Coronavirus Update

Cum functioneaza remediile homeopate?

Actualizat la data de: 25 Ianuarie 2022

Medicina homeopata

Sus
Cum functioneaza remediile homeopate?

Medicina homeopata sau homeopatia este o forma de medicina alternativa. Aceasta foloseste, in esenta, cantitati extrem de mici dintr-o anumita substanta de origine naturala, pentru a trata diferite simptome si afectiuni.

Homeopatia a luat nastere in secolul 19, perioada in care era utilizata foarte frecvent. Primele studii folosind remedii homeopate au fost facute pe subiecti sanatosi, in mod similar cu multe studii clinice efectuate in ziua de azi. Desi utilizarea acestor remedii a scazut drastic odata cu aparitia medicamentelor conventionale, exista inca peste 2000 de substante utilizate in remediile homeopate, in intreaga lume.

In cele ce urmeaza vom sublinia cele mai importante aspecte despre eficienta, efectele adverse si modul de actiune al acestor remedii.

Cuprins articol

  1. Medicina homeopata
  2. Teoria din spatele homeopatiei
  3. Principiile homeopatiei
  4. Beneficii ale remediilor homeopate
  5. Riscuri si efecte adverse ale remediilor homeopate
  6. Homeopatie vs Medicina conventionala
  7. Concluzie
  8. Citeste pe aceeasi tema

Teoria din spatele homeopatiei

Sus

Homeopatia se bazeaza pe principiul similitudinii, un principiu ce dateaza de pe vremea lui Hipocrate. Acesta spune ca o anumita substanta poate vindeca simptomele unui bolnav, in timp ce la subiectul sanatos, poate provoca acele simptome. Adeptii homeopatiei considera ca substanta trebuie sa fie in cantitati cat mai mici pentru a produce aceste efecte, iar boala se va ,,vindeca de una singura’’.

Desi poate parea exagerat, aceasta teorie este asemanatoare intr-o oarecare masura cu teoria pe care se bazeaza vaccinurile din ziua de astazi: expunerea organismului la exact aceeasi toxina care provoaca boala, pentru a provoca imunizarea.

O alta teorie puternic sustinuta de catre practicantii homeopatiei este cea a potentarii. Se considera ca, cu cat este mai diluat un ingredient, cu atat este mai potent si mai eficient in tratarea bolii. Prin dilutii succesive si agitare, un ingredient devine mai activ. Astfel, chiar daca este in cantitate extrem de mica, acesta este mai puternic decat daca ar fi in cantitatea initiala. Toate ingredientele folosite la prepararea remediilor homeopate sunt de origine naturala, de regula vegetala. Potenta substantelor homeopate se clasifica si se noteaza folosind literele X sau C:

• X: Pentru fiecare dilutie, o parte dintr-o substanta este diluata in 2 parti de apa. Astfel, la finalul procesului, o substanta notata cu potenta de 1X va fi o solutie in care o parte e reprezentata de ingredient, iar 9 parti sunt reprezentate de apa.

• C: Potenta poate fi descrisa si prin C. O solutie 1C este acea solutie in care o parte este ingredientul, iar 99 de parti sunt apa.

Privind potentarea dintr-un punct de vedere stiintific, multe remedii homeopate vor contine foarte putine molecule din ingredientul initial, sau chiar nici o molecula. intrucat parerile sunt impartite si homeopatia este o varianta a medicinii foarte controversata, multi cercetatori si specialisti considera procesul dilutiilor vinovat de ineficienta homeopatiei. Ca raspuns, unii adepti ai homeopatiei sustin cu tarie ca nu este importanta doza unui medicament, ci puterea sa energetica, foarte puternica atunci cand se foloseste dilutia.

Principiile homeopatiei

Sus

Asociate cu cele doua teorii fundamentale ale homeopatiei, exista 3 principii ce stau in spatele practicarii homeopatiei.

• Legea similitudinii. Aceasta este tocmai principiul enuntat initial, in care un ingredient poate vindrca sau provoca aceeasi afectiune.

• Principiul remediului unic: Acesta spune ca un singur remediu, format dintr-o singura substanta diluata sau o combinatie de substante, poate sa vindece toate simptomele fizice, psihice, emotionale ale unei boli, simultan.
• Principiul dozei minime: Conform acestui principiu, se foloseste o doza extrem de mica din substanta homeopata, atat pentru terapia initiala cat si pentru tratamentul pe termen lung.

