Descoperirea inițială a unei aventuri declanșează de obicei emoții puternice pentru ambii parteneri, precum și un sentiment de pierdere. Partenerul care a fost înșelat s-ar putea simți traumatizat de trădarea încrederii și se poate gândi obsesiv la detaliile aventurii. Partenerul care a comis infidelitatea s-ar putea să se teamă de a fi pedepsit pentru totdeauna. Infidelitatea este un proces amplu și cu multiple implicații și perspectiva din care trebuie analizată este una complexă.
Pe cât este de ascunsă infidelitatea, pe atât este de practicată.
Fidelitatea conturează încrederea într-o relație, siguranța pe care ne-o dă spațiul emoțional oferit prin relația cu celălalt. Fidelitatea este o alegere și poate, uneori, fi o alegere grea. În vremurile noastre, așteptăm ca cel de lângă noi să ne fie iubit, cel mai bun prieten, părinte, confident, partener de afaceri. Pe scurt, să ne satisfacă toate nevoile. Aceasta poate atrage, adesea, o foarte multă presiune atât pe relație, cât și pe partener.
Deși numeroase motivații pentru infidelitate au fost identificate în teoriile existente, două dintre cele mai relevante pentru infidelitatea în serie sunt (1) calitatea și disponibilitatea partenerilor alternativi și (2) atitudinile cu privire la acceptabilitatea infidelității (Drigotas & Barta, 2001).
În primul rând, în ceea ce privește partenerii alternativi, modelele de angajament și schimb social sugerează că infidelitatea este probabil să apară atunci când indivizii percep că au alternative dezirabile la partenerul lor actual de relație. Persoanele care au avut deja aventuri emoționale sau întâlniri sexuale în afara relației lor actuale au cunoștințe directe că există astfel de alternative și, ulterior, pot crede că astfel de alternative rămân disponibile pentru ei, creând astfel un risc mai mare de a se angaja din nou în infidelitate în relațiile viitoare. Cercetările cu privire la riscurile din experiențele anterioare de relație pot avea implicații importante pentru cercetătorii și clinicienii care sunt interesați să ajute oamenii să dezvolte modele de relații sănătoase. O înțelegere a tiparelor de infidelitate în serie ar putea fi utilă din punct de vedere clinic în contexte de terapie și educație relațională, ajutând persoanele care riscă să devină înrădăcinate în tipare de relații nesănătoase să recunoască și să abordeze factorii de risc în ei înșiși și în partenerii lor (de exemplu, Rhoades & Stanley, 2009).
În al doilea rând, în ceea ce privește atitudinile despre aventurile extraconjugale, modelele de risc de infidelitate încorporează adesea efectele reciproce ale atitudinilor oamenilor. Teoria acțiunii raționale susține că oamenii tind să se comporte în conformitate cu atitudinile lor și cu normele sociale larg răspândite. În concordanță cu această teorie, cercetările au demonstrat că, într-un context social de dezaprobare larg răspândită a infidelității, indivizii cu convingeri personale mai aprobatoare sau permisive cu privire la infidelitate sunt mai predispuși să trișeze. În același timp, angajamentul trecut în infidelitate prezice, de asemenea, a avea mai multe atitudini de aprobare cu privire la infidelitate, în concordanță cu teoria disonanței cognitive. Prin urmare, implicarea în infidelitate într-o relație anterioară poate crește riscul de infidelitate în viitoarele relații romantice prin creșterea gradului de acceptare a angajării în infidelitate.
Deși există un număr mare de cercetări care se adresează predictorilor infidelității în relație, niciun studiu nu a abordat în mod specific infidelitatea într-o relație anterioară ca factor de risc pentru infidelitatea într-o relație ulterioară. Un studiu longitudinal a abordat riscul de infidelitate în serie urmărind participanții adulți longitudinal prin două relații romantice mixte și cei care și-au suspectat prima relație de infidelitate aveau de patru ori mai multe șanse să raporteze din nou suspiciunea față de un alt partener din următoarele relații. Aceste constatări au controlat factorii demografici de risc pentru infidelitate și au fost deținute indiferent de sexul respondentului sau de starea civilă. Astfel, infidelitatea anterioară a apărut ca un factor de risc important pentru infidelitatea în relațiile viitoare.
