Nervii la copii

nu ar strica ptr fetita si o vizita la un preot bun si cu experienta,mai ganditiva si la starea sufleteasca nu doar la cele pamantesti. numai bine si doamne ajuta!

Buna Ioana,
Este absolut normal pentru un copil "sa aiba nervi" cum zicem noi. Este o persoana cu propriile ganduri si sentimente. Desi e inca micuta, fii convinsa ca are deja personalitatea ei si caracterul ei. E greu de spus care sunt cauzele "nervilor" fara a sti nimic.
Ca mamica de o fetita cu aceeasi varsta iti recomand, in primul rand ia in considerare sfaturile Psih. Delia Mihaela de mai sus.
In al doilea rand, revizuiti-va comportamentul fata de fetita. Las-o sa experimenteze, incurajati-o in tot ce face si cel mai mult aratati-i mereu ca o iubiti, spuneti-i acest lucru de cate ori aveti ocazia. Evitati pe cat puteti sa-i spuneti copilului ca nu poate sa faca ceva (de ex. nu poate sa se urce pe topogan, nu poate sa manance singura, etc), mai bine sustineti-l in toate incercarile lui, stati langa el, dati-i o mana, etc. - atat timp cat nu sunt periculoase. Evitati pe cat puteti sa folositi cuvantul: Nu! Daca vrea sa faca ceva si e periculos pentru ea, gaseste o solutie de mijloc. De exemplu pe mine, fetita mea vrea mereu sa ma ajute sa tai legumele pt. mancare. Stie singurica ca nu are voi cu cutitul ascutit si zice ea: nu e voie! In schimb, o instalez la masa, pe scaun, ii dau un fund de tocat, legume si un cutit de unt sau de jucarie sa taie si ea. :) Asta ca exemplu.
De asemenea, doi ani este o varsta la care copilul trece de la bebelus la copil. Trebuie el insusi sa accepte ca creste si sa renunte la toate "favorurile" pe care le primea pana atunci, insa isi doreste foarte mult sa fie ca mami si ca tati.
Pentru o fetita este foarte importanta prezenta tatalui in viata ei. Roaga-l pe sotul tau sa se joace mai mult cu ea. Poate are "nervi" pentru ca vrea sa va capteze atentia.
Noi cam asa procedam si nu avem niciun fel de probleme. Intr-adevar, si fetita noastra are supararile ei, insa de fiecare data suntem langa ea ii vorbim si o incurajam. Se intampla si avem si parte de reprize de plans dure. In situatia asta o lasam sa planga putin si apoi ne ducem la ea, o asiguram ca o iubim si ii distragem atentia. Pentru noi aceste momente sunt normale si le tratam ca atare. Nu face o problema din ceva ce nu exista. Numai bine!

Buna,

Si eu am o fetita de aceeasi varsta. Are acelasi comportament, mai ales dupa amiaza, cand ne intoarcem de la serviciu eu si sotul meu. Am ajuns la concluzia ca se comport asa deoarece i-a fost dor de noi si vrea sa ne atraga atentia. In plus, stiu ca-i mai iese si o maseluta si sigur este nervoasa si agitata si din cauza asta.
Incearca sa descoperi cauza care, de cele mai multe ori este o suferinta fizica, mai ales ca ea e mica si nu poate sa-ti spuna daca o doare ceva.
E posibil sa va si incerce, sa vada cat de mult suportati pana cedati dorintelor ei.
Numai bine.

Eu am un baietel de 2 ani si 10 luni. De ceva vreme imi face crize de isterie din orice. Am fost cu el la un dr. NPI si mi-a spus ca trebuie safim mai fermi cu el, sa nu-i mai permitem orice. O parte a familiei il cam rasfata. Bunica paterna il lasa sa faca orice doreste, umbla cu toate lucrurile. Recomandarea medicului a fost sa il lasam in camera lui sa isi faca numarul de plans si apoi sa vb cu el. Din pacate nu merge.Sunt si eu ingrijorata, pt ca din septembrie il duc la gradinita. Am fost si la preot. mio-a zis ca-i deocheat si sa-i citesc Acatistul Ingerului Pazitor. Am facut-o si pe asta.
daca eu ii interzic sa umble, de exemplu cu chei franceze, ciocane, surubelnite, imi da replica si imi spune ca buni il lasa.
Il poate apuca criza din orice si oricand. Si atunci arunca toate lucrurile, trage de hainele noastre pana le rupe, ne impinge, ma trage de par, nu ne lasa sa mancam, daca lui nu-i e foame, incearca sa ne arunce mancarea, etc.
Nici doctorul, nici preotul nu mi-au fost de ajutor...

Scapati de bunica paterna! Sau educati-o! Ii va fi foarte bine la gradinita cu program prelungit si apoi doar cu parinti fermi! Alintarea duce cu timpul la diferite afectiuni psihice!

sa iti spun ca bunica paterna a fost educatoare?!!!!

