Articole

Divorțul poate influența starea de bine, multe persoane confruntându-se cu depresie, singurătate și izolare, dificultăți ale stimei de sine sau alte suferințe psihologice. Divorțul parental poate avea, de asemenea, efecte negative asupra ajustării psihosociale a copiilor și adolescenților. Copiii din familiile divorțate care fie locuiesc cu ambii părinți în momente diferite, fie petrec anumite perioade de timp cu fiecare părinte, prezintă o mai bună ajutare emoțională, în majoritatea cazurilor, decât cei care locuiesc și interacționează cu un singur părinte, potrivit noilor cercetări privind aranjamentele de custodie și reglajul emoțio-relațional al copiilor.

O varietate de perspective teoretice au fost propuse pentru a explica legăturile dintre divorț și ajustarea copilului (Hetherington, Bridges, & Insabella, 1998): caracteristicile individuale ale copilului care ar putea crește vulnerabilitatea la neadaptare; modificarea componenței familiei și posibilele efecte negative ale absenței tatălui în situația tipică de custodie maternă; creșterea stresului economic și a problemelor legate de trecerea de la o gospodărie cu doi părinți la o gospodărie monoparentală; efectele suferinței părintești asupra copilului; și schimbări în procesele familiale, cum ar fi conflictul și exprimarea emoțiilor. 

Buchanan, Maccoby și Dornbusch (1996) au clasificat factorii care afectează ajustarea postdivorț a copiilor în trei categorii: pierderea unui părinte, conflictul interparental și diminuarea părinților (în care calitatea de părinte privativ de libertate se deteriorează, de obicei în primii 2 ani de la divorț). Într-o analiză a mai multor eșantioane naționale la scară largă, McLanahan (1999) a constatat că absența tatălui din cauza divorțului este asociată cu mai puține realizări școlare atât pentru băieți, cât și pentru fete, mai multă detașare pe piața muncii (de exemplu, șomaj) pentru băieți și naștere timpurie pentru fete. Impactul absenței tatălui părea să fie mediat de mai multe variabile, inclusiv pierderea resurselor parentale (mai puțină implicare și supraveghere), pierderea resurselor financiare și pierderea resurselor comunității (rețeaua mai largă de implicare socială, interacțiune și sprijin obținut de la fiecare părinte). Mai mult, într-o meta-analiză a 63 de studii privind rolul taților nerezidenți în bunăstarea copiilor, Amato și Gilbreth (1999) au constatat că parentingul autoritar și sentimentele de apropiere dintre tată și copil au legătură cu bunăstarea. În plus față de plățile de sprijin pentru copii, parentingul autoritar de către tată a fost cel mai consecvent predictor al rezultatelor, inclusiv realizarea școlii, externalizarea problemelor (comportamentale) și internalizarea problemelor (emoționale).

Copiii aflați în aranjamente de custodie comună au avut mai puțin comportament și probleme emoționale, au avut o stimă de sine mai mare, relații de familie mai bune și performanțe școlare mai bune decât copiii aflați în aranjamente de custodie unică. Și acești copii au fost la fel de bine ajustate ca și copiii intacte de familie pe aceleași măsuri, a spus Bauserman, “probabil pentru că custodia comună oferă copilului cu posibilitatea de a avea contact în curs de desfășurare cu ambii părinți.” Aceste constatări indică faptul că, de fapt, copiii nu trebuie să fie  într-o custodie fizică comună pentru a arăta o ajustare mai bună, ci trebuie doar să petreacă timp substanțial cu ambii părinți, în special cu tații lor, a spus Bauserman. De asemenea, cuplurile de custodie comună au raportat mai puține conflicte, posibil pentru că ambii părinți ar putea participa la viața copiilor lor în mod egal și să nu-și petreacă timpul certându-se cu privire la deciziile de îngrijire a copiilor. Din păcate, există o percepție că custodia comună este mai dăunătoare, deoarece expune copiii la conflict parental în curs de desfășurare. De fapt, studiile din această revizuire a constatat că părinții custodia unică a raportat niveluri mai ridicate de conflict.

Sfârșitul unei căsnicii dezlănțuie de obicei un potop de emoții, inclusiv furie, durere, anxietate și frică. Uneori, aceste sentimente se pot ridica atunci când vă așteptați cel mai puțin la ele, prinzându-vă de gardă. Un astfel de răspuns este normal, iar în timp intensitatea acestor sentimente va scădea. Între timp, fii bun cu tine însuți. Cercetătorii au descoperit că oamenii care sunt amabili și plini de compasiune pentru ei înșiși au un timp mai ușor de gestionare a dificultăților de zi cu zi de divorț.

Încercați să nu vă gândiți la despărțire ca la o bătălie. Medierea divorțului este adesea o alternativă bună la procedurile din sala de judecată, aceasta putând fi benefică pentru satisfacția emoțională, relațiile conjugale și nevoile copiilor.

Divorțul poate fi o experiență traumatizantă pentru copii, dar cercetările sugerează că majoritatea copiilor se adaptează bine în termen de doi ani de la divorț; pe de altă parte, copiii se confruntă adesea cu mai multe probleme atunci când părinții rămân în căsnicii cu conflicte mari în loc să se despartă.  În timpul unui divorț, părinții pot ușura tranziția copilului prin comportamente de a ține conflictul departe de copii. Astfel, conflictul parental în curs de desfășurare crește riscul copiilor de probleme psihologice și sociale.

Este adesea util pentru părinții care divorțează să vină cu un plan și să-l prezinte copiilor lor împreună. Este foarte important ca liniile de comunicare să se păstreze deschise, astfel copiii beneficiază de conversații oneste despre schimbările cu care se confruntă familia lor.

În multe cazuri, schimbarea bruscă poate fi dificilă pentru copii. Dacă este cazul, acordați-le un timp de câteva săptămâni înainte de a le muta într-o casă nouă sau înainte ca unul dintre soți să se mute. Poate fi utilă, în acest caz,  minimizarea schimbărilor, cât mai mult posibil, în lunile și anii care urmează unui divorț.

Copiii se descurcă mai bine atunci când mențin un contact strâns cu ambii părinți. Cercetările sugerează că acei copiii care au o relație nesatisfăcătoare, negativă cu unul sau ambii părinți pot avea perioade mari de timp în care să se confrunte cu tulburările familiale. S-a demonstrat că programele de educație pentru părinți care se concentrează pe îmbunătățirea relației dintre părinți și copiii lor îi ajută pe copii să facă față mai bine în lunile, respectiv anii care au urmat divorțului.

Divorțul reprezintă o perioadă dificilă pentru întreaga familie. Soții care divorțează și copiii lor pot beneficia de pe urma discuțiilor cu un psiholog pentru a-i ajuta să-și gestioneze emoțiile și să se adapteze la schimbări. Psihologii te pot ajuta, de asemenea, să te gândești cu atenție la ceea ce nu a mers bine în căsnicia ta, astfel încât să poți evita repetarea oricăror tipare negative în următoarea relație.

Bibliografie

Amato, P. R., & Gilbreth, J. G. (1999). Nonresident fathers and children’s well-being: A meta-analysis. Journal of Marriage and the Family, 61, 557–573

Buchanan, C. M., Maccoby, E. E., & Dornbusch, S. M. (1996). Adolescents after divorce. Cambridge, MA: Harvard University Press Bauserman, R: “Child Adjustment in Joint-Custody Versus Sole-Custody Arrangements: A Meta-Analytic Review,” AIDS Administration/Department of Health and Mental Hygiene; Journal of Family Psychology, Vol 16, No. 1.

Hetherington, E. M., Bridges, M., & Insabella, G. M. (1998). What matters? What does not? Five perspectives on the association between marital transitions and children’s adjustment. American Psychologist, 53, 167–184.

Kelly, J.B. (2012). Risk and Protective Factors Associated with Child and Adolescent Adjustment Following Separation and Divorce. In K. Kuehnle and L. Drozd (Eds.), Parenting Plan Evaluations: Applied Research for the Family Court (49-84). New York, Oxford University Press.

McLanahan, S. S. (1999). Father absence and the welfare of children. In E. M. Hetherington (Ed.), Coping with divorce, single parenting, and remarriage: A risk and resiliency perspective (pp. 117–145). Hillsdale, NJ: Erlbaum