Diferența dintre dependență și adicție poate fi dificil de înțeles. Unele organizații au definiții diferite, folosesc cuvinte cu înțeles interschimbabil sau chiar abandonează ambii termeni cu totul (tulburarea utilizării substanței este termenul preferat în comunitatea științifică.) Din cauza acestei lipse de coerențe, unele reguli de bază pot ajuta la diferențierea dintre cei doi termeni.
Când oamenii folosesc termenul de dependență, se referă de obicei la o dependență fizică de o substanță. Dependența se caracterizează prin simptome de toleranță și retragere. Dependența este marcată de o schimbare a comportamentului cauzată de modificările biochimice din creier după abuzul de substanțe. Consumul de substanțe devine principala prioritate a dependentului, indiferent de răul pe care îl pot provoca pentru el însuși sau pentru cei din jurul său. Totodată, o dependență îi face pe oameni să acționeze irațional atunci când nu pot consuma substanța de care sunt dependenți.
Identificarea precisă a persoanelor cu dependență este extrem de importantă pentru direcționarea eficientă a intervențiilor de tratament și de reducere a riscurilor. Diagnosticul greșit al tulburărilor de dependență poate duce la o cascadă de rezultate negative, inclusiv stigmatizarea, întreruperea medicamentelor necesare, controlul nejustificat atât al pacienților, cât și al medicilor și chiar consecințele penale. Un studiu din domeniu ridică îngrijorări semnificative cu privire la acuratețea datelor codului de diagnostic, probabil înrădăcinate în codurile din Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD)-9 și ICD-10 și o neînțelegere generală a diferenței dintre dependență și adicție. Nu este deloc surprinzător faptul că medicii etichetează în mod greșit pacienții atunci când termenii ICD utilizați pentru codificarea dependenței sunt ei înșiși înșelători. Codurile ICD nu au fost actualizate pentru a reflecta înțelegerea actuală a dependenței, spre deosebire de cele din DSM-5. Specialiștii care au scris Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mintale (DSM) consideră că termenul poartă prea multă conotație negativă și este ambiguu. Organizația Mondială a Sănătății a dorit, de asemenea, să se înlocuiască denumirea medicală de adicție cu cuvântul dependență încă din 1964 (care probabil a contribuit la confuzie). DSM este principala sursă de diagnosticare și înțelegere a dependenței. DSM-IV a definit abuzul și dependența ca fiind două tulburări separate. Cu toate acestea, cea mai recentă ediție a DSM nu mai creează această distincție.
Dependența mentală este atunci când utilizarea unei substanțe este un răspuns condiționat la un eveniment sau o trăire. Acestea sunt cunoscute sub numele de triggere. “Ceva la fel de simplu ca actul de conducere a mașinii sau dialogul cu cineva poate declanșa o dorință de utilizare. Aceste declanșatoare crează modificări biochimice în creierul persoanei, modificări care influențează puternic comportamentul de dependență.” Declanșatorii pot fi răspunsuri emoționale la evenimente, la anumite persoane, la locuri sau la orice altceva pe care o persoană le asociază cu utilizarea unei substanțe.
Când simptomele mentale și fizice sunt evidente, de obicei putem vorbi despre o dependență. Cu toate acestea, principala caracteristică care distinge dependența de adicție este combinația dintre dependența mentală și fizică și comportamentul incontrolabil în obținerea și utilizarea unei substanțe.
Abuzul de substanțe și adicția sunt definite pe o scară care măsoară timpul și gradul de utilizare a substanței. În esență, abuzul de substanțe este văzut ca fiind stadiul incipient al dependenței. Pe măsură ce abuzul de substanțe devine mai frecvent, probabilitatea de a dezvolta o tulburare de dependență devine mai mare.
În 2013, Asociația Americană de Psihologie (APA) a lansat cea de-a cincea ediție a DSM. În această ediție, definițiile care se învârt în jurul dependenței au fost schimbate din nou. Tulburarea consumului de substanțe este acum termenul medical pentru dependență. Anterior, abuzul a fost o formă ușoară de dependență, iar dependența a fost o formă moderată sau severă de dependență. Această terminologie a fost problematică deoarece în biologie și studiul organismelor dependența se referă la o adaptare fizică la o substanță. Astăzi, American Psychological Association clasifică tulburările de utilizare a substanțelor ca fiind ușoare, moderate sau severe. Nu se folosesc termeni precum abuz și dependență pentru a clasifica severitatea unei dependențe. O parte din motivul schimbării a fost confuzia din jurul cuvântului dependență de care am menționat anterior. Totodată, din punct de vedere social, definirea unei dependențe ca tulburare de consum de substanțe a fost o modalitate mai incluzivă de a identifica persoanele care au nevoie de ajutor specializat și integrat.
Adicția fizică implică în primul rând toleranță sau adaptare, adesea marcată de simptome de sevraj la întreruperea utilizării substanței. Persoanele care sunt dependente fizic necesită cantități tot mai mari de substanță pentru a obține același efect și de a experimenta disconfort atunci când încearcă să renunțe din cauza simptomelor de sevraj.
Adicția psihologică, pe de altă parte, se concentrează asupra aspectelor mentale și emoționale ale dependenței de o substanță. Aceasta este caracterizată prin pofte intense și o preocupare continuă legată de obținerea și utilizarea substanței care conduce la trăirea pe moment de senzații plăcute sau de ușurare. Adicția psihologică poate duce la o gândire obsesivă despre substanță și dificultăți în gestionarea vieții fără ea.
O persoană cu dependență are dificultăți în a nu folosi substanțe sau a face activități de recompensare, chiar dacă le dăunează. O persoană poate avea o dependență fără a avea neapărat o dependență fizică. În mod similar, o persoană poate avea o dependență fizică de un medicament fără să se simtă atras să îl folosească. Cu toate acestea, ea poate prezenta în continuare simptome de sevraj dacă încetează să o mai ia. Cu toate acestea, în timp ce ambele concepte implică o persoană care se bazează potențial pe o substanță sau un comportament, adicția și dependența pot diferi semnificativ în mecanismele, efectele și implicațiile care stau la baza tratamentului și rezoluției.
Dependența, pe de altă parte, cuprinde adesea elementele de dependență și include, de asemenea, o serie de alte considerații în domeniile vieții. Tutunărie caracterizată printr-o dorință compulsivă și incontrolabilă de a căuta și de a folosi o substanță, chiar și atunci când vă face rău să faceți acest lucru.
În timp ce atât dependența, cât și adicția descriu o relație de tip negativ cu o substanță (un drog/alcool) sau chiar anumite comportamente (cum ar fi jocurile de noroc) și sunt în mod inerent legate, semnificațiile lor nu sunt de fapt aceleași:
Dependență se referă de obicei la adaptările psihologice și/sau fiziologice care apar atunci când organismul este expus la un stimul în timp. Aceasta implică frecvent dezvoltarea unei toleranțe, în cazul în care cantități mai mari de substanță sau reapariția comportamentului sunt necesare pentru a obține același efect ca la utilizarea anterioară. Cu toate astea, există un risc potențial ca persoana în cauză să se confrunte cu simptome de sevraj atunci când substanța (sau comportamentul) în cauză este redusă sau oprită în întregime.
De exemplu, organismul poate dezvolta o dependență de anumite medicamente care vizează simptome depresive, cum ar fi inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS). Cu toate acestea, ISRS-urile nu sunt în sine obișnuite și nici nu sunt înțelese ca fiind dependente fizic sau psihologic – mai degrabă, corpurile noastre se adaptează pur și simplu la prezența lor în timp, ceea ce poate duce uneori la diminuarea efectului lor. Ca atare, persoanele care au o dependență de ISRS nu sunt dependente de medicamentele prescrise (sau nu vor suferi aceleași simptome de sevraj ca cineva care utilizează medicamente pe bază de opioide, de exemplu), ci înseamnă doar că organismele lor s-au adaptat în timp la prezența medicamentelor.