D-na doctor, am mers special cu copilul la psihiatru, impreuna cu tatal ca sa auda si el ceea ce ii tot spuneam eu, ca nu e bine ca unul sa-i accepte orice si celalalt sa-i interzica anumite lucruri. ca ar trebui sa fim pe aceeasi lungime de unda. Nu mi se pare normal ca un copil de 2 ani sa se joace cu surubelnite, ciocan de lipit, patent, scoabe!!!, lacate, etc.
in rset suntem o familie normala, fara certuri si conflicte domestice, ni l-am dorit enorm, a venit pana la urma, chiar si baiat, exact cum a dorit tatal.
iar doctorul nu mi-a spus ca ar trebui sa facem altceva decat ce am spus mai sus, sa fim fermi.

Buna Didia, copilului trebuie intotdeauna sa-i raspunzi in contrariu , de ex: zice ca nu vrea sa manace sau sa faca altceva , atunci tu ii spui in replica " lasa ca mananc eu sau altcineva,un alt copil sau un animal, etc. si atunci orgoliul din el se trezeste si va actiona in sensul dorit de tine. Nu-i raspunde imediat, nu-i face voia cand vrea el, lasa-l sa se joace chiar cu sculele tatalui ,poate fi un bun inginer mai tarziu, stai cu rabdare si explica-i tot ce sti despre unlete. Distrage-i atentia cu lucruri care-i fac placere ,nu-l certa din orice ,explica-i,poate fi agitat ptr ca nu intelege lumea dun jur. Poate este o minte mai dotata decat a celor de varsta lui , si nu stie sa se faca destul de bine inteles. Nu-l mai considera ca pe un copil prea mic si care trebuie sa fie numai cuminte si atat, s-au dus vremurile copiilor care doar cresteau in patut pana se desteptau parintii ca au un copil inteligent. Fiti foarte rabdatori cu copilul.

Draga mamici,
Va recomand cu caldura sa cititi Dolto, Thomas Gordon, Salome, Selma Fraiberg, etc. Eu le-am citit, mi-au prins foarte bine si m-au ajutat (si pe sotul meu, desi el nu le-a citit, insa i le-am "povestit" eu - el m-a sustinut) sa-mi revizuiesc atitudinea in ceea ce ma priveste si ce asteptari ar trebui sa am eu de la copilul meu si de la mine. Multe problemele pleaca de la perceptii gresite.
Didia, observ ca ai o problema cu faptul ca baietelul tau se joaca cu surubelnite, ciocan de lipit, etc. Pot sa te intreb de ce? Sunt periculoase pentru el? Daca da, atunci este normal sa-i interzici, insa daca nu-i pun sanatatea in pericol, care este problema? Si daca v-ati juca impreuna, sau tatal sau cu el? Tine cont ca el il are ca model pe tatal lui si isi doreste foarte mult sa ajunga ca el, asadar copiaza tot ce face el. Citisem un caz in care un baietel de mic avea mania de a dezasambla si a asambla orice: a plecat de la jucarii la varsta mica, ajungand la varsta de 4 ani sa dezasambleze masina de spalat a mamei. Atitudinea mamei vis-a-vis de acest comportament a fost una pozitiva, incurajandu-l si lasandu-l sa experimenteze. Copilul a ajuns mai tarziu un inginer de succes, a urmat vreo 2 facultati -una de fizica si una inginerie. Asadar incurajarea acestor pasiuni ale copilului nu pot avea decat rezultate pozitive. Edison a fost considerat un copil nebun, si probabil in ziua de astazi ar fi fost etichetat cu autism. Isi baga in sperieti familia cu experimentele lui traznite si de multe ori periculoase, insa mama lui a considerat mereu ca fiul ei este un geniu si cu siguranta va ajunge cineva. A avut sau nu dreptate? Oare nu se datoreaza succesul fiului ei chiar mamei lui? Einstein a fost mereu sustinut de mama lui care stia ca va ajunge mare, desi stim cu totii ca nu a fost un elev eminent, eu cred ca mai mult era neinteles. Eu zic sa vezi partea buna a lucrurilor, eventual alege cai de mijloc, benefice pentru ambele parti.
Apoi, daca totusi nu vrei sa-l lasi sa se joace cu ele si iti replica faptul ca bunica il lasa, fii ferma si spune-i copilului ca poate bunica il lasa insa tu nu il lasi. Spune-i clar de ce crezi TU (si spuneti si tie :) ) ca nu trebuie sa se joace cu surubelnitele, insa nu face din acest lucru o lupta persoanala intre tine si bunica "paterna". Asa as proceda eu.
De asemenea, copilul se adapteaza si stie cum sa se comporte cu orice persoana, depinde de noi sa impunem limitele si sa stim sa ne facem ascultati.
Numai bine!

