Articole

Terapia durerii este o ramură medicală specializată în evaluarea, diagnosticarea și tratamentul durerii acute sau cronice. Scopul acestei terapii este de a reduce durerea și de a îmbunătăți calitatea vieții pacienților, prin utilizarea unor metode diverse și personalizate.

Neuropatia este o afecțiune complexă cauzată de leziuni sau disfuncții ale nervilor periferici, responsabili de transmiterea semnalelor între sistemul nervos central (creier și măduva spinării) și restul corpului. Neuropatia poate avea cauze diverse și poate afecta atât nervii motorii, cât și pe cei senzoriali (responsabili de perceperea senzațiilor precum durere, temperatură, atingere). 

Este o afecțiune medicală care afectează aproximativ 2,4 % din populația globală, cu impact semnificativ asupra calității vieții și funcționalității pacientului. 

Neuropatia periferică poate fi provocată de două tipuri principale de deteriorare a nervilor: demielinizare și degenerare axonală. În neuropatia demielinizantă este afectată teaca de mielină care învelește fibrele nervoase, fapt care duce la încetinirea sau blocarea transmiterii semnalelor nervoase de-a lungul nervului. În neuropatia axonală este afectată partea nervului care transmite semnalul semnalul electric de la corpul celular al nervului către terminațiile nervoase, fapt care duce la pierderea funcției nervoase, mecanism întâlnit în neuropatii precum cele diabetice sau toxice.

Simptomele asociate neuropatiei periferice:

Simptome motorii: slăbiciune musculară cu dificultăți în efectuarea anumitor mișcări sau sarcini, care poate evolua până la paralizie, atrofie musculară care poate genera uneori deformări ale mâinilor și picioarelor, mișcări musculare necontrolate (ex. crampe).

Simptome senzoriale:

- furnicături și amorțeală în zonele inervate de nerfii afectați, care pot aparea intermitent sau pot fi persistente;

- durere intensă declanșată spontan, de obicei sub formă de arsuri, înțepături, șoc electric sau durere surdă, localizată sau extinsă;

- sensibilitate modificată crescută sau scăzută la atingere, temperatură sau durere. Unele persoane cu neuropatie periferică pot dezvolta o pierdere parțială sau totală a sensibilității la durere, ceea ce poate duce la risc crescut de răni și leziuni nedetectate.

- probleme de echilibru și de coordonare în cazul neuropatiei care afectează nervii motori, ceea ce duce la creșterea riscului de cădere și leziuni.

Tulburări ale  proceselor autonome ale corpului: scăderi bruște de tensiune, tahicardie, incapacitatea de a regla temperatura corpului - transpirație excesivă sau prea puțină, probleme de digestie - disfuncțiile fibrelor nervoase pot afecta mișcările intestinale (constipație sau diaree), urinare și disfuncții erectile.

Tulburări de somn - insomnii sau treziri bruște cauzate de durere.

Cauze ale neuropatiei periferice

Diabetul zaharat: este una dintre cele mai frecvente cauze de neuropatie periferică, deoarece nivelurile ridicate de glucoză pe termen lung în sânge pot deteriora nervii.

Deficitul de vitamine și nutrienți - lipsa unor vitamine, în special B12, B1, B6, B9, vitamina E, dar și excesul de vitamina B6, pot contribui la apariția neuropatiei. 

Medicamente și toxine: expunerea prelungită la substanțe toxice precum alcoolul, anumite medicamente (ex. chimioterapia), substanțe chimice industriale și metale grele.

Consumul excesiv de alcool, în special pe perioade lungi de timp, poate deteriora nervii și contribuie la deficitul de vitamine poate duce la neuropatie periferică.

Afectiuni autoimune: lupus, artrita reumatoidă, vasculite, sindrom Sjögren, sindrom Guillain-Barré, scleroza multiplă,tiroidita autoimună.

Boli infecțioase: herpes Zoster, HIV, hepatita C, boala Lyme.

Bolile vasculare, cum ar fi ateroscleroza și hipertensiunea arterială, pot afecta fluxul sanguin către nervii periferici, provocând leziuni nervoase.

Factori genetici: neuropatia genetică poate fi cauzată de mutații într-o varietate de gene care afectează nervii periferici. 

Leziuni fizice: accidente, răni, hernie de disc, intervenții chirurgicale.

Tumori maligne sau benigne.

Cauze necunoscute: uneori neuropatia periferică poate fi idiopatică, adică nu poate fi identificată o cauză specifică. În aceste cazuri, diagnosticul și gestionarea simptomelor sunt esențiale pentru îmbunătățirea calității vieții pacienților.