Dependența este o tulburare complexă a creierului care implică căutarea și utilizarea compulsivă a drogurilor, indiferent de consecințele negative. Dependența, denumită clinic SUD (tulburarea utilizării substanțelor) este definită de NIDA (Institutul Național pentru Abuzul de Droguri) ca o afecțiune cronică și recidivantă care afectează creierul și comportamentul și poate declanșa o serie de complicații fizice, psihologice și sociale. Dependența nu este doar o slăbiciune sau un eșec moral, ci mai degrabă o interacțiune complexă a factorilor biologici, psihologici și de mediu.
Diferite substanțe, atât legale, cât și ilegale, pot provoca dependență fizică. Câteva exemple de substanțe care pot provoca dependență includ:
Specialiștii continuă să descrie modul în care dependența fizică este o consecință biologică obișnuită a administrării anumitor medicamente timp de săptămâni sau ani, în timp ce adicția este utilizarea continuă a drogurilor care persistă în ciuda experienței negative pe care persoana în cauză o trăiește. Această diferență se reflectă în creier: adaptările creierului, cum ar fi modificările epigenetice, pot fi observate la persoanele cu dependență la mulți ani după ce modificările asociate și simptomele de sevraj s-au rezolvat. În plus, oamenii pot suferi de retragere fără a avea dependență și pot avea dependență fără a suferi retragerea. De exemplu, într-adevăr, aproape toți cei care iau opioide timp de câteva luni sau mai mult vor dezvolta dependență, dar numai aproximativ 8% sau mai puțin dintre pacienții care urmează terapie cronică cu opioide pentru durere vor dezvolta dependență.
Adicția poate implica o gamă largă de substanțe și comportamente.
Când se dezvoltă dependența de o substanță, se numește tulburare de utilizare a substanței. Poate fi uşoară, moderată sau severă. Există și dependențe comportamentale. Acestea implică mai degrabă activități decât substanțe. Există o dezbatere în jurul căreia tipurile de comportament pot constitui o dependență clinică. Câteva exemple includ:
În prezent, singura dependență comportamentală inclusă în Manualul Diagnostic și Statistic al Tulburărilor Mentale, ediția a 5-a, lista principală de revizuire a textului (DSM-5-TR) este tulburarea jocurilor de noroc. Clasificarea Internațională a Bolilor (ICD-11) recunoaște, de asemenea, tulburarea de jocuri pe calculator. Atunci când se dezvoltă dependența de o substanță, sistemul de recompensare este întrerupt, determinând o dorință puternică pentru droguri sau alcool. Poftele sunt adesea însoțite de o serie de simptome fizice și psihologice, inclusiv iritabilitate, anxietate, depresie și insomnie. În timp, creierul devine tolerant la efectele medicamentelor, necesitând doze mai mari pentru a obține același efect. Acest lucru poate duce la un ciclu de consum de droguri care poate fi dificil de rupt fără ajutor profesional.
Indiferent că vorbim despre dependență sau de adicție, este important să înțelegem că este vorba despre un proces complex care are multiple implicații pe toate palierele vieții ale persoanelor care trăiesc asta. Ajutorul multidisciplinar format din consiliere psihologică, psihoterapie, tratament psihiatric, grupuri de suport, sprijinul real al celor dragi, psihoeducație trebuie să fie unul consecvent și personalizat și cu siguranță nu există loc de nicio excepție deoarece fragilitatea persoanelor care trec prin dependență sau adicție este extrem de volatilă.
Referințe:
”Pe tărâmul fantomelor înfometate”, de Gabor Maté
”Niciodată nu e de ajuns”, de Judith Grisel
”Dopamina”, de Michael E. Long, Daniel Z. Lieberman