*spune-ti - ma scuzati :)

Am citit comentariile pe rand si chiar ma miram ca un psiholog nu remarcase evidentza conflictului nora-soacra :-)
Intr-adevar, e o problema in familiile in care mama lucreaza si nu poate sta mai mult cu copilul, dar oricum nu va putea fi niciodata singura care il influenteaza pe copil, ci vor mai exista, in afara de soacra, si educatori, profesori, prieteni etc.
Cred ca sugestiile Dianei sunt foarte bune. Literatura de specialitate ajuta mult. Iar mama poate sa isi impuna propriile reguli in timpul in care sta cu copilul. Eu asa fac: am o bona care sta mare parte din zi cu fetita, iar cand stau eu cu ea, o pun sa imi povesteasca ce a facut si ii explic ce e bine si ce e rau. Cand copilul incearca sa faca ceva ce eu consider gresit, sub pretextul ca alti copii fac la fel sau ca bona o lasa, eu sunt ferma si ii spun ca nu e bine si ca astea sunt regulile la noi in casa. Daca plange, o las sa planga, eventual stau langa ea si ii spun ca imi pare rau ca sufera, dar nu imi schimb parerea. Cand ii trece, ma bucur si facem ceva placut impreuna, ca recompensa.

Si sa se enerveze din orice , cred ca este deja prea alintat

buna ziua, am un baietel de 3 ani si de 3 sapatamani l-am dat la gradinita. comportamentul copilului meu s-a schimbat...dar nu in bine. A inceput sa devina mai plangacios, mai nervos, mai violent. Problrma nu este ca nu vrea la gradi, ci pur si simplu sa raman cu el in clasa. Si acasa, in weekend este la fel de irascibil. Nu ne mai intelegem cu el nici eu nici taicasu oricat de multe explicatii i-am da, oricat l-am pedepsi sau tipa, face numai ce vrea el, urla, se tavaleste, da in noi. am ajuns la capatul puterii si al nervilor. incerc sa ma mentin tare pe pozitie, sa nu cedez in fata lui, dar sunt mama si ma doare sufletul. Ajutati-ma va rog cu un sfat...ca eu nu mai stiu cum sa procedez.

Buna ziua, va rugam cu disperare sa ne sfatuiti cum sa procedam pt ca suntem la capatul rabdarii,calmului, puterii!Am o fetita de 2 ani si 10 luni si am dat-o la gradinita!Avem aproape aceleasi probleme cu ea ca si Georgiana....adica i s-a schimbat comportamentul ( a devenit agresiva, urla , tipa, da in noi, arunca obiecte, se trage de par,de haine,si repeta incontinuu ceea ce doreste chiar daca stie ca nu primeste).In a doua saptamana de gradinita fetita mi-a povestit ca una dintre educatoare a lovit-o peste cap(va precizez ca fetita imi povesteste tot ceea ce face, ce mananca, cu cine se joaca, lucruri pe care le verific si sunt adevarate)Si de atunci a inceput perioada de cosmar....o saptamana intreaga,in fiecare noapte, urla, lovea cu mainile si picioarele, spunea incontinuu NU, de nu stiam cum sa o calmam, aprindeam lumina, o strangeam in brate, vorbeam cu ea, pentru ca dormea cand facea asa.Am schimbat educatoarea si de atunci nu a mai plans noaptea, in schimb, ziua avem parte de niste crize de nervi pe care nu reusim sa le calmam......urla si plange chiar si pana vomita daca nu obtine ceea ce vrea, fie ca este vorba de un obiect interzis,ceva dulce,mersul cu ea in brate pe strada,etc.Va precizez ca am epuizat tot ceea ce credeam ca o poate linisti, dar in zadar( ignorarea, vorbitul calm,explicatii de genul: printesele nu plang,nu tipa,sunt cuminti,ca nu este frumos ceea ce face,ca mos craciun vine numai la copii cuminti, in speranta ca o vom linisti,in zadar,nu ma lasa sa o ating,nu vrea sa ii sterg nasul)Este primul nostru copil si primul nepot din familie si intradevar am rasfatat-o si am incercat pe cat posibil sa ii oferim tot ceea ce isi doreste.Insa ma uimeste faptul ca pana acum nu am avut parte de asa ceva, ea era un copil intelegator, ii spuneam cand ieseam cu ea din casa ca nu avem bani de jucarii sau de prajituri( cu toate ca poate aveam)si ea intelegea, foarte sociabila, chiar si cu persoane pe care nu le cunostea....acum nu mai este ea!va rog mult sa ne dati un sfat pt ca nu mai stiu ce metode sa aleg si imi este frica ca aceste crize sa nu o afecteze in viitor!va pup si va multumesc

Si fiul meu are acelasi comportament in prezenta tatalui sau eu stiu care este probleme dar nu gasesc solutie ... eu sunt cea severă iar el cel ce il lasa sa facă aproape orice este ca si cățelul lui... din fericire nu stau mult împreună dar daca vrem sa iesim este un lucru imposibil ... astăzi am avut o zi întreagă de cosmar... noi trebuie sa fim foarte coerenti in comportamentul nostru cu fii nostri nu este usor pt nimeni.