. Vine si doctorul C la un moment dat si imi face un control.

Si stau si astept. Mai ies pe hol, ma mai plimb un pic cu Cristi. Dar doare rau. Pe la 11 iese doctorul C. din nastere, ma intreaba daca sunt ok si iese. Pe la 12-12 si un pic asistenta din sala cere voie sa imi faca o injectie cu nu stiu ce ca eram cam agitata. V-am zis ca durea rau? Si eram dilatata de 1...2 cu indulgenta. Si tot asa am tinut-o pana pe la 17 cand in urma unui control mi se comunica ca am ajuns la dilatatie 4 spre 5 si mi se poate face epidurala. Si cu ocazia acestui control mi se rup si membranele cu un soi de andrea luuuuuuuunga.

Vine anestezista si stau cuminte acolo sub mana ei ca un miel la taiere. Mie care imi e frica de ace!!!!!! Am stat cuminte sa imi bage acul in sira spinarii!!!!! Brrrrrr!!!! Era 17.20. Dupa 20 de minute durea aproape la fel ca la inceput. Imi mai baga o doza pe cateter si ma linistesc. A prins foarte bine epidurala, nu m-a sagetat pe picior (cum am auzit ca se mai intampla) sau mai stiu eu ce altceva.

Pe la 19, Dna doctor G, care era medicul de garda in ziua aia, imi face un control scurt acolo pe pat. Aveam dilatatie 9. Inca un pic si gata. Il suna pe doctorul C. (care de la 11, nu a mai dat pe acolo deloc), ii spune ca sunt aproape gata si il intreaba daca vine. Ma uitam la ea si ea la mine. Nu a mai zis nimic, dar din privirea ei am inteles ca raspunsul a fost nu. A venit la mine, m-a mangaiat pe picior si mi-a spus ca mai asteptam un pic sa se elibereze si curete sala de nasteri dupa care mergem si noi. Mi-a fost montat un monitor pe burta. Tropa trop tropa trop tropa trop se auzea inimioara puiului meu in tot salonul.

Pana la un moment dat.

Tropa trop.....tropa trop......tropa trop.....tropa trop......din ce in ce mai rar.

Dna doctor se uita la monitor si ingrozita striga la asistente si moasa "Pe masa! ACUM!!!!!!"

Am ajuns mai mult pe sus decat pe picioarele mele. M-am suit pe masa. Un medic rezident cred tot incerca sa imi puna monitorul la loc pe burta. "Pleaca si tu cu asta de aici" a strigat dna doctor la el. S-a facut nevazut in secunda urmatoare. Dna doctor s-a uitat la mine si cu o voce blanda si ferma mi-a spus "Draga mea, trebuie sa scoatem copilul asta ACUM!"

Si da-i si impinge. Bebe nimic. A incercat sa il ajute un pic dna doctor dar nu a putut. "L-am scapat" zice necajita.

A bagat vid extractorul. Nici asa nu a vrut incapatanatul meu sa iasa!

Doua moase sau asistente sau ce-or fi fost s-au urcat pe mine. Jur ca am crezut ca ma calca un camion. Eram absolut sigura ca o sa ies de acolo cu vreo coasta rupta sau macar fisurata si cu splina sau ficatul bucati. Groaznic a fost!

Toate astea se intamplau in timp ce eu impingeam pe contractii de am zis ca imi ies mai degraba ochii decat copilul ala.

La un moment dat, in timp ce moasele ma apasau pe burta, prin fata ochilor au inceput sa mi se perinde imagini care nu erau de acolo. Eram cu ochii inchisi, impingeam si tipam, moasele ma apasau si.....eu nu eram acolo. Cand m-am "trezit" (se pare ca totusi nu am lesinat la propriu) dl.doctor M era langa mine, ma apucase de barba, imi intorcea capul spre dansul si striga la mine "Uita-te la mine, uita-te la mine". Cand o fi venit? In sala mai erau si cateva asistente care .... nu stiu nici de ele cand intrasera acolo.

Nu mult dupa momentul asta a reusit si copilul meu sa iasa la lumina. Eram cu capul ridicat, ma uitam in directia cu pricina asa ca l-am vazut chiar atunci...pe loc. Era murdarel si cam vanat. Bietul meu pui. Dna doctor a strigat "Ssssshhhhh!" Brusc s-a oprit zumzaiala din sala. S-a auzit si vocea lui....mica si subtire si fara vlaga ca un mieunat de pisoi. "E bine!" a spus si a rasuflat usurata. Era 19.30.

