Mi-am propus sa abordez problema adictiei, care cred ca afecteaza pe o mare parte dintre noi. Dat fiind ca este un subiect vast, nu-mi propun sa ating decat aspectele legate de relatia adictiei cu frustrarea si mecanismele psihice implicate.
Mai intai este necesar sa precizam termenii. Adictia este acea dependenta fata de un obiect, o substanta sau o activitate, in lipsa careia o persoana traieste un disconfort major.
Aceasta poate merge de la adictia fata de anumite alimente, pana la adictia fata de alcool, tutun, droguri, jocuri de noroc, jocuri pe computer sau internet. Frustrarea este o stare sau o senzatie provocata de absenta unui lucru dorit care ne creeaza satisfactie.
Una dintre modalitatile comode de a “rezolva“ frustrarile o constituie gasirea unor substitute cat mai “ieftine” pentru placerile de care te simti privat, pentru ca nu-ti poti permite costurile necesare satisfacerii lor.
Desigur, frustrarea apare adesea in viata noastra, ba chiar este necesara in anumite cazuri pentru dezvoltarea noastra, atat ca indivizi, cat si ca societate.
As indrazni sa afirm ca in istoria omenirii, frustrarea a fost unul dintre motoarele principale ale evolutiei, de la omul primitiv care a inceput sa-si fabrice unelte pentru a-si procura hrana si cele necesare traiului, pana la omul modern care fabrica masini, telefoane, calculatoare etc., pentru a avea un standard de viata mai bun. Pe de alta parte au fost si perioade de foamete si lipsuri, care au produs maladii precum ciuma si holera, cauzand moartea unor populatii intregi.
Cand o persoana intelege necesitatea frustrarii si o accepta, daca aceasta nu-i pericliteaza viata, are un caracter adaptativ, fiind o premisa a dezvoltarii sale. Masura acceptarii frustrarii depinde de structura personalitatii si de experienta de viata a fiecaruia, radacinile aflandu-se si undeva in copilarie.
Un copil care a fost invatat gradat cu diverse frustrari, in doze suportabile, va accepta frustrarea mai usor decat unul caruia i s-a oferit totul de-a gata, nu i s-a refuzat nimic sau decat un copil care a fost frustrat foarte mult si brutal, ajungandu-se pana la lipsa hranei, a medicamentelor, jucariilor etc. Poate ca nu intamplator incidenta drogurilor este mai puternica in randul tinerilor care provin din familii foarte bogate sau foarte sarace.
Astfel, sunt persoane care sunt predispuse la dependenta de anumite lucruri care le provoaca placere, din cauza gradului redus in care suporta frustrarea si gestioneaza relatia cu aceasta.
Din pacate, varsta la care incep sa se manifeste aceste dependente este undeva in perioada adolescentei, cand nu exista suficienta maturitate si discernamant pentru a evalua consecintele ulterioare ale acestui comportament.
La asta se adauga atitudinea unora dintre parinti, fireasca pe de o parte data fiind ingrijorarea lor, care interzic adolescentului accesul la aceste surse de “placere”, fara sa ofere in schimb acestuia suport suficient sau alte lucruri care sa le abata atentia de la factorii de risc (tutun, droguri, computer, alcool etc.).
Un alt context care favorizeaza aparitia si dezvoltarea adictiei este neglijenta unor parinti, din cauza lipsei de timp sau altor factori, adolescentul atunci avand la indemana toate tentatiile oferite de catre anturajul acestuia sau de catre sursele de informare mass-media (tv, internet, filme etc.), fara a fi insotit de catre o persoana matura care poate discerne sau pune limite cu blandete si fermitate in acelasi timp.
Aici deschid o paranteza referitoare la contextual social din prezent si la “explozia informationala” cu care ne confruntam. Acum, in Romania exista peste 10 posturi de televiziune cu acoperire nationala, care emit aproape nonstop, situatia fiind asemanatoare si in privinta posturilor de radio.
In urma cu 4 ani am participat la realizarea unui studiu de audienta TV, in calitate de operator de interviu si am constatat ca durata medie de vizionare a emisiunilor TV este de circa 7-8 ore pe zi, la un esantion reprezentativ pentru populatia Romaniei.
Dar schimbarea cea mai radicala priveste domeniul computerelor si mai ales al internetului. Rapida dezvoltare tehnologica si diversificarea serviciilor in domeniu au facut ca astazi aproape o treime din familiile ce locuiesc in capitala tarii, Bucuresti, sa aiba in folosinta un computer, iar accesul la internet sa fie din ce in ce mai dorit de catre cei care folosesc computerul.