Diagnosticul neuropatiei implică o combinație de metode care includ:

• consult clinic cu evaluarea simptomelor și a istoricului medical, a stilului de viață, obiceiurilor și nutriției;

• examinare fizică și neurologică în care se vor verifica sensibilitatea, reflexele și puterea musculară, modificări ale reflexelor și problemele cu mersul și cu echilibrul
  
  
  
  • teste de sensibilitate: testul cu monofilament (pentru detectarea pierderii de senzație tactilă), teste de discriminare a temperaturii și teste de vibrație pentru a evalua funcția senzorială.
  
  
  • examinarea reflexelor tendinoase pentru a evalua funcția nervilor motori.
  
  
  • evaluarea funcției musculare: teste de forță musculară și de coordonare pentru a detecta semne de slăbiciune musculară sau atrofie asociate cu neuropatia.
  
  
  
  


• teste de conducere nervoasă: măsoară viteza cu care semnalele electrice sunt transmise prin nervi. Oferă informații despre integritatea nervilor și pot identifica anormalități precum conduceri nervoase încetinite sau blocuri nervoase;


• electromiografie (EMG): pentru evaluarea activitații electrice a mușchilor și nervilor. Ajuta la identificarea leziunilor nervoase și la determinarea severității neuropatiei sau polineuropatiilor;


• analize de sânge: pentru a depista eventuale deficiențe de vitamine, diabet, toxine, markeri inflamatorii sau autoimuni sau alte afecțiuni;


• teste genetice;


• ecografia nervilor periferici;


• rezonanța magnetică nucleară (RMN) poate identifica procese expansive care comprimă rădăcinile nervoase sau chiar anomalii ale rădăcinilor, poate evidenția hipertrofia sau priza de contrast la pacienții cu poliradiculopatii. Examenul RMN de plex brahial sau lombosacral poate evidenția infiltrarea neoplazică sau infecțioasă sau leziuni structurale;


• biopsie de nerv

Neuropatia genetică: poate fi cauzată de mutații într-o varietate de gene care afectează nervii periferici. Aceste mutații pot avea efecte diferite asupra structurii nervilor, a funcției acestora sau a mecanismelor de regenerare. Simptomele comune ale neuropatiei genetice includ slăbiciunea musculară cu efect în pierderea echilibrului și dificultăți la mers, amorțeală și furnicături, deformări ale membrelor, diminuarea sau pierderea reflexelor, durere severă resimțită ca o senzație de arsură sau înțepături, pierderea senzației -lipsa capacității de a simți durerea, temperatura sau presiunea în zona afectată.

Cele mai frecvente tipuri de neuropatii genetice sunt: 

• boala Charcot Marie-Toothe (CMT) - caracterizată de slăbiciune musculară progresivă, pierderea senzației, dificultăți de mers și deformări ale picioarelor;  este cauzată de mutații ale unor gene care controlează produc'ia de proteine esențiale pentru nervi.


• neuropatia ereditară senzorială și motorie (HMSN) - mutațiile genetice care provoacă această afecțiune afectează, de obicei, proteinele care sunt implicate în formarea tecii de mielină sau în funcționarea axonilor.


• neuropatia ereditară cu pierderea reflexelor tendionase adânci ( reflexe rotuliene sau ale gleznei) - cauzează slăbiciune musculară progresivă și pierderea senzației.


• neuropatii mitocondriale - slăbiciune musculară, deficiențe cognitive, probleme ale ochilor și urechilor.

Durerea neuropatică este adesea descrisă ca o senzație de arsură, furnicături, junghiuri sub formă de durere ascuțită sau cu senzație de "pumnal", amorțeală, dureri cu caracter de "curent electric", dificultăți de dormit, dificultăți în folosirea membrului afectat sau hipersensibilitate la stimuli care, în mod normal, nu ar provoca durere (alodinie). De asemenea, pacienții pot resimți o sensibilitate exagerată la durere (hiperalgezie).

De multe ori durerea este severă și nu poate fi calmată cu medicamentele uzuale pentru durere sau cu medicamentele cu potență analgezică mare, ceea ce produce stări de panică, anxietate și depresie.

Tratamentul durerii neuropatice

Durerea neuropatică afectează semnificativ calitatea vieții, iar abordarea este adesea multidisciplinară și personalizată și include controlul factorilor de risc, gestionarea simptomelor și îmbunătățirea funcției nervoase pentru a răspunde cât mai bine nevoilor și răspunsului individual al fiecărui pacient.

Există mai multe modalități de tratament disponibile pentru neuropatia periferică, dar selecția tratamentului potrivit depinde de cauza afecțiunii și de severitatea simptomelor. Chiar și atunci când are o cauză tratabilă, tratamentul are ca scop prevenirea progresiei simptomelor neuropatice și ameliorarea acestora. 

