Articole

Prima parte a interviului pe care dr. Upledger l-a acordat medicului Dennis Hughes pentruShare Guide, un articol cu informatii care va pot contura imaginea sistemului craniosacral, pentru cei care deja stiu ce inseamna acesta, iar pentru cei care acum afla de existenta sa textul de mai jos va va oferi o alta perspectiva asupra corpului uman.

Doctorul John Upledger a fost medic osteopat, cercetător clinician şi inovatorul a doua forme de lucru cu corpul uman, Terapia CranioSacrala şi Eliberarea SomatoEmotională®. El este un profesor respectat şi autorul unei cărţi excelente şi informative numită “Tu şi medicul din tine “.

Editorul: Pentru cititorii care sunt nefamiliarizaţi cu munca dumneavoastră, puteţi să oferiţi o descriere introductivă a Terapiei CranioSacrale?

Dr. John Upledger: Terapia CranioSacrala este o metodă de tratament care implică o atingere foarte uşoară în care se aplică mâinile. Se ocupă de ceea ce am numit în medicină sistemul craniosacral, şi anume, acel sistem care este format dintr-o membrană impermeabilă pentru apa care îmbracă creierul şi măduva spinării, şi conţine în interiorul ei lichidul cefalorahidian. Presiunea şi volumul lichidului cefalorahidian urca şi coboară. Aceasta îl face un sistem hidraulic care are nevoie de libertate de mişcare tot timpul deoarece fluidul ar trebui să se plimbe şi să aducă la neuroni nutrienţi şi să înlăture deşeurile celulelor.Cu Terapia CranioSacrala avem câteva porţi de intrare în acest sistem – majoritatea prin ataşamente osoase, ghidarea energiei în corp sau întinderea fasciilor—pentru atenuarea oricăror restricţii care s-ar fi putut acumula datorită leziunilor sau bolilor. Aceasta terapie îmbunătăţeşte sănătatea creierului şi măduvei spinării care de fapt influenţează întregul organism.

Editorul: Nu sunt trei straturi ale membranei?

Dr. John Upledger: Ba da. Stratul exterior se numeşte dura mater şi este cel impermeabil. Este destul de dur. Are elasticitate, dar nu multă. Cel mijlociu se numeşte arahnoida şi conţine o mulţime de vase de sânge. Interacţionează între cel extern, dura mater, şi cel intern numit pia mater. Pia mater este membrană care urmăreşte toate circumvoluţiunile creierului. Aţi văzut probabil poze ale suprafeţei creierului; pia mater însoţeşte toate aceste mici plieri ale creierului nostru..

Editorul: Deci pia mater este în interiorul craniului?

Dr. John Upledger: Toate se afla pe fata internă a craniului, toate trei.

Editorul: Aceste trei membrane se prelungesc de la cap spre măduva spinării până la sacrum, adevărat? Dr. John Upledger: Este corect. O parte din necesarul unei sănătăţi şi abilităţi de mişcare bune este nevoia că aceste straturi să fie capabile de a se mişca independent una faţă de cealaltă. Dacă sunt lipite şi nu pot aluneca, nu te poţi apleca în lateral, în faţă sau în spate din cauză că nu ar exista acest joc.

Editorul: Deci dacă faci nişte exerciţii uşoare, ca de exemplu înotul, Tai Chi sau Yoga, ar fi de ajutor pentru a-ţi mări flexibilitatea mai târziu în viaţă?

Dr. John Upledger: Chiar ajuta, da. Cu cât mobilizezi mai mult aceste membrane cu atât mai sănătos vei fi. Şi desigur, aceasta se extinde în întreg corpul tău cu ajutorul sistemului nervos.

Editorul: Membrana cea mai apropiată, pia mater, este ataşată de coloană vertebrală?

Dr. John Upledger: Da. Ea adera la coloană vertebrală şi singurul loc unde se ataşează de os este acolo unde rădăcinile nervilor ies lateral sau transversal. Apoi ei se ataşează deschizăturilor dintre vertebre, dar nu se afla în canalul medular. Ei sunt acolo la aproximativ 1 cm, 1 cm şi jumătate.

Editorul: Stratul de la exterior este lipit de ceva sau pluteşte liber?

Dr. John Upledger: Stratul exterior câteodată este liber iar alteori ataşat. Înăuntrul craniului propriu zis se divide în alte două straturi. Un strat devine căptuşeala interioară a peretelui craniului. Apoi există fibre care ataşează cel de al doilea strat la el. Acest strat interior are mult mai multă mobilitate. Fibra este cumva restricţionată, dar nu mult. Alunecă un pic în faţă şi în spate. Din cauza acestui ataşament de oase putem să utilizăm oasele capului pentru a mişca membranele şi a pune forţe în mişcare, forţe care vor elibera anumite restricţii sau aderări care poate au avut loc.

Editorul: Am citit în cartea dumneavoastră “Tu şi medicul din tine “ca osul chiar creşte din această membrană atunci când suntem în uter. 

