Dislalia

Logoped Ionela Ghizdavu

Tulburarile de pronuntie - DISLALIA

O categorie a tulburarilor de limbaj o reprezinta tulburarile de pronuntie ( articulatie) care sunt:

- dislalia imposibilitatea de pronuntare corecta a unuia sau mai multor sunete

- rinolalia este vorbirea nazalizata, fonfanita

- dizartria caracterizata print-o vorbire confuza,dislalica (neclara) si disritmica

Dintre acestea cea mai des intalnita este dislalia, ce poate fi definita ca o tulburare de pronuntie caracterizata prin omisiuni, substituiri, inversiuni sau deformari ale sunetelor.

Incidenta dislaliei – Dislalia afecteaza 10-15% din populatia de varsta prescolara si un procent de 5 – 6% din populatia scolara (scolarul mic). Incidenta dislaliei este 1,5 ori mai mare in cazul baietilor decat al fetelor.

Etiologia dislaliei – Pentru o dezvoltare normala a limbajului este necesara indeplinirea catorva conditii, printre care:

- un auz bun;

- o buna mobilitate si functionare a aparatului fonoarticulator;

- o dezvoltare psihica adecvata.

Cauzele dislaliei sunt determinate de neindeplinirea acestor conditii si sunt deficientele de auz, retardul mental, leziunile cerebrale, anomalii dento-maxilo-faciale, hipotonia limbii, buzelor si obrajilor etc. La aceste cauze organice si functionale se adauga si cele de natura psihosociala, ce constau in nestimularea corespunzatoare a copilului si in oferirea unui model gresit de vorbire.Se intampla ca unii parinti sa-si lase copiii in fata televizorului sau intr-o camera cu jucarii si ei sa se preocupe de rezolvarea treburilor casnice. Aceasta situatie este daunatoare pentru copil caci el nu este stimulat sa vorbeasca si nu primeste informatiile necesare acumularii de cunostinte.

Copilul, in procesul de insusire a vorbirii, trece printr-o perioada a dislaliei, care este insa fiziologica, caracteristica tuturor copiilor si care nu necesita interventia logopedica. O alta carenta educationala o reprezinta incurajarea copilului de a vorbi stalcit, vorbire specifica dislaliei fiziologice, care il face simpatic si amuzant. Nu de putine ori parintii se amuza si chiar imprumuta aceasta vorbire incorecta, ceea ce duce in final la consolidarea ei si la persistenta ei si dupa varsta de 3- 4 ani.

Clasificarea dislaliei – exista multe criterii de clasificare a dislaliei si multe tipuri de dislalie insa cele mai folosite in practica logopedica sunt clasificarile dupa :

modul de afectare a aparatului fonoarticulator – dislalia organica ce are la baza cauze organice

- dislalia functionala cauzata de functionarea

necorespunzatoare a aparatului fonoarticulator

numarul sunetelor afectate – dislalie monoforma cand este afectat un sunet sau o grupa de

articulare

- dislalie polimorfa cand sunt afectate mai multe sunete

dupa sunetul afectat – in functie de acest criteriu denumirea dislaliei se face prin adaugarea la denumirea greceasca a sunetului afectat sufixul “cism”. Prefixul “para” se adauga doar daca este vorba despre o inlocuire a sunetului respectiv cu un altul.Ex:

- betacism sau parabetacism in care sunetul afectat este B

- capacism sau paracapacism in care sunetul afectat este C

- deltacism sau paradeltacism in care sunetul afectat este D etc.

O forma mai grava de dislalie polimorfa o reprezinta tetismul in care foarte multe consoane sunt afectate si inlocuite cu sunetul T.

Terapia dislaliei – inceperea terapiei, in cazul dislaliei, este determinata nu doar de varsta copilului ci si de tipul sunetului afectat. Daca sunt afectate sunete ce apar devreme in dezvoltarea ontogenetica este necesara recuperarea logopedica si inaintea varstei de 4 ani . Astfel, pronuntarea gresita sau nepronuntarea consoanelor p, b, m, t, d, n, f, v si a vocalelor, a caror aparitie este specifica primului si celui de-al doilea an de viata, impune o vizita la logoped chiar la 3 – 4 ani si uneori inceperea terapiei logopedice. Insa, la aceasta varsta, nepronuntarea sunetului R nu reprezinta un semnal de alarma, iar parintii trebuie sa astepte maturizarea deplina a aparatului fonoarticulator, ce face posibila emiterea acestui sunet.

Terapia dislaliei, la copii, se face prin intermediul jocului si presupune exercitii pentru educarea respiratiei, pentru cresterea mobilitatii aparatului fonoarticulator, exercitii de emitere corecta a sunetului, de consolidare si automatizare a acestuia prin intermediul poeziilor, cantecelor si povestioarelor.

In cazul dislaliei defectologice (ce impune terapie logopedica) interventia logopedului rezolva, nu numai defectul de vorbire ci, si problemele ce insotesc acest defect, adica teama de a vorbi, evitarea comunicarii deoarece copilul nu este inteles de catre cei din anturajul sau si incercarea de a reduce glumele care se fac pe seama lui. Acestea pot duce la izolare, inchidere in sine, la probleme de adaptare in colectivitate iar uneori pot duce pana la accese de agresivitate asupra covarstnicilor. In mediul scolar, dislalia necorectata se reflecta si in scris, ceea ce atrage dupa sine obtinerea unor calificative slabe si in final determina esecul scolar.