Secrete ale pierderii in greutate din intreaga lume

Generalitati

Cartea publicata de Mireille Giuliano, "Frantuzoaicele nu se ingrasa", a fost considerata in scurt timp un succes, atunci cand a fost publicata, in 2004. Premisa ei este ca femeile din Franta mananca suficient, dar nu se ingrasa intrucat mentin controlul portiilor consumate si fac exercitii fizice. Francezii nu sunt singurii care au obiceiuri alimentare sanatoase. Multe culturi au diferite stiluri de viata datorita carora oamenii isi mentin greutatea.

Secrete

Incercati preparatele thailandeze
Bucataria thailandeza poate fi considerata una in care se gatesc multe mancaruri condimentate si poate contribui la pierderea kilogramelor in exces. Cand o persoana consuma alimente picante, va manca mai putin, va bea mai multa apa si va interveni mai repede senzatia de satietate, considera expertii.

Brazilienii savureaza orezul si fasolea
Brazilienii mananca orez si fasole la aproape fiecare masa. Aceste alimente furnizeaza o multime de fibre si satura mai usor o persoana. Cercetarile au demonstrat ca o dieta care implica in mod constant consumul de orez si fasole, scade riscul unei persoane de a deveni supraponderal cu peste 15%. Secretul brazilenilor consta in faptul ca orezul si fasolea nu se prajesc.

Rusii consuma fructe si legume
Rusii folosesc fructele si legumele din propriile gradini. Atata timp cat nu sunt prajite, fructele si legumele ofera calorii putine si au un continut ridicat de substante nutritive.

Postul indonezian
Indonezienii sunt binecunoscuti pentru postul periodic pe care acestia il tin: nu beau si nu mananca de la rasarit pana la caderea noptii decat o cantitate mica de orez si apa. Aceasta nu este chiar cea mai buna metoda de a pierde in greutate, dar poate fi o modalitate prin care o persoana devine mai constienta de ceea ce consuma. Ca atare, mancand mai putin si alegand mai bine produsele alimentare in functie de nutrientii pe care ii contin se poate pierde mai usor in greutate.

Consumul de ceai
In tarile in care exista un obicei din sorbitul ceaiului (Africa de Sud si Marea Britanie, de exemplu) rata obezitatii este mai scazuta. Oamenii au tendinta sa manance mai mult in loc sa consume lichide, confunda senzatia de sete cu cea de foame. Ceaiul, contribuie la hidratarea organismului iar senzatia de foame se diminueaza. De asemenea, ceaiul contine antioxidanti care previn cancerul si alte boli. Consumul fierbinte al ceaiului, poate prelungi durata unei mese, iar acest lucru poate fi folositor in curele de slabire.

Ungurii prefera muraturile
Ungurii mananca destul de multe alimente murate, cum ar fi castravetii, dar si diferite tipuri de ardei. Muraturile au un numar redus de calorii si pot fi parte a unei diete sanatoase. Deseori efectul acestora este asemanator cu cel al alimentelor picante sau condimentate. S-a demonstrat deja ca persoanele care consuma in mod constant muraturi (alimente care contin otet), isi mentin mai usor greutatea corporala. Aceasta este premisa si in dieta pe baza de otet de mere.

Norvegienii sunt activi
Majoritatea norvegienilor fac multa miscare: in zilele de duminica majoritatea fac mici excursii sau plimbari. In timpul iernii practica diverse sporturi. Alaturi de o dieta atenta, sportul, face parte dintr-un stil de viata sanatos.

Dieta japoneza: controlul portiilor
Japonezii au cel mai scazut nivel de obezitate din lume: de numai 3%. Acest lucru se datoreaza, probabil, dietelor japoneze bogate in peste, legume, fructe, tofu. Japonezii mananca incet si atent. Cel mai important pentru ei este sa consume portii mici de alimente. Nu numai ca produsele alimentare pe care le consuma sunt sanatoase, dar acestea sunt gatite in abur. Foarte putine din preparatele japoneze sunt prajite.