Tratamentul poate fi atât simptomatic, cât și etiologic, acolo unde este posibil. Atunci când etiologia neuropatiei periferice nu poate fi tratată sau când leziunile sunt prea avansate pentru a se putea recupera funcția nervoasă, se recurge la tratamentul simptomatologic pentru îmbunatățirea calității vieții.

Tratamentul etiologic - terapie de substituție hormonală (in cazul hipofuncției tiroidiene), antidiabetice și/sau insulină pentru tratarea diabetului, antibiotice sau antivirale sistemice pentru remiterea infecțiilor bacteriane sau virale, precum și medicație antiinflamatoare de tip cortizon pentru afecțiuni autoimune, suplimente de vitamine în caz de carențe.

Tratamentul medicamentos al simptomelor: 

• analgezice sau antiinflamatoare nesteroidiene. În cazul în care durerea este severă se poate administra medicație opioidă, cu precauțiile de rigoare.

• anticonvulsivante (gabapentină, pregabalin) ajută la reglarea activității electrice anormale în creier și în sistemul nervos periferic, pot modifica modul în care semnalele nervoase sunt transmise, reducând astfel senzațiile de durere, furnicături, amorțeală sau disconfort, care sunt frecvent resimțite în neuropatie. Un beneficiu suplimentar este acela că reduce necesitatea analgezicelor opioide.


• antidepresive au un rol important în reducerea durerii neuropatice. Aceste medicamente au efecte asupra neurotransmițătorilor din creier care sunt implicați în modul în care durerile sunt percepute de creier.Antidepresivele acționează prin creșterea nivelurilor de serotonină și norepinefrină în creier și în sistemul nervos periferic, neurotransmițători care au un efect analgezic asupra durerii neuropatice. Reduc depresia si anxietateaasociate frecvent cu durerea neuropată și, prin efectul sedativ, îmbunătățesc calitatea somnului.  

Terapia fizică ajută la menținerea mobilității și forței musculare, la îmbunătățirea circulației sanvine și la reducerea riscului de complicații asociate cu neuropatia periferică, cum ar fi căderile sau leziunile.

Tratamente alternative 

• stimulare nervoasă și intervenții minim invazive: stimularea electrică a măduvei spinării (SCS) și stimularea transcutanată a nervilor (TENS) sunt opțiuni pentru cazurile severe;


• neuromodulare noninvazivă -  terapia Scrambler;


• acupunctură;


• masaj terapeutic;


• psihoterapia: tehnici precum terapia cognitiv-comportamentală (CBT) pot ajuta pacienții să gestioneze răspunsul emoțional la durere.

Neuromodularea noninvazivă -  terapia Scrambler 

Terapia Scrambler, cunoscută și sub numele de Scrambler Therapy sau ST, este o tehnică non-invazivă folosită în tratarea durerii neuropatice cronice. Aceasta implică utilizarea unui dispozitiv special care transmite impulsuri electrice de joasă frecvență prin piele, cu scopul de a "reprograma" nervii care generează senzații dureroase. Terapia urmărește să „recalibreze” percepția durerii în creier, transmițând semnale asemănătoare unor „non-mesaje de durere” care să înlocuiască senzațiile dureroase.

Cum funcționează terapia Scrambler

Dispozitivul folosește electrozi plasați în apropierea zonei dureroase și, prin impulsuri electrice, transmite mesaje confuze („scrambled messages”) care înlocuiesc semnalele dureroase transmise către creier. În timp, aceste impulsuri pot ajuta la reducerea percepției durerii cronice prin resetarea semnalelor pe care le primesc neuronii.

Indicații terapeutice

Terapia Scrambler este utilizată în principal pentru:

• Durerea neuropatică cronică: cum ar fi cea cauzată de neuropatia diabetică, nevralgia postherpetică sau alte afecțiuni nervoase.


• Durerea oncologică: pacienții cu dureri cauzate de cancer pot beneficia de această terapie ca parte a unui tratament de control al durerii.


• Durerea cronică nelegată de cancer: inclusiv durerea postoperatorie persistentă.

Avantaje și rezultate

Terapia este atractivă datorită caracterului său non-invaziv și a riscurilor reduse, comparativ cu intervențiile chirurgicale sau cu utilizarea opioidelor. Studiile arată că terapia Scrambler poate reduce semnificativ intensitatea durerii la unii pacienți, iar efectele pot persista chiar și după finalizarea tratamentului. Totuși, eficacitatea poate varia de la pacient la pacient, iar tratamentele pot necesita mai multe sesiuni pentru a avea efect​.