Ce se intampla cu mine?

Buna ziua,

Am nevoie de ajutor...De ceva timp am o problema care imi face viata un calvar. Sunt casatorita de un an si jumatate, 30 de ani,avem casa, bani suficienti sa traim decent. El e mai mare ca mine cu 20 de ani, dar pana acum catva timp am fost foarte fericiti. el a mai fost casatorit de 3 ori si are si copii, dar nu sunt in tara. Nu imi lipseste nimic, nu e violent, e tot ce-si poate dori o femeie, bland, cuminte, acasa devreme, echilibrat. Recent am aflat ca am probleme de sanatate, pietre la bila si dereglari hormonale destul de mari si dupa o perioada destul de plina de probleme in familie si stres (fara certuri intre noi, chestiuni colaterale) in care am rezistat eroic si nu imi dau seama cum am putut, am clacat.
Am inceput sa am atacuri de panica, simptomele unei depresii din care ma lupt zilnic sa ies, palpitatii , anxietati diverse si nu ma pot odihni, sunt hiperactiva, si una peste alta am slabit cateva kg bune pt ca nu prea pot sa mananc, am stomacul inchis...
in acelasi timp simt ca-mi fuge pamantul de sub picioare, imi iubesc sotul dar ma cuprinde aproape zilnic o teama, panica de nedescris ca ne vom desparti, ca voi pleca, sau ca nu vom mai fi impreuna. De cate ori il privesc mi-e mfrica sa nu vada dubiile din mintea mea, care pana acum o luna nici nu existau...nu vreau sa ma despart de el, il iubesc, ma simt completa la pieptul lui...dar nu stiu de ce gandurile de a pleca, sau de teama ca se va rupe casatoria nu ma parasesc si ma panichez tot timpul, nu reusesc sa le inlatur din mine...nu mai am de ce sa ma prind in viitor, sperantele parca nu mai sunt, planurile imi e greu sa le fac desi avem si sunt frumoase...parca sunt de piatra in interior. Stiu ca dorinta de a fugi apare uneori si din monotonie sau din plictiseala, dar asa brusc, de azi pe maine? mi-e teama sa nu sufar de o afectiune psihica mai grava care sa ma faca sa pierd familia, care e tot ce am pe lumea asta. probabil nici nu as avea cu ce sa traiesc daca ne-am desparti, sau as trai jalnic si as regreta mereu ca am fugit stiind ca nu am niciun motiv sa o fac...poate nu sunt coerenta, dar starile astea ma aduc la disperare, nu vreau sa ma sinucid, dar nu maisuport tensiunea si lipsa de relaxare, e incredibil de greu sa controlez senzatia de frica si anxietate. Ne dorim un copil dar tot eu sunt cea careia ii e teama ca daca nu suntem impreuna peste ani ce fac singura...cred ca am nevoie de ajutor...sau macar de un sfat sa aflu ce se intampla cu mine si de ce am pierdut atat de brusc reperele si increderea in mine...incerc sa ma echilibrez in fiecare zi, sunt constienta ca sunt doar in imaginatia mea aceste frici, si nu sunt realiste dar revin obsesiv pana ma aduc la disperare...sunt dezamagita la servici, nu am niciun fel de satisfactie, nu ma simt implinita, nici nu prea am cum sa plec si sa o iau de la capat la job (lucrez la stat sub contract), eram ambitioasa, doream realizari dar cand vad ca nimic nu e pe merit nu mai am motivatie, parca m-am pierdut pe mine insami nsi nu reusesc sa ma regasesc dar nu vreau sa-mi pierd familia...sincer chiar nu stiu ce sa fac si cum sa procedez sa ma intorc la fericirea de dinainte de toate astea...