Chirurgia cu laser pentru tulburarile de vedere

Generalitati

Oricine poarta ochelari viseaza ca intr-o buna zi sa vada perfect fara acestia sau fara lentile de contact. Acesta nu este doar un vis, in conditiile in care, astazi, chirurgia cu laser poate transforma lucrurile in realitate. Este posibila aceasta alternativa de tratament pentru o persoana a carei vedere este destul de slaba, incat depinde zi si noapte de ochelari?

Tipuri de chirurgie laser a ochiului

Care sunt optiunile?
- Lasik este cea mai des folosita tehnica si implica decuparea unei portiuni subtiri de pe suprafata corneei (lambou) care insa va ramane prinsa de un capat (ca o clapeta). Fasia va fi ridicata, se va remodela corneea cu ajutorul laserului, iar apoi va fi reaplicata in pozitia initiala;
- Procedura Lasek este asemanatoare cu Lasik, doar ca implica taierea unei portiuni mult mai subtiri a corneei. Este o optiune buna pentru persoanele care au cornea subtire sau cele care dintr-un motiv sau altul nu pot suporta tehnica Lasik;
- PRK (keratectomie fotoreactiva) implica remodelarea unui strat foarte subtire de pe suprafata corneei si apoi vindecarea acestuia in forma corecta. Acesta tehnica a fost descoperita inaintea tehnicii Lasik si este adesea o optiune pentru pacientii care au probleme mici sau moderate de vedere;
- LTK este o procedura relativ noua, utilizata pentru tratarea hipermetropiei si astigmatismului. Corneea este remodelata cu ajutorul laserului.

Informatii despre tipuri disponibile de chirurgie laser a ochiului
- Lasik este cea mai populara si des intalnita tehnica de chirurgie cu laser pentru tratarea tulburarilor de vedere. Cu toate acestea, exista mai multe proceduri diferite care pot fi efectuate de un medic.
Lasik sau laser in situ keratomileusis este un o tehnica prin care - pe scurt - medicul indeparteaza o portiune din tesutul corneei, iar remodelarea acesteia imbunatateste vederea. Este cea mai des utilizata tehnica pentru tratarea pe cale chirurgicala a problemelor ochiului folosita pentru corectarea astigmatismului, miopiei, hipermetropiei (acestea doua din urma insotite sau nu de astigmatism). Pe parcursul acestei proceduri doctorul va decupa o portiune subtire de pe suprafata corneei (lambou cornean) care insa va ramane prinsa de un capat de aceasta (ca o clapeta). Fasia va fi ridicata, se va corecta corneea cu ajutorul laserului (se va aplatiza sau curba, in functie de afectiune), iar apoi va fi reasezata in pozitia initiala. Vindecarea se va face in scurt timp.

- Lasek sau laser epitelial keratomileusis este o alta tehnica de tratare pe cale chirurgicala a problemelor de vedere, similara cu Lasik. Diferenta este ca in cazul procedurii Lasek corneea este remodelata in strat mult mai subtire. Lasek poate fi recomandata ca alternativa la Lasik. Cei care au corneea foarte subtire, de exemplu, pot opta pentru Lasek. Aceasta este mai putin invaziva si considerata mai putin riscanta. Totusi, doar medicul va fi in masura sa determine grosimea corneei si procedura indicata in cazul fiecarui pacient. Lasek sau Epi-Lasec se refera la aceeasi tehnica. Printre principalele dezavantaje ale procedurii Lasek se enumera: un grad de disconfort mai ridicat decat Lasik si un timp mai lung de vindecare.

- PRK este o modalitate de tratament chirurgical descoperita inaintea tehnicii Lasik. Desi o data a fost considerata cea mai buna alternativa, a devenit mai putin utilizata, in timp ce popularitatea Lasik a crescut continuu. Totusi, aceasta este inca disponibila si este o optiune pentru cei care iau in considerare chirurgia cu laser pentru problemele de vedere. Persoanele care au erori de refractie minore sau moderate pot opta pentru PRK. In cazul acestei tehnici un strat subtire de cornee este inlaturat (epiteliul cornean) fara a fi in vreun fel repozitionat (spre deosebire de celelalte tehnici). Pe suprafata corneei unde a avut loc interventia se va aplica un fel de "bandaj" sub forma unei lentile de contact speciale. Corneea va avea nevoie de cateva luni pentru a se vindeca, tip in care vederea se va imbunatati. Unul dintre motivele pentru care Lasik este preferata in detrimentul PRK este faptul ca procesul de vindecare este mai rapid si mai previzibil.