L-au luat repede doamnele de la neonatologie la sters si la controlat. S-a inviorat si piciul meu si a inceput sa urleeeeeeee. Si a facut si pishu pe dna doctor neonatolog. Cu presiune si directie se pare! Ha ha!L-au infasurat in paturele si mi l-au pus pe piept. Plangea dragul mamei. Ramasese cu un pumnisor afara, il tinea langa fetisoara. L-am pupat si am vorbit cu el si...a tacut.

Pe el l-au luat si eu am ramas in sala pentru placenta si reparatii. Dna doctor anestezist mi-a mai bagat o doza ca sa ma pot odihni linistita peste noapte. In timpul asta a sunat si Cristi la sala si a aflat si el ca....in sfarsit am nascut.

De pe masa m-au transferat pe un soi de targa, m-au dus inapoi in sala de travaliu si m-au pus sa imi masez burta. M-au scos si pe hol ca sa pot vorbi si cu Cristi. S-a dus si el sa il vada nu inainte de a-l avertiza ca are capul super tuguiat si sa nu sperie daca nu e foarte aratos. Cand s-a intors aproape ca nu atingea podeaua cu picioarele. "E asa de frumos!!!!"

M-au dus in salon cica sa dorm si sa ma odihnesc, de parca as fi putut. Eram nedormita si nemancata de peste 24 de ore, dar simteam ca am aripi si pot zbura. Eram mama!

A doua zi toate incercarile mele de a ma ridica din pat au esuat lamentabil. Lesinam si daca stateam in sezut pe marginea patului. Asa ca toata ziua de luni am fost consemnata la pat cu o perfuzie in mana. A venit Cristi si l-am cerut si pe bebe la salon. Ni l-au adus si l-am si pus la san. L-am tinut cu noi acolo cateva ore bune pana au venit si ni l-au luat.

Marti eram pe lista de externare, ca bebe era ok. Dar m-au luat pe mine starile de rau si de lesin chiar in camera bebelusilor asa ca dna doctor a zis ca mai bine ma mai tine o zi in spital decat sa patesc cine stie ce acasa. Miercuri, cand ar fi trebuit sa plecam, a facut Tudor un super icter care a necesitat lampa. Asa ca abia joi am plecat acasa.

Pentru mine circul nu s-a terminat o data cu ajunsul acasa pentru ca mi s-a desfacut epiziotomia si din nou doctor, cusut, etc....dar mai multe dar asta e o alta poveste.

Si cam asa a aparut pe lume piciul meu cel smecher. Un dolofanel de 3900 g si 53 cm ne-a schimbat total viata.

Sunt mamica a unei fetite de 1 an si 5 luni, mai am un baietel de 7 anisori. Amandoua nasterile au fost ca niste miracole ale vietii mele. Sunt sigura ca dea lungul vietii mele am facut si fapte bune pentru-ca Dumnezeu mi-a oferit ce este mai frumos pe lume: copii. La primul copil, la baiat, in momentul in care i-am auzit prima data tipatul (eram in operatie cezariana cu rahieanestezie) mi-am spus in gindul meu: Doamne! daca o imi este dat sa mor lasa-ma sa mor acum cu cintecul bebelusului meu in urechi, cu melodia lui mirifica, cu plinsetul lui cu care isi anunta venirea pe lume... am inceput sa pling de fericite, tensiunea mi-a scazut brusc si m-am trezit mai tirsiu la reanimare. Doamne-doamne nu m-a lasat pentru-ca stia ca trebuie sa-l cresc, sa am grija de el si... sa mai dau nastere inca unei fiinte mici si dragi. O fetita!!!

