Cele mai multe discuții despre proteza fixă încep de la preț și se blochează acolo. Problema este că aceeași denumire acoperă lucrări care nu seamănă între ele nici ca indicație, nici ca durată de viață, nici ca mod de purtare. O punte pe dinți naturali, o proteză care se sprijină pe două implanturi și o reabilitare pe șase implanturi sunt trei lucruri diferite, iar un preț comparat între ele nu spune nimic.
Ce decide, de fapt, soluția este câți dinți naturali mai sunt utilizabili și cât os mai există în maxilar sau în mandibulă. Abia după aceste două răspunsuri discuția despre cost devine comparabilă.
O lucrare este fixă dacă pacientul nu o poate scoate singur. Rămâne pe loc la igienizare, la masă, la somn, iar desprinderea se face doar în cabinet, cu instrumentar.
Aici apare confuzia cea mai costisitoare. Proteza sprijinită pe două implanturi este, în aproape toate cazurile, o supraproteză mobilizabilă: se prinde pe implanturi prin capse sau sisteme locator și se scoate de către pacient pentru curățare. Este mai stabilă decât o proteză totală clasică, dar nu este o lucrare fixă. Multe materiale comerciale o prezintă ca fiind fixă, pentru că pacientul nu o simte mișcându-se la mestecat, și de aici vin o parte din dezamăgirile de după tratament.
Pragul tehnic este numărul de implanturi și distribuția lor. Două implanturi nu pot susține o arcadă completă fixă, pentru că lucrarea ar lucra în pârghie pe zonele fără sprijin. De la patru implanturi, poziționate cu cele distale înclinate, arcada poate fi înșurubată definitiv.
Dacă lipsesc unul până la trei dinți consecutivi, iar dinții vecini sunt sănătoși sau au nevoie oricum de acoperire, puntea rămâne soluția cea mai directă. Se sprijină pe dinții limitrofi, care trebuie șlefuiți, și înlocuiește dinții lipsă.
Avantajul este că nu presupune chirurgie, iar lucrarea este gata în două-trei ședințe. Dezavantajul este că sacrifică țesut din dinți sănătoși și că osul de sub spațiul edentat continuă să se resoarbă, pentru că nu este solicitat. Dacă unul dintre dinții de sprijin cedează în timp, toată puntea se reface.
Orientativ, o punte de trei elemente din zirconiu se încadrează între 5.700 și 7.500 lei, în funcție de material și de numărul de elemente.
Puntea nu este o opțiune atunci când lipsesc mulți dinți sau când dinții rămași au mobilitate din parodontoză. În acest caz nu există sprijin, iar o punte montată pe dinți slăbiți grăbește pierderea lor.
Este soluția pentru pacientul edentat total care nu mai suportă proteza mobilă clasică, dar care nu poate sau nu dorește o investiție mai mare. Se inserează două implanturi, de regulă în zona frontală a mandibulei, unde osul se păstrează cel mai bine, iar proteza se fixează pe ele prin capse.
Diferența față de proteza clasică este reală: nu mai basculează, nu mai cade la vorbit și permite o forță de mușcătură mult mai apropiată de normal. Diferența față de o lucrare fixă este la fel de reală: se scoate zilnic pentru igienizare, acoperă palatul la maxilar și se sprijină în continuare parțial pe gingie, deci resorbția osoasă continuă în zonele fără implant.
Capsele sunt componente de uzură și se schimbă periodic, la unul până la trei ani, în funcție de cât de des se detașează proteza. Costul acestor înlocuiri trebuie luat în calcul de la început.
La mandibulă, varianta cu două implanturi funcționează acceptabil. La maxilar, unde osul este mai spongios și forțele se distribuie altfel, doar două implanturi sunt insuficiente în majoritatea cazurilor, iar recomandarea se mută spre patru.
Patru implanturi, cele două posterioare înclinate la 30-45 de grade pentru a prinde os în zone unde inserția dreaptă nu ar fi posibilă, și o arcadă completă înșurubată pe ele. Pacientul nu o scoate.
Indicația este edentația totală sau situația în care dinții rămași nu mai pot fi salvați, cu os suficient în zona anterioară. Înclinarea implanturilor distale este exact ceea ce permite evitarea grefelor osoase în multe cazuri: se folosește osul existent în loc să fie reconstruit cel pierdut.
În majoritatea cazurilor se poate aplica o lucrare provizorie fixă în 24-72 de ore de la intervenție, dacă stabilitatea primară a implanturilor măsurată în timpul operației este suficientă. Lucrarea definitivă se montează după integrarea osoasă, la trei până la șase luni.
Orientativ, All-on-4 pe o arcadă se încadrează între 32.500 și 48.000 lei, diferența venind din sistemul de implanturi folosit și din materialul lucrării definitive.
Limita soluției este numărul de puncte de sprijin. Dacă un implant se pierde, lucrarea nu mai poate fi susținută de celelalte trei și trebuie refăcută schema. La pacienții cu bruxism sever sau cu forțe de masticație mari, patru implanturi sunt la limita de siguranță.
Aceeași idee, cu două puncte de sprijin în plus. Forțele se distribuie pe mai multe implanturi, lucrarea poate fi mai lungă fără zone în extensie, iar pierderea unui implant nu compromite automat întreaga arcadă.
Se recomandă când există os suficient pentru șase inserții, la pacienți cu forțe de masticație mari, în cazul bruxismului și atunci când se dorește o lucrare definitivă din zirconiu monolitic, mai grea și mai rigidă decât variantele cu acrilat.
Orientativ, intervalul este de 36.500 până la 57.000 lei pe arcadă.
Nu este automat soluția mai bună. Dacă osul din zonele posterioare este insuficient, cele două implanturi suplimentare ar necesita adiție de os sau sinus lift, adică o intervenție în plus, o perioadă de vindecare mai lungă și un cost total care depășește diferența dintre cele două variante. În aceste situații, All-on-4 bine planificat este preferabil unui All-on-6 forțat.
| Soluție | Este fixă? | Indicație principală | Limita |
| Punte pe dinți naturali | Da | 1-3 dinți lipsă, dinți vecini sănătoși | Șlefuiește dinți sănătoși, osul se resoarbe sub punte |
| Supraproteză pe 2 implanturi | Nu, se scoate de pacient | Edentație totală la mandibulă, buget limitat | Acoperă palatul la maxilar, capse de schimbat periodic |
| All-on-4 | Da | Edentație totală, os suficient anterior | Patru puncte de sprijin, risc la bruxism sever |
| All-on-6 | Da | Edentație totală, os suficient posterior, forțe mari | Necesită mai mult os, altfel presupune grefe |
Decizia nu se ia din fotografii și nici din discuție telefonică. Se ia din tomografie computerizată, care arată trei lucruri pe care radiografia panoramică nu le arată.
Înălțimea osului disponibil, măsurată în milimetri în fiecare zonă de inserție. Un implant are nevoie, de regulă, de cel puțin 8-10 mm de os în înălțime pentru o inserție previzibilă.
Lățimea crestei alveolare. Chiar cu înălțime suficientă, o creastă îngustă de 3-4 mm nu permite inserția fără lărgire prealabilă.
Poziția structurilor anatomice care trebuie ocolite: sinusurile maxilare, nervul alveolar inferior, fosele nazale. Distanța până la ele decide lungimea implantului și unghiul de inserție.
Pe baza acestor măsurători se stabilește dacă soluția este realizabilă direct, dacă are nevoie de adiție de os sau de sinus lift înainte, sau dacă trebuie schimbată. Un plan de tratament care nu se bazează pe aceste cifre este o estimare, nu un plan.
Mai intervine și starea dinților rămași. Un dinte cu mobilitate avansată din parodontoză, păstrat de teama extracției, poate compromite o lucrare care altfel ar fi funcționat. Decizia de a extrage sau de a păstra se ia înainte de planificarea implanturilor, nu după.
Compararea ofertelor are sens numai dacă ele conțin aceleași etape. Un preț complet pentru o reabilitare pe implanturi acoperă:
Elementele care lipsesc cel mai des din ofertele aparent ieftine sunt lucrarea provizorie, bonturile protetice și intervențiile de adiție osoasă dacă ele sunt necesare. Diferența ajunge frecvent la câteva mii de lei.
Separat de preț, pacientul ar trebui să primească la finalul tratamentului documentele lucrării: datele de identificare ale implanturilor inserate, cu producător, model și dimensiuni, și certificatul de conformitate al lucrării protetice. Fără ele, orice intervenție ulterioară la alt medic începe cu o necunoscută.
Cât durează tratamentul de la prima vizită până la lucrarea definitivă?
Între trei și șase luni în cazurile fără reconstrucție osoasă. Inserția implanturilor și lucrarea provizorie fixă se pot face în aceeași etapă, iar restul timpului este integrarea osoasă, care nu poate fi grăbită. Dacă este nevoie de adiție de os sau de sinus lift, se adaugă patru până la șase luni.
Doare?
Intervenția se face cu anestezie locală, iar la cerere cu sedare. Disconfortul postoperator durează de obicei două-trei zile și se controlează cu medicație obișnuită. Edemul este normal în prima săptămână.
Se poate face All-on-4 dacă mi s-a spus că nu mai am os?
Deseori da, pentru că înclinarea implanturilor posterioare permite folosirea osului existent în zone pe care o inserție dreaptă nu le-ar prinde. Răspunsul depinde de măsurătorile din tomografie, nu de un diagnostic transmis verbal. Dacă nici acest lucru nu este posibil, mai există reconstrucția osoasă sau, în atrofiile severe, implanturile subperiostale realizate individual pe forma osului.
De ce diferă atât de mult prețurile între clinici?
Trei motive reale: sistemul de implanturi folosit, materialul lucrării definitive și ce este inclus în ofertă. Un implant dintr-un sistem cu documentație clinică de peste douăzeci de ani și cu componente disponibile oriunde costă mai mult decât unul fără istoric, iar diferența se vede la nevoia de intervenție peste zece ani.
Cât rezistă o lucrare pe implanturi?
Implanturile integrate corect rămân funcționale pe termen lung, cu rate de supraviețuire raportate în literatură peste 90% la zece ani. Lucrarea protetică de deasupra are o durată mai scurtă și se poate schimba fără a atinge implanturile. Factorul care decide este igiena și prezentarea la controalele periodice.
Pot mânca normal imediat?
Nu. Cu lucrarea provizorie, regimul este de alimente moi în primele săptămâni, pentru a nu suprasolicita implanturile în perioada de integrare. Masticația completă revine după montarea lucrării definitive.
Ce se întâmplă dacă un implant se pierde?
Se îndepărtează, zona se vindecă și se inserează un implant nou, de obicei după câteva luni. În cazul All-on-6, lucrarea poate rămâne funcțională pe celelalte cinci implanturi în acest timp. În cazul All-on-4 este nevoie de o soluție provizorie până la refacerea schemei.
Fumatul este o contraindicație?
Nu absolută, dar crește semnificativ riscul de eșec al integrării și de peri-implantită. Întreruperea fumatului cu două săptămâni înainte de intervenție și pe toată perioada de vindecare schimbă prognosticul.
Întrebarea corectă nu este care soluție este cea mai bună, ci care este indicată în situația dată. O punte este suficientă pentru trei dinți lipsă și inutilă pentru o arcadă completă. O supraproteză pe două implanturi rezolvă instabilitatea unei proteze mobile, dar nu oferă o lucrare fixă. All-on-4 și All-on-6 oferă o arcadă fixă, cu diferențe care se decid din cantitatea de os și din forțele de masticație, nu din preferință.
Ce rămâne valabil în toate cazurile: tomografie înainte de orice decizie, ofertă detaliată pe etape și materiale, și documentele lucrării la final.
