Cauta afectiune/simptom/conditie medicala
Cere sfatul medicului
Cere sfatul
medicului
SfatulMedicului.ro Comunitate Anxietate si stres Atac de panica?

Atac de panica?

Membru anonim · acum 3 ani
Bună ziua! Aseară am fost luată din senin de un episod cu greață, slăbiciune, respirație îngreunată, ochiul drept mi se zbătea, ma durea capul foarte tare în special în zona cefei, simțeam o durere acută și în zona urechii drepte. La un moment dat am simțit că îmi amorțesc picioarele și mușchii faciali din zona gurii, tot înspre partea dreaptă a feței. Dupa ce mi-am mai revenit, am încercat sa mănânc însă simteam ca nu imi pot deschide gura foarte tare și in timp ce mâncam simteam o oarecare rigiditate a mușchilor feței. Menționez că trec printr-o perioadă stresata și am pus totul pe baza stresului. Am luat un calmant pe baza de plante și am zis că totul o sa treacă peste noapte. În aceasta dimineața am avut aceeași senzație de rigiditate a mușchilor faciali atunci când mâncăm și mi se pare că în orice încercare de a-mi mișca gura, aceasta se duce puțin spre stânga. De asemenea îmi e greu să-mi cuprind buza de sus folosind buza de jos sau să-mi sug buzele în interior(chiar nu știu cum sa explic altfel). Ce înseamnă toate astea și ce sa fac ca sa-mi revin?
Raspunde
−50%până la

Aplicația Sfatul Medicului

Prima ta întrebare, mai ieftin în aplicație

Descarcă aplicația și pune prima întrebare cu până la −50% reducere.

Scanează pentru a descărca aplicația SfatulMedicului Scanează cu telefonul
App Store Google Play
Raspunsuri (1)
C
Medic · acum 2 ani
Medic verificat
Este important să consultați urgent un medic sau să mergeți la camera de urgențe pentru a primi evaluare și îngrijire medicală adecvată. Simptomele pe care le descrieți pot indica o varietate de afecțiuni care necesită evaluare și tratament prompt. Nu întârziați să căutați ajutor medical profesionist pentru a vă asigura că primiți îngrijirea adecvată și pentru a exclude orice complicații grave: adresa_web_filtrata - adresa_web_filtrata /contact-clinica-hope/
Raspunde la intrebare
Scrie raspunsul, apoi te autentifici rapid (sau iti faci cont) ca sa-l publici — textul nu se pierde.

Raspunsurile oferite prin intermediul site-ului sunt de natura educationala si informativa si nu pot fi considerate, in nici o situatie, ca fiind asimilate unor consultatii sau analize medicale de specialitate.

Datorita insusi modului in care functioneaza comunicatiile intermediate de internet, o consultatie medicala amanuntita nu este posibila, prin urmare, informatia medicala prezentata de site-ul nostru nu trebuie folosita ca alternativa a consultului medical realizat in persoana de un medic specialist.

SfatulMedicului.ro, precum si toti colaboratorii ale caror sfaturi sunt recepţionate prin sfatulmedicului.ro, nu pot fi considerati raspunzatori pentru nici un prejudiciu/pierdere de orice fel. Pentru a putea utiliza site-ul SfatulMedicului.ro trebuie sa fiti de acord cu Termenii si conditiile.

Ai si tu o intrebare?

Comunitatea Sfatul Medicului e pregatita sa raspunda, gratuit.

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter