Bebelusii disting o schimbare a limbii privind fata celui care le vorbeste
Stire medicala
Conform unui studiu realizat de catre cercetatorii canadieni, s-a constatat ca incepand de la 4 luni, copiii sunt in masura sa distinga o schimbare a limbii observand expresiile celui care comunica verbal cu ei.
”Stiam deja ca bebelusii sunt capabili sa faca distinctie intre limbi prin variatiile de sunete. Acest studiu este primul care arata ca acestia au, de asemenea, capacitatea de a face distinctii lingvistice numai cu indici vizuali”, a declarat Whitney Weikum, de la Universitatea Britsh Columbia.
Cercetatorii au testat 3 grupe de copii cu varste de 4, 6 si 8 luni din familii anglofone, monolingve precum si alte doua grupe de copii cu varste cuprinse intre 6 si 8 luni ai caror parinti sunt bilingvi, engleza-franceza. Ei le-au aratat bebelusilor o inregistrare video fara sunet in care persoane bilingve recitau fraze la inceput in engleza sau franceza, inainte de a continua in cealalta limba.
Astfel, cercetatorii au constatat ca interesul bebelusilor cu varste de 4 si 6 luni dura mai mult cand persoanele schimbau limba, a explicat Whitney Weikum.
Potrivit cercetatorilor aceasta demonstreaza ca bebelusii sunt capabili sa discearna schimbarea limbii observand formele buzelor si ritmul miscarii gurii si fetei.
Aceasta capacitate de recunoastere vizuala a diferitelor limbi se pierde aparent dupa varsta de 6 luni la cei care traiesc intr-o familie monolingva, insa persista la bebelusii din familiile bilingve, asa cum arata testele pe grupul de copii cu varsta de 8 luni.
Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed
Găsești peste 7500 de medici cu program disponibil
Alege medicul potrivit pentru: Pediatrie .
Articole recomandate
-
Transsexualitatea si operatia de schimbare a sexului
-
Glosita - inflamatia limbii
-
Modificarile patologice ale limbii si semnificatia lor
-
Sanatatea respiratorie in sezonul rece: rolul farmacistului
-
Stres, anxietate, suprastimulare: ce functioneaza cu adevarat pentru sistem ...
-
5 schimbari de aspect ale limbii care pot semnala o boala grava
-
Ordinul privind adoptarea masurilor prin care se asigura ca jucariile magnet ...
-
Cum trebuie sa te speli corect pe fata. 5 greseli pe care si tu le faci!
-
Menopauza: O etapa sau o adevarata schimbare
-
Cum sa faceti fata schimbarii de fus orar
-
Cum sa va preparati propriile masti de fata cu ingrediente naturale
-
6 motive pentru care plang bebelusii noaptea si tu pierzi ore pretioase de somn
-
Dieta pentru o luna
-
Cosuri cadou cu bauturi premium si delicii de calitate, cheia unui rasfat fa ...
-
Arsura la nivelul limbii - sfaturi utile
-
Hipocalcemia la nou-nascut