Cercetătorii au examinat o varietate de riscuri individuale și contextuale pentru implicarea într-o relație extradiadică. Datele transversale sugerează că factorii de risc includ:
În cartea sa Regândirea infidelității, psihoterapeutul Esther Perel, pomenește câteva dintre motivele cel mai des întâlnite de către ea în practica sa terapeutică pentru care oamenii care se afirmă a avea o relație fericită înșeală: încălcarea regulilor pentru că acest lucru face parte din natura umană, căutarea unui nou sine fugind nu de partener, ci de persoana care am devenit noi înșine sau tentația și atracția vieților netrăite.
„Și oamenii fericiți înșală. Pot să fiu într-o relație foarte bună cu tine, mulțumit/ă de relația noastră, și totuși să apară ceva care se conectează cu o parte din mine care nu are nicio legătură cu noi. Poate veni din trecutul meu, din dorințele mele, din-o versiune a mea din trecut pe care o pierdusem.” Adesea, aici vorbim despre infidelitatea ca „accident” și nu comportament constant.
Unele cercetări au investigat diferențele individuale în motivațiile pentru implicarea în infidelitate. De exemplu, Allen (2001) a descoperit că cei cu atașament de evitare au mai multe șanse să raporteze infidelități din motive legate de independență, în timp ce cei cu anxietate de atașament au fost mai predispuși să raporteze infidelități din motive legate de intimitate și stimă de sine. Mark și colab. (2011) au raportat că aproximativ 20% din variația motivației pentru infidelitate a fost explicată prin diferite modele de inhibiție și excitare sexuală. Pe lângă aceste variabile de proces, asocierile dintre caracteristicile demografice individuale și predispozițiile către infidelitate au fost, de asemenea, studiate pe scară largă. Cea mai bine stabilită constatare demografică a fost că bărbații tind să aibă mai multe șanse de a se angaja în infidelitate decât femeile, posibil din cauza unei puteri sociale mai mari sau a motivațiilor evolutive.
Infidelitatea se poate întâmpla atât în relații fericite, cât și în relații cu probleme. Mulți factori pot contribui la infidelitate, inclusiv:
Răspunsul extins și nuanțat despre definiția și cauzele infidelității are legătură cu nevoile neîmplinite, cu lipsa implicării și a aprecierii, cu asumarea și maturitate emoțională. Multe persoane care ajung să înșele vorbesc despre cât de revitalizați se simt prin prisma legăturii extraconjugale, văd relația sau persoana cealaltă drept răspunsul la toate blocajele din viața lor, de care îi consideră adesea responsabili pe proprii parteneri.
Deși marea majoritate a relațiilor romantice din Statele Unite includ așteptări de monogamie, infidelitatea este larg răspândită. Infidelitatea este de cele mai multe ori dăunătoare (Allen și colab., 2005), ducând frecvent la suferință psihologică, atât pentru cei care se angajează în infidelitate, cât și pentru partenerii lor, precum și pentru relația dintre cei doi. Într-adevăr, infidelitatea este una dintre cele mai frecvent raportate cauze ale divorțului (și una dintre cele mai dificile probleme de tratat pentru terapeuții de cuplu).
Majoritatea studiilor clinice din domeniul psihologiei de cuplu dovedesc că trăirea unui act de infidelitate este unul dintre cele mai marcante și traumatice evenimente pe care ființa umană le poate trăi. Adesea, adulterul este mai traumatizant decât dezastrele naturale, deoarece acestea nu se produc intenționat. Însă infidelitatea este o decizie deliberată a celui de lângă noi. O decizie care poate afecta fiecare parte a vieții noastre – gândurile, emoțiile și comportamentele.
O relație extraconjugală poate fi un strigăt de ajutor, o manieră de a forța cuplul să se confrunte în sfârșit cu problemele de care ambele părți sunt conștiente, dar pe care nu au încercat să le rezolve. Depinde dacă privim infidelitatea ca un simptom a unei relații care era deja pe muchie de mai mult timp sau dacă tocmai această aventură este cea care a făcut ca relația să se strice.
Infidelitatea este un punct de cotitură, în care fiecare dintre parteneri își asumă dacă pun punct sau se angajează să depună eforturi pentru repararea rupturii.
Revenirea după o aventură va fi unul dintre cele mai provocatoare capitole din viața celor care o experimentează. Această provocare poate veni cu ambivalență și incertitudine. Cu toate acestea, pe măsură ce se reconstruiește încrederea, se recunoaște vinovăția, se învață iertarea și asumarea, acestea pot întări legătura, dragostea și afecțiunea dintre partenerii în cauză. Ce este important să facem dacă ne aflăm în această situație?
Referințe:
”Regândirea infidelității”, de Esther Perel
”Inteligența erotică”, de Esther Perel
