Coronavirus Update

Consiliile locale si judetene vor putea acorda noi facilitati donatorilor de sange, a decis Senatul

Publicat la data de: 16 Septembrie 2010
Consiliile locale si judetene vor putea acorda noi facilitati donatorilor de sange, a decis Senatul

Senatul a aprobat miercuri, cu 47 de voturi "pentru", 23 "impotriva" si doua abtineri, o propunere legislativa prin care consiliile locale si judetene vor putea stabili, prin hotarari, facilitati suplimentare pentru donatorii de sange, pe langa tichetele de masa acordate de Ministerul Sanatatii.

Propunerea, initiata de deputatii PSD Adrian Mocanu si Radu Moldovan, a primit initial raport de respingere din partea comisiei sesizate in fond, insa a fost adoptata in urma votului din plen. Potrivit acestui proiect, consiliile locale si judetene vor putea acorda, prin hotarari, si alte facilitati pentru donatorii de sange care au domiciliul pe teritoriul judetului respectiv decat cele prevazute in actuala legislatie. Facilitatile vor fi suportate din bugetul unitatii administrativ-teritoriale.

Proiectul nu prevede ce astfel de facilitati suplimentare vor putea fi acordate.

Punctul de vedere al Guvernului a fost negativ, motivand ca sangele, "ca produs al corpului uman, nu poate face obiectul unei tranzactii cu titlu oneros", astfel incat facilitatile acordate potrivit legislatiei in vigoare, respectiv tichetele de hrana, se acorda doar in scopul reinnoirii sangelui donat si pentru refacerea capacitatii fizice a donatorului. Executivul explica faptul ca, prin adoptarea acestui proiect, s-ar incalca atat principiile legii 285/2005, privind organizarea activitatii de transfuzie sanguina si donarea de sange, cat si reglementarile UE.
Senatul este prima Camera sesizata.


Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate