Articole

Acrofobia descrie o frică intensă de înălțimi care poate provoca anxietate semnificativă și atacuri de panică. Unele cercetări din domeniu ne sugerează că acrofobia poate fi una dintre cele mai frecvente fobii. Da, nu este neobișnuit să simțim un anumit disconfort în locuri înalte. De exemplu, s-ar putea să ne simțim amețiți sau nervoși atunci când privim în jos de la ultimul etaj al unui zgârie-nori sau de la înălțimea unei telecabine cu care ne îndreptăm spre vârful unui munte. Dar aceste emoții sunt controlabile. Dacă avem acrofobie, chiar dacă ne gândim că traversăm un pod sau doar vedem o fotografie a unui munte și a văii înconjurătoare ne poate declanșa frică și anxietate. Totodată această suferință este, în general, suficient de puternică pentru a ne afecta viața de zi cu zi. De multe ori, persoanele care se confruntă cu această fobie aleg constant să evite înălțimile, chiar dacă asta le face viața de zi cu zi mult mai dificilă.

Acrofobia este o frică extremă de înălțime. Se încadrează în categoria fobiilor specifice deoarece este o teamă marcantă legată de o anumită situație raportată la mediul natural.

Cercetările arată că o anumită reticență în jurul înălțimilor este normală, nu numai pentru oameni, ci pentru toate animalele vizuale. Acrofobia pare să fie cel puțin parțial înrădăcinată, posibil ca un mecanism de supraviețuire evolutivă. În 1960, cercetătorii renumiți Eleanor J. Gibson și Richard D. Walk au efectuat experimentul „The Visual Cliff„, care a arătat sugari târâtori, împreună cu copii de numeroase specii, refuzând să traverseze un panou gros de sticlă care acoperă o picătură aparent ascuțită. Prezența mamei copilului, chemându-l încurajator, nu a convins copilul că este în siguranță. Cu toate acestea, majoritatea copiilor și adulților folosesc prudență, dar nu se tem de înălțimi. Acrofobia, la fel ca toate fobiile, pare a fi o hiper-reactie a răspunsului normal la frică. Acesta poate fi însă și un răspuns învățat la o cădere anterioară sau la reacția nervoasă a părinților la înălțimi. Cercetările indică, de asemenea, că frica irațională de cădere joacă un rol mai mare decât percepția înălțimii. Acrofobia este una dintre cele mai frecvente temeri. Un studiu mai vechi afirmă că 1 din 20 de persoane poate prezenta acrofobie.

De ce apare acrofobia?

Originea fricii de înălțime poate fi diferită de la o persoană la alta. Printre cauzele posibile se numără:

• Experiențe traumatice în copilărie sau adolescență (ex. o căzătură de la înălțime);


• Factori genetici sau predispoziții biologice (frica de înălțime este parțial instinctuală);


• Modelare socială – copilul învață această frică de la o persoană semnificativă din viața sa;


• Teoriile evoluționiste – teoriile evoluționiste arată că oamenii sunt predispuși să se teamă de anumiți factori care le pot pune viața în pericol, iar acesta este motivul pentru care acrofobia ar putea fi înnăscută și amplificată de experiențele neplăcute cu înălțimile.


• Anxietate generalizată – uneori, acrofobia este parte dintr-o structură mai complexă de tulburări anxioase.

Dar fobiile, inclusiv acrofobia, se pot dezvolta și fără o cauză cunoscută. În aceste cazuri, factorii genetici sau de mediu pot juca un rol important în dezvoltarea fobiei. De exemplu, este posibil să avem mai multe șanse de a avea acrofobie dacă altcineva din familia noastră are la rândul său o fobie sau am fost învățați să ne temem de înălțimi prin imitarea comportamentului îngrijitorilor noștri atunci când eram copii.

Cum se manifestă acrofobia?

Emoțional și fizic, răspunsul la acrofobie este similar cu cel la orice altă fobie.

Simptomele fizice ale acrofobiei pot include:

• transpiraţie crescută, durere sau senzaţie de apăsare în piept şi bătăi rapide ale inimii la vederea sau la gândul unor locuri înalte


• senzație de rău sau de confuzie atunci când vedem sau doar ne gândim la înălțimi


• stare de tremur când ne imaginăm o zonă la înălțime


• senzație de amețeală sau pierderea echilibrului atunci când ne uităm la un loc înalt sau în jos de la o înălțime


• dureri în piept și scurtarea respirației


• stare de greață

Simptomele psihologice pot include:

• stare de panică atunci când vedem locuri înalte sau când ne gândim doar că urmează să mergem spre un loc înalt


• frică extremă de a nu fi prinși/blocați undeva la înălțime


• anxietate extremă și frică atunci când trebuie să urcăm scări, să ne uităm pe o fereastră sau să trecem strada de-a lungul unui pasaj aflat la înălțime


• îngrijorări excesive și constante cu privire la întâlnirea înălțimilor în viitor

Dacă avem acrofobie, probabil că vom începe să ne temem de situații care ne pot determina să petrecem timp în locuri înalte. De exemplu, putem ajunge să ne îngrijorăm că în vacanța în care urmează să mergem, vom primi la hotel o cameră la etaj sau s-ar putea să evităm să ne mai vizităm prietenii dacă au locuințe la etaj cu balcoane sau ferestre mari.

