Parafrenia este caracterizatã printr-un delir cronic sistematizat halucinator[1][1], spre deosebire de paranoia, unde delirul, deºi sistematizat, este nehalucinator.
Aspecte istorice
Kraepelin delimiteazã parafrenia în 1909, definind-o ca „psihozã endogenã caracterizatã printr-un delir cronic sistematizat halucinator, cu caracter fantastic, a cãrui bogãþie imaginativã, mergând pânã la crearea unei lumi fantastice, contrasteazã cu pãstrarea îndelungatã a unui comportament ºi o viaþã emoþionalã relativ corespunzãtoare realitãþii” [2][2].
ªcoala francezã numeºte aceastã boalã delir de imaginaþie (Dupre, Logre) sau psihozã halucinatorie cronicã (G. Ballet).
H. Ey descrie 3 forme de parafrenie:
- schizofrenicã;
- melancolicã;
- maniacalã.
Tabloul clinic
Aspectul general al bolnavului este uneori extravagant, acesta purtând o îmbrãcãminte originalã, astfel exteriorizându-ºi personalitatea fantasticã.
Percepþiile sunt parazitate de halucinaþii, în cele mai multe cazuri auditive, mai rar olfactive, gustative sau cenestezice, cele vizuale apãrând în mod excepþional.
Memoria este, în general, pãstratã. Uneori pot apare paramnezii (halucinaþii de memorie).
Gândirea este invadatã de imaginaþie, devenind delirantã ºi ducând la crearea unei lumi fantastice, ireale. Ideile delirante se grupeazã în trei categorii:
- de influenþã (spiritism, telepatie, hipnozã, unde electromagnetice etc.);
- de persecuþie (comploturi, conjuraþii);
- de mãrire, cu caracter fantastic (profeþi, divinitãþi, etc.).
Afectivitatea variazã în funcþie de etapa de evoluþie ºi de conþinutul delirului.
Activitatea se poate pãstra mult timp la nivel normal, în contrast cu delirul fantastic. Uneori, sub imperiul halucinaþiilor sau delirului, bolnavii pot comite acte violente, cu caracter medico-legal.
Conºtiinþa bolii lipseºte în toate cazurile.
Evoluþie
Debutul bolii intervine în mod insidios, rareori acut sau subacut, dupã vârsta de 35-40 de ani, prin schimbarea dispoziþiei bolnavului. Acesta devine irascibil, neliniºtit, bãnuitor, anxios, rezervat, conturându-se astfel un delir de persecuþie. Apariþia halucinaþiilor, mai ales auditive, întãreºte acest delir.
Boala se desfãºoarã în 4 faze (dupã Magnan):
- faza de incubaþie (analiza subiectivã), se întinde pe parcursul mai multor ani, bolnavul prezintã frãmântãri, cenestopatii, etc.;
- faza halucinatorie, apariþia halucinaþiilor, în special auditive;
- faza delirului megalomanic, parafrenul devenind convins cã e o persoanã deosebitã, foarte importantã (din punct de vedere politic, militar, social, ºtiinþific, religios);
- faza demenþialã, de amnezie progresivã.
Forme clinice
Kraepelin descrie patru forme de parafrenie[3][3]: sistematicã, expansivã, confabulatorie ºi fantasticã. Roth[4][4] adaugã parafrenia tardivã.
Parafrenia sistematicã se instaleazã prin schimbarea lentã ºi insidioasã a firii bolnavului, predominând delirul de persecuþie. Delirul este sistematizat, dar sunt prezente halucinaþiile, mai ales cele auditive.
Parafrenia expansivã (pseudomaniacalã), caracterizatã prin constituirea unui sistem delirant de mãrire, megalomanie, erotomanie, pe fondul unei dispoziþii exaltate, euforice, cu excitaþie psihomotorie. Este mai frecvent la femei.
Parafrenia confabulatorie este mai puþin frecventã. Elementul caracteristic îl reprezintã halucinaþiile de memorie (confabulaþiile). Bolnavii exprimã stãri stranii, bizare, imaginare, cu aspect misterios. Delirul predominant este cel de persecuþie ºi megalomanic. Predominã ideile delirante de filiaþie.
Parafrenia fantasticã este caracterizatã prin apariþia unor idei delirante fantastice, nesistematizate, dar cu pãstrarea unei personalitãþi relativ armonioase.
Parafrenia tardivã (de involuþie) apare în decada a 7-a ºi a 8-a, fãrã semne de deficit psihoorganic, sub forma unui delir halucinator bogat. Sunt afectate în special femeile.
Diagnostic pozitiv
Este îngreunat de lipsa de colaborare a bolnavului. Stabilirea diagnosticului se face pe baza prezenþei delirului sistematizat halucinator, cu predominarea fabulaþiilor, fenomenelor imaginative, a elementelor fantastice.
Diagnostic diferenþial
Schizofrenia paranoidã – delirul schizofrenului este limitat, incoerent, asociat cu destructurarea personalitãþii.
Tulburarea delirantã (paranoia) – este caracterizatã de lipsa halucinaþiilor, sistematizarea mai activã a delirului, rolul preponderent al interpretãrii.
Delirul mistic din epilepsie – apare sindromul psihoorganic acut (tulburarea de conºtiinþã) sau cronic (fenomene demenþiale), pe lângã crizele convulsive.
Melancolia delirantã – delirul este fantastic, dar are conþinut de umilinþã, de autoacuzare, de inutilitate, în contrast cu sentimentul de învingãtor ce apare la parafrenic.
Tratament
Boala este, în principiu, incurabilã.
Se încearcã un tratament complex:
- medicamentos – sedativ, antipsihotic, halucinolitic;
- socioterapie;
- psihoterapie.
Aspecte medico-legale
Delirul în parafrenie este fictiv, imaginativ, cu teme delirante, fantastice, un delir bogat imaginat, cu devansarea dorinþei în imaginar, deseori cu o bunã adaptare la realitate. Cu cât delirul imaginativ câºtigã în ficþiune, cu atât pierde din periculozitate[5][5].
Parafrenicii, în comparaºie cu paranoiacii, nu sunt violenþi, planurile lor megalomane fiind aºa de mari încât privesc lumea conflictelor reale de sus, superior, ºi „nu se mânjesc pentru oase mãrunte”[6][6]
În multe cazuri, bolnavul îºi conservã deprinderile, are o atitudine la limita normalului, astfel menþinându-ºi poziþia în profesie, societate, familie, cu pãstrarea unei activitãþi cvasinormale pe termen lung. Uneori comportamentul antisocial dat de psihoza parafrenicã se poate manifesta prin agresivitate (lovire, ultraj, omucideri), cu caracter bizar, nemotivat. Dupã comiterea faptei comportamentul este straniu, lipsit de comprehensiune[7][7].
Ca ºi paranoiacul, în cadrul expertizei medico-legale psihiatrice parafrenul tinde sã disimuleze.