Fetita mea Irina de 2 ani mi-a daruit cel mai frumos martisor venind pe lume chiar de 01 martie 2009 intr-o duminica frumoasa chiar daca durerile nasterii acum sunt o mamica fericita.
Vineri ma plmbam cu parintii mei prin Oraselul Copiilor si chiar in acea zi era Baby Expo,am intrat acolo m-am plimbat si brusc am simtit mici durerii.
Parintii mei au observat ca m-am schimbat brusc si am hotarat sa plecam acasa la ei si sa imi astept sotul.Sambata seara am avut dureri la fiecare 20 min iar dimineata am chemat salvarea dar la control ne-au trimis din nou acasa deoarece nu aveau loc unde sa ma interneze chiar daca durerile erau de dimineata cam la 10 min.
Am revenit duminica cu dureri mai mari,mi-au facut multe radiografii si o injectie spund asistenta se servici ca o sa m mai linisteasca putin dar a fost exact inversul si m-au lasat sa astept pe holul spitalului de urgenta aprox 6 ore.
Parintii si sotul erau disperatii ca nu vroiau sa ma interneze dar vazand ca ma simt rau intr-un sfarsit m-au internat si imediat ce m-au asezat in pat s-a rupt apa.
Deoarece doctorul care se ocupa de mine era in drum spre Bucuresti,doctora care era de garda refuza sa ma ajute sa nasc ceea ce a dus ca fetita sa aiba cordonul ombilical in jurul gatului.
In jurul orei 20 a aparut in sfarsit si doctorul meu cu chef sa nasc normal dar nu am reusit datorita faptului ca eram deja epuizata dupa ore in sir de dureri de nastere.Doctora de garda refuza sa il primeasca pe doctorul meu in sala de cezariane pe motiv ca nu este tura lui si sa astepte cand se elibereaza.
Vazand doctora de garda la control eram deja in ultima faza de nastere a accpta sa intre doctorul meu cu mine in cezariana.
La ora 22.30 am devenit mamica unei fetite superbe si cum a am specificat mai devreme a meritat tot chinul uitandu-ma la ea cat de vioaie si vesela este zi de zi.
Este cel mai frumos martisor pe care il poate primi o mama.

De cand suntem impreuna am impresia ca Dumnezeu nu isi dezlipeste ochii de la noi, ne iubeste si ca o incununare a relatiei noastre si intregire ne-a oferit doua minunate gemene.
Nu programasem sarcina dar am fost emotionati , incantati speriati putin cand cele doua liniute s-au ivit pe testul de sarcina. Emotionata, s,i imi amintesc ca tremuram uitandu-ma la testul din mana sotului si vazand cele 2 liniute am spus in gluma ''''inseamana ca sunt 2 bb?'''' :) Si asa era , aveam gemene.
Incepea o noua etapa plina de trairi pentru noi. Nu a fost usor, sarcina a fost dificila, mai mult prin spitale; doctori ce ma puneau sa renunt din cauza nenumaratelor hemoragii .....Puterea data de Dumnezeu si...ele ne-au facut sa luptam sa le avem. La cezariana am obtinut noata maxima. Erau frumoase , sanatoase ,galagioase si ..fometoase. Si astazi sunt doua minunate gemene aproape identice, pentru cei din jur imposibil de deosebit.

Atunci cand mi-l doream cu adevarat, cand imi doream sa-l cresc, cand credeam ca-l pot creste in asa fel incat sa fac lumea mai buna. Stiam ca-mi va intari relatia cu sotul meu. Am ramas insarcinata si ardeam de nerabdare sa devin mamica. Eram gata sa trec peste orice obstacol, sa renunt la o cariera promitatoare, sa ma lupt cu toate greutatile, numai pentru a-mi creste puiul. Azi sunt o mama extraordinara, mi-o spune zilnic sotul, fetita de sapte ani si bebita o spune prin zambetele si imbratisarile date. copiii mei vor fi intotdeauna pe primul loc in viata mea.
Nu prea am avut temeri legate de noul "rol" pentru ca am avut noua luni la dispozitie ca sa ma obisnuiesc cu gandul ca voi fi mama si sa ma pun la punct cu toate detaliile legate de ingrijirea unui bebelus. Insa oricate carti de specialitate as fi citit tot nu ar fi putut sa imi descrie ceea ce am simtit cand mi-am tinut puisorii in brate pentru prima oara si nici nu ar fi putut sa-mi educe in vreun fel instinctul de mama pe care l-am ascultat de multe ori si care pana acum n-a dat gres.
Pana nu i-am avut pe Iris si Victor, spusele ca " un copil iti schimba viata, prioritatile,etc, etc..." mi se pareau vorbe goale, lipsite de continut, exact tipul de expresie care descrie entuziasmul tipic al incepatorului. Dupa aparitia lor in viata noastra insa, TOTUL s-a schimbat: raportul meu cu cei din jur si viceversa, imaginea de sine, prioritatile, programul, interesele ... A trebuit sa renunt uneori la micile mele placeri culinare, la orele in sir petrecute cu prietenii sau la shopping, la noptile pierdute in fata calculatorului sau al televizorului pentru vreun film bun in favoarea noptilor pierdute din cauza programului de masa al micutilor.
Am simtit multe din momentul in care i-am nascut, iar teama nu s-a sfiit sa-si arate si ea coltii...n-am lasat-o insa niciodata sa ma acapareze pentru ca n-as mai putea sa le ofer o viata normala, echilibrata.

Ei sunt viata mea, pentru ei ma trezesc, pentru ei traiesc.