- ALK sau keratoplastia lamelara automata este utilizata in unele cazuri pentru tratarea miopiei avansate si hipermetropiei usoare pana la moderata. Ca si in cazul Lasik sau Lasek este taiata o portiune mica din cornee (ce nu se indeparteaza), iar apoi medicul foloseste un instrument numit microkeratom pentru a indeparta tesutul de sub aceasta. ALK dureaza mai putin de o ora. Totusi chiar si aceasta tehnica a inceput sa scada in popularitate, intrucat procedurile recent descoperite ofera rezultate mai bune si o rata mai mare de succes si vindecare rapida.

- LTK sau termokeratoplastia cu laser este o procedura relativ noua utilizata pentru tratarea hipermetropiei si astigmatismului. Caldura furnizata de raza laser este folosita pentru remodelarea si micsorarea corneei, fara ca tesutul sa fie eliminat. Timpul de vindecare este mult mai rapid comparativ cu alte forme de interventii chirurgicale ce corecteaza problemele de refractie ale ochiului, deoarece procedura este mai putin invaziva pentru ochi. Cu toate acestea, beneficiile oferite de LTK nu sunt aceleasi ca ale altor proceduri. In general, aproximativ jumatate din efectul de corectie se pierde dupa doi ani de la operatie.

Riscuri si complicatii

Care sunt riscurile:
- Conform studiilor, rata complicatiilor intalnite in cazul acestor operatii este intre 1-5%;
- Posibil ca chirurgical sa nu fi fost corespunzator realizat, iar corneea nu este suficient modificata: in acest caz putin probabil sa se obtina efectul scontat;
- De asemenea, in cazul in care interventia chirurgicala nu a fost corect executata, iar corneea a fost decupata/modelata prea mult, rezultatele vor fi nesatisfacatoare. Aceste doua situatii se intalnesc, totusi, la aproximativ 3% din cazuri;
- Alte simptome cum ar fi: vedere distorsionata (linii ondulate), flocoane (particule minuscule care se deplaseaza in campul vizual), vedere dubla pot sa apara in cazul in care corneea nu se vindeca in mod corect (aproximativ 2,6% dintre pacienti experimenteaza vedere distorsionata).

Recomandari

Cum poate fi ales medicul?
O persoana isi poate alege medicul oftalmolog care va face interventia chirurgicala fie prin intermediul recomandarilor (pacientii care au suportat deja astfel de operatii si au avut rezultate foarte bune), fie ca urmare a sfaturilor medicului de familie sau dupa ce se va informa din mai multe surse. Cei interesati trebuie sa puna toate intrebarile la care ar dori sa obtina raspunsuri, legate de profesionalismul si experienta medicului oftalmolog.

Ce masuri se vor lua inainte si dupa interventia chirurgicala?
- Persoana care va suporta operatia trebuie sa fie transportata in conditii de siguranta dupa procedura, la domiciliu;
- Se vor evita sporturile si eforturile timp de trei saptamani;
- Nu se va folosi make-up si alte creme in jurul ochilor timp de doua saptamani.

Ce este de facut in cazul in care apar complicatii
- Se va consulta medicul care a realizat operatia in cazul in care apare durere sau orice simptom neobisnuit;
- Medicul va decide daca este necesara realizarea unei alte proceduri;
- Daca pacientul este victima unei neglijente medicale sau a unei tehnici de malpraxis se va adresa specialistilor pentru rezolvarea pe cale legala a problemei.

Anatomia ochiului

Inainte ca o persoana sa aleaga chirurgia pentru tratarea problemelor ochiului, ar fi util sa cunoasca mai multe informatii despre acest organ. Operatia cu laser nu este ceva simplu. Totusi, inainte de a afla si mai multe detalii despre interventia chirurgicala cu laser, ar fi indicat sa se cunoasca putin anatomia ochiului. Una din cele mai importante parti ale ochiului, cand vine vorba despre capacitatea de a vedea, este corneea. Aceasta este partea posterioara a acestuia, cu ajutorul careia lumina este concentrata si se creaza o imagine pe retina, in spatele ochiului - care este apoi trimisa la creier si interpretata de catre acesta.

Corneea functioneaza ca un fel de obiectiv al unei camere de luat vederi: focuseaza lumina pentru a da nastere la o imagine cat mai clara. Corneea, ca orice parte a corpului uman, nu are, intotdeauna, o forma perfecta. Cand o parte a corneei este deformata si apar erori de refractie, vederea persoanei in cauza va fi neclara si vor exista dificultati in focusarea obiectelor.