Dr. John Upledger: Când eşti un embrion, suprafaţa craniului propriu zis a fost numai membrană, iar oasele s-au format în ea. De aceea atunci când te naşti ai acele fontanele, locuri moi. Acele oase nu au crescut încă pentru a umple aceste locuri. De fapt, la împreunarea oaselor craniului poţi avea o gaură de aproximativ un sfert de centimetru lărgime când te naşti. Aceasta se întâmpla deoarece capul tău trebuie să se deformeze un pic de a lungul canalului prin care va ieşi – canalul naşterii. Deci, unul din oasele capului va încalecă un altul pentru a face per total craniul mai îngust tocmai pentru a se adapta la un spaţiu atât de mic.

Editorul: După ce te-ai născut capul devine treptat rotund?

Dr. John Upledger: Tocmai din acest punct poate începe terapia craniosacrala. Craniile ar trebui să se extindă şi să devină rotunde, după cum spuneai, dar câteodată nu o fac. Ele se blochează. Într-un moment ca acesta, un terapeut bun poate elibera acel blocaj dintre două oase care nu s-au extins suficient într-un interval de câteva minute. Poţi scăpa în acel punct un copil de o viaţă întreagă de probleme.

Editorul: Când suntem adulţi se spune că acele oase craniene se lipesc. Acesta este un mit pe care îl exploraţi în carte. Puteţi vorbi un pic despre cum putem păstra o parte din acea flexibilitate chiar şi când suntem adulţi?

Dr. John Upledger: În primul rând aş dori să clarific acest punct. Anatomia britanică te învaţă că oasele fuzionează, se lipesc atunci când devii adult. Anatomia italiană nu face acest lucru. Eu cred că acest lucru se datorează faptului că anatomia britanică a studiat corpuri îmbălsămate. Aceste cadavre au stat într-un laborator, au fost îmbălsămate, şi datorită stării post-mortem şi schimbărilor chimice care au avut loc, suturile apar ca fiind calcifiate. Anatomiştii italieni au lucrat pe cadavre proaspete. Ei au putut observa că există mult ţesut elastic, multe vase de sânge şi multe alte lucruri care fac oasele craniene să se poată mişca, unul în relaţie cu celălalt. Nu am ştiut de această diferenţă (dintre anatomia britanică şi italiana) decât atunci când eram în Israel şi vorbeam unei adunări de doctori susţinând cum funcţionează acest sistem şi că oasele nu sunt lipite. Nici un doctor nu părea foarte entuziasmat de acest lucru. Într-un final am încercat din nou să subliniez, în alţi termeni, importanţa acestui lucru deoarece nu credeam că m-au înţeles. Un doctor s-a ridicat şi mi-a spus: “Să-ţi arăt ceva. “A scos un atlas de anatomie italian publicat în 1920. Mi-a tradus din italiană: “Oasele capului nu fuzionează decât în condiţii de boala în timpul vieţii “. Deci avem acest mit în ţara noastră (SUA) prentu că am studiat şi am preluat educaţia britanică, respectiv anatomia britanică. Tocmai am reinventat roată!

Editorul: Deci aceasta nu este o informaţie nouă pentru unii europeni.

Dr. John Upledger: Într-adevăr. Sunt câteva lucruri foarte importante: mişcarea oaselor capului trebuie să continue de-a lungul vieţii. Această mişcare blândă are loc deoarece suturile conţin fibre elastice şi fibre de colagen tocmai pentru a permite acest lucru. Mişcarea este de ordinul unui milimetru. Dacă te uiţi la formarea suturilor, poţi vedea în ce parte se mişca oasele în raport unul cu altul. Ne-a luat ceva să facem această descoperire sau redescoperire aş spune eu. La început doar studiam cadavrele în laboratoarele de anatomie şi părea că oasele capului erau lipite. Am un prieten care este neurochirurg şi care lua monstre de oase de-a lungul suturilor de la oameni vii în timpul operaţiilor. El lua o bucată foarte mică, o congela şi o trimitea peste noapte la noi în Michigan. Am învăţat atunci să studiem aceste monstre cu diferite vopseluri. Nu a fost nici un fel de intervenţie chimică, nu fenol, formaldehida sau altceva chimic. Am observat că structura suturii era foarte capabilă de mişcare. Apoi am măsurat-o la maimuţe. Într-un final am descoperit că se comportă ca un sistem hidraulic singular. Aplicăm doar puţină presiune pe coada unei maimuţe şi puteam opri mişcarea oaselor craniene. Puteam face acest lucru din cauza legăturii şi forţei hidraulice pe care o exercităm, crescând presiunea hidraulică cu doar foarte puţin.

 ......

Autor: Dennis Hughes, editorul Share Guide Publisher 

Traducere in limba romana: Aureliana Corcodel

Traducere revizuită:  Dr. Gabriela Paula Florea

Sursa foto: Prof. Dr. Diego Maggio, BSc (Hons) D.O., CST-D ​