Tipuri de frică de înălțimi

Este important să știi că există și alte tipuri de fobii care au legătură cu înălțimile, însă sunt mult mai specifice.

Acestea sunt:

• Aerofobia – frica de a zbura


• Gefirofobia – frica de a traversa un pod


• Cremnofobia – frica de stânci și prăpăstii


• Bathmofobia – frica de scări și de pante

Este normal să ne fie frică de înălțime?

Da, într-o anumită măsură. O ușoară prudență în fața înălțimilor este un instinct de protecție natural. Devine problematică atunci când frica:

• este disproporționată față de pericolul real;


• afectează viața de zi cu zi;


• împiedică desfășurarea activităților normale (ex. mersul cu avionul, vizitarea unui loc turistic, urcatul într-un lift panoramic etc.).

Cu toate acestea, acrofobia este neobișnuită prin faptul că un atac de panică se poate instala pornind doar de la imaginarea pericolului. Situația poate fi sigură atâta timp cât sunt luate măsuri de precauție normale, dar panica ar putea duce la comportamente nesigure deoarece persoanele cu acrofobie au o frică intensă, irațională de înălțime. Totodată, persoanele cu acrofobie vor evita situațiile în care acestea pot fi ridicate. De exemplu, ele pot refuza să pășească pe o scară, să se îmbarce în avion, să traverseze un pod sau să stea pe un balcon. Frica poate avea un efect profund asupra vieții deoarece poate limita interacțiunile sociale.

O fobie se poate dezvolta în timpul copilăriei, adolescenței sau la vârsta adultă. Ele pot fi legate de un eveniment înfricoșător sau de o situație stresantă. Cu toate acestea, nu este întotdeauna clar de ce apar unele fobii.

Fobii specifice sau simple

Fobiile specifice sau simple, cum ar fi frica de înălțime (acrofobie) se dezvoltă de obicei în timpul copilăriei. Fobiile simple pot fi legate de o experiență negative timpurie din copilărie. De exemplu, dacă am fost prinși într-un spațiu închis atunci când eram mai mici, putem dezvolta o teamă de spațiile închise (claustrofobie) atunci când suntem mai în vârstă.

De asemenea, se crede că fobiile pot fi uneori „învățate” de la o vârstă fragedă. De exemplu, dacă cineva din familia noastră are o teamă de păianjeni (arahnofobie), noi putem ajunge să dezvoltăm aceeași frică prin imitarea comportamentului și reacției la vederea unui păianjen.

Alți factori din mediul familial, cum ar fi părinții care sunt deosebit de anxioși, pot afecta, de asemenea, modul în care ajungem să ne raportăm mai târziu la contextele de viață.

Fobii complexe

Nu se știe ce cauzează fobiile complexe, cum ar fi agorafobia și fobia socială. Cu toate acestea, se crede că genetica, chimia creierului și experiențele de viață pot juca un rol în acest tip de fobii. Reacțiile fizice (simptomele) pe care o persoană le experimentează atunci când se confruntă cu obiectul fricii lor sunt reale și nu sunt pur și simplu „în capul lor”.

Acrofobia poate fi o provocare în sine, dar există tratamente eficiente care ne pot ajuta să ne depășim frica intensă de înălțime. Este important ca pe lângă terapiile specifice (psihoterapie, terapia prin expunere – aceasta este o metodă de tratament utilizată în tratamentul fobiilor; persoanele cu fobii evită adesea și stau departe de a fi implicate în situația de care se tem și prin urmare, ele nu se confruntă cu această fobie pentru a-și depăși frica și nu învață că consecințele de care se tem de obicei nu se materializează) care se folosesc în astfel de situații, să luăm în considerare și un tratament medicamentos. Desigur, orice plan de tratament trebuie făcut sub atenta observație a specialiștilor din domeniu deoarece neglijența în acest sens ne poate afecta simptomatologia.

Cum se tratează acrofobia?

1. Psihoterapie (Terapia cognitiv-comportamentală – TCC)

Este forma de tratament cu cele mai bune rezultate. Terapia ajută pacientul să identifice și să corecteze gândurile iraționale legate de înălțime, prin:

• expunere graduală și controlată la situațiile temute;


• tehnici de respirație și relaxare;


• restructurare cognitivă.

2. Terapia prin realitate virtuală (VR)

Este o formă modernă de expunere, în care pacientul se confruntă cu înălțimea într-un mediu controlat și sigur. Poate grăbi procesul terapeutic și crește încrederea în sine.

3. Medicație (opțional)

În unele cazuri, pot fi recomandate medicamente anxiolitice sau antidepresive, dar numai în combinație cu psihoterapia și sub supravegherea unui psihiatru.

Dacă simți că frica de înălțime te limitează sau îți provoacă suferință, nu ezita să ceri ajutor. Acrofobia nu este „un moft”, ci o problemă reală care poate fi depășită cu sprijinul potrivit.