Exista trei tipuri de erori de refractie:
- Miopia sau vederea neclara a obiectelor aflate in departare, care sunt mult mai greu de focusat decat cele situate la mica distanta de ochi;
- Hipermetropia este opusul miopiei: obiectele aflate in apropiere pot fi vazute mult mai clar decat cele aflate la distanta;
- Astigmatismul apare atunci cand corneea are forma neregulata, curbata si mai degraba ovala decat rotunda - fapt ce determina probleme ale vederii;
- Combinatiile dintre hipermetropie si astigmatism sau combinatia dintre miopie si astigmatism sunt des intalnite. Prin chirurgia cu laser, aceste probleme pot fi tratate, prin remodelarea corneei si corectarea imperfectiunilor de refractie. In acest mod vederea va fi considerabil imbunatatita.

Beneficii si riscuri

Beneficii
Conform cercetarilor, aproximativ 85% dintre persoanele care au suferit interventii chirurgicale pentru tratrarea tulburarilor de refractie nu au mai depins de ochelari sau lentile de contact. Persoanele cu un grad scazut de miopie au inregistrat cel mai mare succes, desi rezultatele au fost favorabile si in cazul celor care sufereau de astigmatism si hipermetropie.
Totusi, rezultatele obtinute depind si de natura si complexitatea tulburarilor de vedere dar si de profesionalismul medicului.

Riscuri si complicatii
Orice procedura chirurgicala implica un grad de risc, iar chirurgia cu laser nu face exceptie. Printre efectele negative s-ar putea numara:
- pierderea vederii - daca lucrurile nu decurg conform planului, in cazul unora dintre pacienti, dupa operatia chirurgicala, vederea poate fi mai slaba;
- aparitia unor noi tulburari de vedere - unii pacienti pot manifesta vedere dubla, flocoane, halouri si chiar pot orbi in urma interventiilor chirurgicale cu laser la nivelul ochiului;
- in cazul in care operatia nu a fost corect realizata si corneea a fost prea mult sau prea putin modelata, pot sa apara complicatii;
- sindromul ochiului uscat - multi pacienti au raportat acest inconvenient dupa interventia chirurgicala. Desi picaturile pentru ochi recomandate o perioada scurta de timp pentru recuperarea dupa operatie sunt, de obicei, in masura sa corecteze sau sa amelioreze problema, in unele cazuri mai grave, sunt necesare si alte picaturi suplimentare pentru a preveni uscarea excesiva a ochiului;
- infectii si alte complicatii - atunci cand se decupeaza lamboul in cornee, exista aceleasi riscuri ca si in cazul altor tipuri de operatii si exista intotdeauna posibilitatea ca acesta sa se infecteze si sa nu se vindece in mod adecvat;
- diminuarea rezultatelor o data cu trecerea timpului - desi din punct de vedere tehnic, acesta nu este un risc al interventiilor chirurgicale, totusi, este posibil ca inclusiv in cazul operatiilor de succes, rezultatele sa nu dureze o vesnicie. Corneea continua sa-si schimbe forma o data cu inaintarea in varsta a unei persoane. Iar procedurile sunt atat de noi incat nu exista foarte multe informatii ale urmarilor acestora pe termen lung.
Se va discuta cu medicul oftalmolog legat de riscurile care acesta crede ca ar putea sa va afecteze si care ar fi interventiile chirurgicale potrivite.

Candidatul potrivit?

Cine este un candidat potrivit pentru tratamentul chirurgical al tulburarilor de vedere?
Cei care raspund afirmativ la urmatoarele intrebari sunt pacientii potriviti pentru interventiile chirurgicale la nivelul ochiului:
- Aveti cel putin 18 ani?
- Purtati ochelari de cel putin doi ani (indiferent de eroarea de refractie: miopie, hipermetropie, astigmatism sau combinatii intre acestea)?
- Nu suferiti de unele afectiuni care ar putea impiedica procesul normal al vindecarii?

Miopia nu ar trebui sa depaseasca dioptria -12 dsf. si astigmatismul 6 dcyl. iar hipermetropia +6 dsf.
In cazul alegerii tehnicii Lasik, corneea trebuie sa fie suficient de groasa pentru a permite chirurgului sa taie un lambou (pentru ca acesta sa ajunga sa modeleze tesutul subiacent).
- Sunteti corect informati cu privire la riscurile chirurgiei pentru tratarea viciilor de refractie cu ajutorul laserului?

Pacientilor care se se afla in urmatoarele situatii posibil sa nu li se recomande operatia cu laser pentru tratarea problemelor de vedere:
- manifesta sindromul ochiului uscat (afectiunea se poate agrava dupa interventia chirurgicala);
- au varsta sub 18 ani;
- femei insarcinate sau care alapteaza;
- cei care au suferit recent de modificari ale vederii (dioptriilor);
- au erori de refractie mult prea grave pentru a fi tratate cu ajutorul tehnologiei actuale;
- au fost diagnosticati cu glaucom, cataracta in stare avansata sau alte boli ale corneei care exclud interventia cu laser la nivelul acesteia;
- cei care nu isi ofera consimtamantul in mod constient sau au asteptari nerealiste de la acest tip de operatie.

Pregatirea pentru inteventia chirurgiala

Inainte de operatia cu laser, medicul va evalua pacientul pentru a stabili daca acest tip de tratament este cel mai potrivit pentru acesta. Persoanele care poarta lentile de contact moi ar trebui sa nu le mai poarte si sa le inlocuiasca cu ochelari cu cateva saptamani inainte de consultatia la medicul oftalmolog. Lentilele de contact pot modifica forma corneei si medicul va trebui sa o analizeze cu atentie pentru a stabili cea mai buna alternativa chirurgicala.

In timpul vizitei pacientul ii va oferi medicului detalii legate de istoricul medical, dar si detaliile legate de eventualele alergii. Specialistul va face un examen oftalmologic amanuntit si va discuta cu bolnavul despre riscurile si beneficiile interventiei chirugicale, care este tehnica potrivita si care ar putea fi consecintele. Inainte ca pacientul sa semneze formularele pentru consimtamantul privind operatia, trebuie sa ceara lamuriri legate de orice problema si sa solicite raspuns la orice intrebare, medicului. Cu o zi inainte de interventia chirurgicala se va opri folosirea de creme, lotiuni si parfumuri. Aceste produse pot creste riscul de infectie. Medicul poate oferi instructiuni si va recomanda chiar un produs special de curatare a ochilor, inainte cu putin timp si chiar in ziua operatiei cu laser.

Interventia chirurgicala

Procedurile actuale nu ar trebui sa implice prea mult timp (pot dura chiar mai putin de un minut in cazul fiecarui ochi). Medicul va pune cate o picatura de anestezic in fiecare ochi. Un instrument special, numit speculum va tine ochii deschisi. Pacientului i se va cere sa isi concentreze atentia asupra unui punct si sa incerce sa nu miste ochiul in timp ce medicul va efectua procedura.

Unii pacienti au raportat disconfort usor in timpul interventiei cu laser, dar nu durere. In functie de tipul interventiei chirgicale, posibil ca mirosul emanat in timpul acesteia sa semene cu cel al parului ars.

Dupa interventia chirurgicala

Posibil ca dupa operatie sa apara un usor disconfort. Oftalmologul ar putea sugera pacientului sa foloseasca un calmant usor, eliberat pe baza de prescriptie medicala. Majoritatea pacientilor vor observa o imbunatatire a vederii imediat dupa interventia chirurgicala.

Ar putea sa apara senzatia de corp strain in ochi, insotita de dorinta de a freca ochii. Nu trebuie facut acest lucru. De asemenea, este posibil sa se instaleze sensibilitatea la lumina, sa apara flocoane, halouri, etc. Aceste simptome ar trebui sa se diminueze in cateva zile dupa interventia chirurgicala. Medicul ar putea recomanda ca ochiul sa fie acoperit imediat dupa operatie, timp de cateva zile sau chiar saptamani.

De asemenea se vor evita:
- machiajul - doua saptamani;
- sporturile si eforturile - trei zile;
- inotul, jacuzzi sau baile in apa calda - opt saptamani.
In plus ar fi indicat sa nu se conduca autoturismul pe timp de noapte (timp de trei-sase saptamani).

Cand rezultatele nu sunt cele dorite...
Multi dintre cei care apeleaza la chirurgia laser pentru tratarea tulburarilor de vedere sunt multumiti de rezultatele obtinute: 85% dintre persoane renunta la ochelari la cateva zile dupa aceasta. Daca totusi va numarati printre ghinionisti, daca apar simptome neobisnuite sau dureroase trebuie sa consultati imediat medicul oftalmolog.