Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!

Clinica medicala

Andra Dumitrascu - Cabinet Individual de Psihologie

Andra Dumitrascu - Cabinet Individual de Psihologie
PsihologAndra Dumitrascu

Psiholog Andra Dumitrascu

Specialitate: Psihologie
Competente: Psihoterapie de cuplu și familie
Descriere specialist: Mă bucură faptul că aţi ajuns aici şi avem posibilitatea să ne cunoaştem. Despre mine, pot să vă spun că urmăresc să îmi trăiesc viaţa cât mai frumos cu putinţă. Încă din anul 2000 am ştiut că îmi doresc să devin psihoterapeut, iar din 2008, psihoterapia de cuplu și familie a devenit principalul meu domeniu de interes. Drumul până aici nu a fost întotdeauna uşor, iar acest lucru mă bucură. Dacă ar fi fost altfel, nu aş fi devenit persoana care sunt acum.
Am absolvit Facultatea de Psihologie, urmată de un master în domeniul Terapiilor de Cuplu şi Familie. Apoi, mi-am completat pregătirea teoretică şi practică cu o formare de 3 ani în acelaşi domeniu al terapiei de familie. Am profesat în calitate de consilier şcolar, iar apoi am ales să mă dedic doar activităţii de psihoterapie, care îmi aduce mari satisfacţii. Totodată, sunt vicepreședintele asociației Centrul de Consiliere și Dezvoltare a Potențialului Uman – Bendis și am competențe de formator și consilier informare și orientare privind cariera
Probabil v-aţi dat deja seama că mă pasionează psihologia. De asemenea, sunt fascinată de natură, loc de relaxare, meditație şi regăsire. Îmi place să vizitez locuri noi, de aceea în fiecare an merg într-un loc în care nu am mai fost. Consider că România are multe locuri frumoase ce merită vizitate, aşa că până în prezent nu am călătorit în afara țării. Îmi place să admir arta - pe care o consider o formă de exprimare a Sinelui. De aceea, uneori folosesc în munca mea elemente artistice care pot avea o valență terapeutică, vindecătoare. Admir tot ceea ce este bun şi frumos în oameni; din acest motiv îmi place să cunosc oameni noi de la care să învăț şi să mă îmbogățesc cu noi calităţi. Hobby-urile mele implică activități care dezvoltă creativitatea și imaginația. Dintre acestea, preferatele mele sunt origami și cele care presupun a construi diferite obiecte din hârtie și carton.
Acestea fiind spuse, aştept să vă cunosc. Vreau să aflu povestea voastră şi să îmi vorbiţi despre lucrurile care vă preocupă. În spaţiul primitor şi liniştit al cabinetului de psihologie, putem discuta atât despre lucrurile pozitive din viaţa voastră, cât şi despre momentele de cumpănă. Fie că e vorba despre o problemă individuală, din viaţa de cuplu, din familie sau pur şi simplu doriţi să vă cunoaşteţi cu adevărat, sunt acolo pentru a vă asculta şi a vă oferi suportul meu.

Andra Dumitrascu - Cabinet Individual de Psihologie

IASI

Iasi

Adresa: Bd. Carol I (Copou), nr. 4, cladirea Habitat, corp A, et. 1, cam. 111

Tel: 0741477518

E-mail:

Web: https://www.facebook.com/psihoterapeut.andra.dumitrascu

L
11:00-16:00
V
11:00-19:00
M
11:00-16:00
S
Inchis
M
11:00-19:00
D
Inchis
J
11:00-19:00
Reprezinti o clinica medicala? Uite cum te putem ajuta!