Clickmed
programare rapida la medic

Prim ajutor in cazul insolatiilor

Actualizat la data de: 04 Iulie 2018

Generalitati

Sus
Prim ajutor in cazul insolatiilor

Soarele puternic si expunerea indelungata fara protectie reprezinta un adevarat pericol pentru sanatate. Poate cea mai grava consecinta a expunerii la soare este insolatia, care poate sa apara atat la copii, cat si la adulti.

In cazul pacientilor cu diabet zaharat riscul este si mai mare, deoarece acestia pierd lichide si electroliti mult mai repede decat ceilalti oameni.

Cuprins articol

  1. Generalitati
  2. Ce este insolatia
  3. Masuri de prim ajutor
  4. Cand trebuie sunat la 112 sau chemat medicul
  5. Citeste pe aceeasi tema

Ce este insolatia

Sus

Insolatia este provocata de caldura excesiva, de expunerea la soare mai ales la orele de varf si este o supraincalzire a corpului. Insolatia poate sa apara si atunci cand temperatura corpului este mult prea ridicata ca urmare a unei supraincalziri ambientale, atunci cand organismul transpira mult si nu este hidratat cu suficiente lichide.

Atentie! Insolatia poate sa ameninte viata, deoarece persoana in cauza are o temperatura ridicata a corpului, poate chiar de 40 grade Celsius si nu poate transpira. In general, copiii, batranii si persoanele cu pielea deschisa la culoare sunt cele mai expuse la insolatie.

Principalele simptome sunt: oboseala accentuata, slabiciune musculara, dureri de cap de intensitate mare, ameteli, stari de greata, tegumente palide, reci si umede.

Masuri de prim ajutor

Sus

Persoana in cauza trebuie mutata de urgenta intr-un loc racoros, ferita de actiunea directa a soarelui. Este indicat sa fie cat mai mult in contact direct cu aerul, asezata la orizontala, iar picioarele sa fie usor ridicate fata de restul corpului.

Este important ca pe frunte, gat, abdomen si zona axilara sa se aplice comprese cu apa rece, ideal ar fi cu gheata. Extrem de importanta este hidratarea – se recomanda apa cu putina sare in ea, ceaiuri caldute.

In mod normal, rehidratarea completa, cu lichide pe cale orala, dureaza aproximativ o zi si jumatate. Pentru febra se poate administra un antitermic si un antiinflamator.

In situatia in care pe corp exista si arsuri solare, trebuie folosite creme si lotiuni calmante pentru piele, pe baza de D-panthenol. Daca insolatia nu este foarte puternica, persoana in cauza ar trebui sa se simta bine a doua zi.

Cand trebuie sunat la 112 sau chemat medicul

Sus

Principalele semne care anunta un stadiu avansat al insolatiei sunt: respiratie deficitara, persoana este confuza, nelinistita, prezinta semne de anxietate sau de agitate. Apar varsaturile si diareea, este prezenta tahicardia, iar temperatura se mentine la 40 de grade Celsius.

Atentie! Ambulanta trebuie chemata daca persoana afectata este confuza, delireaza sau si-a pierdut cunostinta. Astfel de simptome nu pot fi tratate decat in spital, insolatia fiind in aceste conditii o urgenta medicala.

Copiii si batranii sunt cei mai afectati

Aceste categorii de varsta fiind mai sensibile se afla la risc de a face insolatie. De aceea, in zilele caniculare trebuie sa evite statul in aer liber, mai ales intre orele 11 si 17, practic orice plimbare sau activitate in aer liber trebuie amanata pentru orele 18 sau realizate dimineata devreme. Nici pacientii cu afectiuni cardiace nu au voie sa iasa din casa pe canicula.

Acestia trebuie sa stea in casa, la racoare, iar daca au aparate de aer conditionat, este indicat sa fie setate pe o temperatura cu maximum 5 grade Celsius mai mica decat cea de afara.


Medici specialisti Alergologie-Imunologie

Urmareste Sfatul Medicului

Aboneaza-te la Newsletter
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate