Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

C.M.I. Holimed Dr. Devencea Cerasela Nicoleta

C.M.I. Holimed Dr. Devencea Cerasela Nicoleta

Prezentare C.M.I. Holimed Dr. Devencea Cerasela Nicoleta

Vezi toata descrierea

Ideea deschiderii unui astfel de cabinet a aparut în urma cu mult timp, cînd, din dorinta de a ajuta mai mult pacientii, am hotarît sa urmez si o alta pregatire decît cea pe care o aveam deja ca medic de familie.

Am avut pacienti cu dificultati de socializare, cu o stima de sine scazuta, cu somatizari datorate incoerentei familiale, pacienti ce nu puteau depasi anumite traume sau erau dezorientati pe drumul vietii, dornici sa-si comunice problemele si sa ceara un ajutor profesionist.

O alta categorie de pacienti erau cei, cu un numar redus de afectiuni moderate ca intensitate sau în stadii incipiente, ce refuzau un tratament alopat. Acesti pacienti ce traiau într-un mediu natural (la tara) refuzau sistematic un tratament chimic.

Asa am început sa studiez initial psihologia, apoi fitoterapia si mai apoi am urmat si alte cursuri cu scopul de a încerca sa armonizez toate aspectele omului bolnav.

Astfel, treptat, am reusit sa parcurg toate acele etape necesare pentru a putea oferi o alta abordare oricarui pacient ce doreste sa se vindece si mai apoi, sa traiasca sanatos.

Multumesc tuturor celor ce m-au ajutat pentru ca aceasta idee sa prinda contur!

Servicii oferite:

echilibrare psihică şi energetică:
terapie de suport, reechilibrare prin hrană vie, etc.;

● terapii naturale:
fitoterapie (ceaiuri, suplimente nutritive, produse ce au ca ingrediente plantele), apiterapie (produsele stupului- miere, polen, propolis, etc.), aromoterapie (tratamente cu ajutorul uleiurilor esentiale ce pot fi folosite ca inhalaţii, comprese, în baie, intern etc.);

consultaţii medicină generală:
examen clinic general, interpretări analize, recomandări igieno-dietetice şi medicamentoase;

reflexoterapie:
eliminarea dezechilibrelor de la nivel energetic cu ajutorul masajului în palme, plante (tălpi), de la nivelul punctelor reflexogene de pe corp;

● modulare nutriţională:
recomandări dietetice personalizate în funcţie de vîrstă, vechimea afecţiunii, stadiul evolutiv, etc., respectînd asocierile alimentare benefice, cronobiologia alimentară, etc.;

● analiza minerală tisulară (HMS) - mineralograma din firul de păr:
analiză de laborator care prin analiza spectrofotometrică în emisie de plasmă a unei cantităţi modeste de păr (circa 500 miligrame) din zona occipitală şi lateroparietală cu o lungime de circa 2-3 cm de la baza pielii, este capabilă să evalueze exact şi simultan principalele nivele şi raporturi între mineralele nutritive, adiţionale şi toxice intracelulare, prezente în organism. Unică în sistemul sanitar mondial, Metoda H.M.S permite respectarea unor recomandări dietetico-nutriţionale în funcţie de individualitatea biochimică şi genetică a subiectului care este supus acestui test.

verificarea starii de sanatate cu aparatul de biorezonanta magnetica;

terapia durerii.

Program
 

  • Luni 10 -16
  • Marti (consultatii urziceni) 10 -17
  • Programari : 0243 257 755 sau 0372 920 755 , 0727 711 170
  • Miercuri 15 -18
  • Joi (consultatii bucuresti)
  • Programari : 0723 241 805
  • Vineri 10 -13

 

C.M.I. Holimed Dr. Devencea Cerasela Nicoleta

IALOMITA

Slobozia

Adresa: STR. EPISCOPIEI, NR. 3 (intrarea pe la blocul E 14)

Tel: 0723241805

E-mail:

L
0:00-0:00
V
0:00-0:00
M
0:00-0:00
S
0:00-0:00
M
0:00-0:00
D
0:00-0:00
J
0:00-0:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!