Venirea pe lume a baietelului meu a fost asteptata de toata lumea.Eu mi-am dorit foarte mult sa nasc natural si am ajuns pana in saptamana 42 cand medicul m-a chemat sa-mi provoace nasterea.
Dimineata m-am prezentat la spital,bucuroasa ca am sa-l cunosc pe puiul meu.Am urmat toate tratamentele si investigatiile propuse de medic si totusi Alex nu vroia sa plece de la caldurica.Ma uitam cu invidie la gravidele care veneau in travaliu si aveau contractii dureroase pentru ca si eu imi doream acelasi lucru-sa aduc pe lume un copil si sa traiesc aceasta minunata experienta.
Pentru ca timpul trecea in defavoarea noastra am hotarat impreuna cu doamna doctor sa facem cezariana.Am ales rahianestezia pentru ca-mi doream sa fiu constienta tot timpul.Primul lui tipat a fost minunat.Ma uitam numai la masa de examinare si tot ce-mi doream sa aud este ca Alex e sanatos.Dumnezeu mi-a ascultat rugamintile.Alex a primit nota 10 si tipa din toti plamanii (si medicul neonatolog se mira de cat de mult poate sa planga).Cand l-au adus mai aproape de mine ca prin minune plansul a incetat si ne admiram unul pe altul (mai mult eu,pentru ca el a putut sa deschida ochisorii doar de 3 ori).Nici nu mi-am dat seama ca aveam mainile legate,atat de mult vroiam sa-l tin in brate.
A doua zi mi l-au adus in rezerva,l-am luat in brate si parca toata lumea a disparut:eram doar noi doi.Mai tarziu,l-a vazut si pe tati si intreaga familie.Alex este minunea noastra,iubirea noastra,bucuria noastra,ratiunea noastra de a trai .

ramonafr si elenafr , sa fie doar coincidenta de nume ?!

... era inceputul unei zile memorabile din viata mea ... contractiile le-am recunoscut imediat si le-am monitorizat calm impreuna cu sotul. Nu m-am speriat, asa ca am hotarat in zorii acelei dimineti linistite de sambata sa merg pe jos pana la maternitate (era aproape, liniste, frumos)... Cu o crenguta de liliac in mana, cu optimismul si curajul in suflet, cu 200 lei in buzunar si cel mai important cu dorinta de a deveni mamica am urcat foarte hotarata scarile si mi-am propus sa trec peste toate cu bine. A fost greu, a fost dureros, am fost si jignita pentru ca nu am "contribuit" la cele n buzunare, dar le-am lasat pe toate in urma, traiesc fiecare clipa la intensitate maxima si ma bucur impreuna cu sotul si cei dragi de ochii, zambetul si primii pasi a fetitei mele Maria.

Raspuns pentru Mihaela:Unde este coincidenta de nume?Desi nu-mi place sa dau explicatii,o fac de dragul tau.Poti intreba si pe admin si-ti va spune acelasi lucru:suntem persoane diferite (daca insinuai altceva) si inrudite (iti spun eu.Din cate stiam nu este interzis rudelor sa participe si sa scrie pe acelasi forum.Nu am vazut in Regulament nici o interdictie in acest sens).

Fetita mea venit pe lume pe data de 07.07.2008.Desi trebuia sa vina cu vreo saptamana si ceva mai devreme, draguta de ea a stat peste 41 de saptamani in burtica.Tin minte si acum ca mergeam la doctorita si-mi zicea ca fetele se grabesc,ca nu ma prinde 20.06,apoi 30.06,dar m-au prins ,m-a prins si 1 iulie iar pe 7 iulie m-am dus la spital sa-mi provoace sarcina (nici un semn nu dadea gaza mea ca ar dori sa vada lumina).La ora 9 dimineata cu bagajul,biletul de internare si cu sotul de mana eram in fata spitalului, pe la ora 10 a venit doctorita si m-a verificat(binenteles nici un semn) si mi-a zis ca peste 2 zile imi provoaca nasterea dar eu m-am suparat asa de tare incat nu am mai asteptat pana miercuri.Luni pe la 2 pm m-au luat contractiile din 2 in 2 min,pe la ora 8 pm am intrat in travaliu si la 10.25 pm iubita mea a venit pe lume.Un tipat puternic s-a auzit cand a vazut lumina becului ,pana si tati de la parter a auzit-o.Am luat nota 9 cu felicitari si de atunci ne iubim ca"zapacitele".A fost un moment plin de bucurie,durere dar tati a fost tot timpul langa noi si -mi trimitea mesaje pe telefon de imbarbatare si mai, mai sa-mi trimita si bancuri ca sa uit de durere.