Al doilea aspect pe care il abordez se refera la asa numita societate de consum. Folosesc termenul de “consum” in sens larg, de la consumul la propriu al unui aliment, pana la consumul oricarui produs sau serviciu, cum ar fi consumul de mass-media sau consumul produselor de arta.
Consumatorul de astazi din Romania este dotat in primul rand cu o telecomanda (circa 7-8 ore pe zi, cat durata medie de somn), adica are acces liber la informatie, fiind bombardat zilnic cu zeci de jurnale de stiri din care afla ce grozavii s-au mai petrecut pe Pamant si cu sute de reclame, care il indeamna sa consume, de la detergent la scutece. Imi vine acum in minte o secventa dintr-o reclama la un hypermarket, in care se spune: “aici gasesti tot ce-ti doresti”.
Oare intreaga planeta a devenit un imens hypermarket? Pe mine denumirea asta ma duce cu gandul la hipertrofie.
De fapt, iei un carucior, intri ca intr-un oras imbelsugat cu sute de strazi, te plimbi printre mii de rafturi, iar prin fata ochilor iti defileaza sute de mii de produse care asteapta sa fie cumparate si tot felul de “superoferte”, care mai de care mai tentante.
Si te grabesti, fiindca traim in vremea in care timpul inseamna bani, vezi mult, cumperi o mica parte si pleci. Nimic mai firesc. Nu stiu insa cum ramane cu dorinta, amintita in reclama. Rareori se intampla sa-ti doresti in mod special ceva si sa vii doar pentru acel lucru.
Am impresia ca ceva din dinamica dorintei face ca atunci cand foarte multe lucruri potential dezirabile sunt la indemana ta, dorinta ta pentru ceva anume sa se diminueze mult.
Pe acest fond, acum face figura pentru mine problema alegerii, care constituie un moment important al contactului autentic cu sine si cu ceilalti, precum si o premisa a maturizarii eului.
In ultima perioada s-au relativizat mult valorile si criteriile de apreciere ale acestora, astfel incat reperele sunt din ce in ce mai instabile. Poate ca era fireasca dizolvarea anumitor dogme morale, religioase si culturale, care ingustau campul constiintei.
Individul de astazi este mai liber, are mai multe orizonturi deschise, dar adesea este si mai dezorientat. Sau mai bine zis – in termeni Gestalt – figurile nu mai pot fi desprinse atat de usor de fond si atunci alegerea este mai dificil de facut. In acelasi timp, sunt promovate modele valorice de conjunctura, in special in mass-media vizuala, care are cel mai puternic impact asupra publicului.
Emisiunile TV sunt pline de “vedete” dornice de a-si etala “valoarea”, iar oamenii care au intr-adevar valoare (scriitori, savanti, artisti) au aparitii sporadice si la ore nepotrivite. Iar privitorul are de “ales” dintre vedete din sport (mai ales fotbalisti), din lumea show-bizului, oameni de afaceri, comedianti, politicieni si, mai nou, s-a incetatenit termenul de “vedeta de televiziune”. Nu doresc sa fac un proces de intentie mass-mediei, fiecare post de televiziune urmarindu-si propriul interes, adica sa aiba o audienta cat mai mare.
Cred ca responsabilitatea se afla deopotriva si la celalalt “capat al telecomenzii”, la telespectator, care nu mai are rabdare sa vada sau sa asculte lucruri importante, “se muta” de pe un post pe altul, in dorinta de “a consuma” cat mai mult si mai repede din ceea ce i se ofera. Poate ca de aceea fast-food-urile au cunoscut o dezvoltare atat de rapida in ultimii ani.
Daca s-a spus ca secolul al XX-lea a fost secolul vitezei, iar cineva a indraznit sa afirme ca “secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc”, eu risc sa spun ca, in ritmul asta, sec. XXI va trece neobservat, astfel ca urmasilor nostri s-ar putea sa li se para ca nici n-a fost.
Serios vorbind, dictonul latin “carpe diem” (traieste clipa) s-ar putea transforma in ceea ce Mircea Eliade, istoricul religiilor, descria in anii '30, ca pe o inlocuire a faptului de a trai in lume cu faptul de a fi trait de lume, de evenimente.
Individul nu-si mai alege propriul mod de viata, ci devine “o frunza in bataia vantului”. Imaginea pe care o am este aceea a unui om care este impins si tras de tot felul de lucruri din jurul sau, mai degraba decat sa se miste in armonie cu acestea.
In consecinta, in contextul actual, pentru persoanele predispuse catre adictie, este destul de dificil sa faca fata atator ispite, iar interdictia nu cred ca este varianta cea mai eficienta in asemenea situatii, fiindca duce la cresterea dorintei si doar amana pentru un timp problema. Eu nu m-am putut abtine sa scriu ce cred. Voi va puteti abtine?