Este esential sa stim ca numeroasele studii efectuate pentru a verifica eficienta remediilor homeopate nu au dus la concluzii clare. Homeopatia nu are dovezi stiintifice care sa ateste eficienta si siguranta remediilor. Astfel, dozele si indicatiile specifice ale acestor remedii nu sunt exacte, fiind extrem de variabile in functie de afectiune, pacientul ce le utilizeaza, forma farmaceutica in care se gaseste substanta homeopata.

Beneficii ale remediilor homeopate

Sus

Desi adeptii considera ca homeopatia se poate folosi cu succes pentru toate afectiunile existente, ale tuturor sistemelor si aparatelor din organismul uman, dovezile stiintifice atesta ca, cel mai des, s-au utilizat aceste remedii de catre bolnavii de cancer. Un studiu efectuat in 2018 spune ca din 124 de pacienti care au apelat la homeopatie, 75% au considerat ca aceasta a avut efecte benefice. Acest lucru a fost raportat mai frecvent de catre femei, in special bolnavele de cancer de san. De asemenea, remediile au fost utilizate preponderent cu scopul de a ameliora efectele adverse date de chimioterapie si radioterapie.

De asemenea, un lucru des intalnit in randul bolnavilor este efectul placebo. Este cunoscut faptul ca efectul placebo poate avea o baza fiziologica dovedita stiintific, intrucat duce la eliberarea de endorfine (analgezici naturali ai organismului). Astfel, daca homeopatia asigura macar un efect placebo destul de puternic, poate fi benefica in tratamentul multor afectiuni.

Riscuri si efecte adverse ale remediilor homeopate

Sus

Toate remediile homeopate sunt, de regula, sigure, de vreme ce doar o mica parte din substanta activa ajunge in organism. Totusi, femeile insarcinate, copiii, varstnicii si pacientii cu boli cronice sunt categorii de risc. Acestia ar trebui sa se consulte cu un medic specialist inainte de inceperea oricarei forme de homeopatie, chiar daca pare inofensiva.

Riscul major al homeopatiei este lipsa sigurantei eficientei lor. Este important sa stim ca remediile homeopate nu pot inlocui medicamentele conventionale, in special in cazul afectiunilor serioase. De exemplu, facand referire la tratamentul cancerului, nu exista dovezi ca aceste substante au un efect real, deci nu pot reprezenta tratamentul de prima intentie in cancer (sau in alte afectiuni).

Discutati cu medicul dumneavoastra inainte de utilizarea unor remedii homeopate, inclusiv inainte de administrarea suplimentelor alimentare, cum ar fi vitaminele. Este cunoscut faptul ca unele vitamine si minerale pot interfera cu substantele folosite in tratamentul cancerului.

Homeopatie vs Medicina conventionala

Sus

Medicina homeopata difera de cea alopata (cea conventionala, clasica, traditionala) in primul rand prin modul de actiune a substantelor folosite. Medicina conventionala se bazeaza pe agenti specifici ce produc efecte diferite de simptomele bolii, iar majoritatea medicamentelor sunt nediluate, produse in concentratii exacte si avand recomandari clare cu privire la dozaj.

O abordare relativ noua in medicina este folosirea unei combinatii: medicamente conventionale specifice pentru o afectiune, combinate cu terapie alternativa. Aceasta combinatie este numita medicina integrativa.

Totusi, desi exista multe pareri impotriva homeopatiei, aceasta terapie ne poate oferi ceva ce lipseste medicinii conventionale: timp si ascultare. O vizita la un practicant si specialist homeopat poate dura cel putin o ora, timp in care acesta va asculta orice problema de ordin fizic, psihic sau emotional a pacientului, inainte de stabilirea unui asa zis tratament. in medicina clasica, consulturile nu vor dura atat de mult, de obicei, medicii avand ca scop instaurarea cat mai rapida a unui tratament medicamentos, interventional sau chirurgical.

Concluzie

Sus

Remediile homeopate sunt foarte diferite de cele conventionale, utilizand anumite teorii si principii ce dateaza din vremuri foarte indepartate. Homeopatia este in continuare mult discutata, avand atat avantaje cat si dezavantaje, insa nu putem nega ca este in continuare folosita la o scara larga, de multi pacienti si practicanti ai homeopatiei.

Bibliografie:
https://www.verywellhealth.com/homeopathic-medicine-description-2249111
https://www.nhs.uk/conditions/homeopathy/


Medici specialisti Homeopatie

Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate