Magneziu urinar

Descriere

Magneziul este unul dintre principalii cationi cu localizare preponderent intracelulara.

Cea mai mare cantitate de magneziu din organism este concentrata in oase si in muschi, iar aproape tot magneziul extrascheletar se afla in interiorul celulelor. 65% din magneziu se gaseste in plasma sub forma de ioni liberi, restul de 35% fiind legat de proteine.

Magneziul este un cofactor important pentru diferite enzime implicate in metabolismul glucidelor, sinteza proteinelor si a acizilor nucleici.

De asemenea, magneziul este un mineral vital pentru producerea de energie, pentru contractia musculara, asigura functia nervoasa si mentine oasele puternice.

Magneziul este asimilat in organism prin alimentele consumate, este absorbit la nivel intestinal si eliminat in urina si materii fecale, astfel homeostazia lui este reglata de absorbtia intestinala si de excretia renala.

Magneziul ajuta la fixarea calciului in oase si la activarea vitaminei D in rinichi.

Consumul optim de magneziu este asociat cu un risc scazut de dezvoltare a osteoporozei. Magneziul este necesar in mentinerea sanatatii muschilor, inclusiv a muschiului inimii.

Aportul crescut de magneziu este asociat unui risc scazut de aparitie a aterosclerozei si a hipertensiunii arteriale. In plus, acesta stimuleaza secretia de insulina din pancreas, mareste sensibilitatea organismului la insulina si stabilizeaza glicemia.

Magneziul atenueaza simptomele sindromului premenstrual. Lipsa magneziului determina cresterea nivelului de anxietate. De asemenea, magneziul atenueaza simptomele crampelor musculare, previne infertilitatea la barbati si tromboflebitele.

Acesta joaca un rol important in mentinerea nivelului intracelular al calciului, influenteaza absorbtia intestinala si metabolismul calciului.

In natura magneziul se gaseste intr-o varietate de produse: paine, peste, legume verzi, cereale, fasole, soia, fructe, nuci si carne. Necesarul zilnic de magneziu este cuprins intre 300-350 mg.

Simptome ale deficitului de magneziu:
- hiperactivitate, anxietate, insomnie;
- oboseala inexplicabila, lipsa de energie;
- pierderea echilibrului, ameteala;
- depresie si anxietate;
- migrene;
- crampe musculare.

In mod normal, 95% din cantitatea de magneziu care este filtrata la nivel glomerular este reabsorbita tubular, in special in portiunea ascendenta a ansei Henle.

Determinarea magneziului urinar este utila in investigarea statusului electrolitic, stabilirea cauzei unui nivel seric anormal de magneziu si investigarea nefrolitiazei.

De asemenea, determinarea magneziului urinar se efectueaza in: insuficienta renala, insuficienta cardiaca, etilism, Boala Addison, glomerulonefrita, pielonefrita.

Excretia urinara de magneziu trebuie interpretata in concordanta cu concentratiile serice. In prezenta hipermagnezemiei, nivelurile magneziului urinar ofera o indicatie a consumului curent de magneziu.

Eliminarea urinara redusa a magneziului creste nivelul oxalatului de calciu si suprasaturatia de fosfat de calciu, contribuind astfel la aparitia calculilor renali (pietrelor la rinichi).

Recomandari

Recomandat in evaluarea cauzei concentratiilor anormale ale magneziului.

Pregatire pacient

Testul masoara nivelul de magneziu excretat in urina timp de 24 ore. Pentru urmatoarele 24 ore se colecteaza intreaga cantitate de urina (fara a retine prima urina de dimineata) intr-un recipient special, pastrat la frigider. Dupa cele 24 ore, se omogenizeaza urina, retinandu-se 100 ml in recipientul de plastic.

Metoda

Se va folosi metoda colorimetrica.

Limite si interferente

Nivelul magneziului urinar variaza in functie de anumiti factori externi. Consumul cronic de alcool sau prezenta sangelui in urina poate determina cresteri ale magneziului urinar.

Medicatia are un impact important asupra cresterii sau scaderii magneziului urinar.

Corticosteroizii, diureticele tiazidice, gentamicina, ciclosporina sau hidroxidul de magneziu produc cresteri. In schimb, contraceptivele orale, amilorid, extract de paratiroida, gluconat de calciu sau interferon alfa-2a produc scaderi ale nivelului magneziului urinar.

Administrarea intravenoasa de gluconat de calciu poate interfera cu metoda de dozare a Mg2+ si poate determina valori fals scazute ale acestuia.

Este contraindicata administrarea magneziului in cazul unor afectiuni grave ale rinichilor sau al unor tulburari de coagulare.