Cancerul colorectal recurent si metastatic

Generalitati

Cancerul metastatic colorectal

Cancerul metastatic colorectal este o tumora secundara (uneori tumori secundare), rezultata prin diseminarea celulelor maligne prin intermediul sangelui si limfei la nivelul altor organe si tesuturi.

Prima etapa a metastazarii defineste invazia ganglionilor limfatici, ca apoi sa fie invadate si alte organe, precum, ficatul, plamanii sau ovarele. In unele cazuri, neoplasmul colorectal poate fi vindecat chiar daca a metastazat in alte regiuni a corpului.

In cazul in care nu poate fi tratat, exista totusi diferite metode care pot atenua simptomele si eventual pot prelungi viata (metode paliative).

Cancerul recurent colorectal

Cancerul recurent colorectal este definit ca o tumora care reapare dupa tratament, la cateva luni sau ani de la terminarea acestuia. Uneori reapare in aceelasi loc, alteori apare in alte regiuni ale organismului (cel mai frecvent la nivelul ficatului). Nu se cunoaste cauza exacta a recidivei cancerului colorectal.

Simptome

O parte dintre pacientii cu neoplasm colorectal nu au simptome clinice, insa majorietatea pacientilor dezvolta la un moment dat simptome, precum:

- modificari ale tranzitului intestinal, precum diareea sau constipatia cronica sau prezenta unor scaune subtiri, sub forma de "creion";

- scaun cu sange sau scaun negru (melena);

- scaderea apetitului alimentar;

- durere abdominala, predominant periombilicala;

- scadere inexplicabila in greutate;

- fatigabilitate (oboseala cronica).

Simptomele cancerului colorectal recidivant pot diferi in functie de localizarea acestora (a organelor sau tesuturilor invadate):

- localizarea hepatica poate cauza durere in hipocondrul drept (regiunea superioara dreapta a abdomenului), balonare, scaderea apetitului alimentar (anorexie), senzatie de prea plin

- localizarea pulmonara a tumorii recidivante poate cauza tuse, sputa sanguinolenta (hemoptizie), respiratie ingreunata (dispnee)

- localizarea ganglionara si anume infiltrarea tumorala a ganglionilor limfatici abdominali, poate cauza balonare, cresterea in volum a abdomenului, scaderea apetitului alimentar, senzatie de prea plin

- localizarea osoasa a tumorii poate cauza durere, in special la nivelul spatelui, soldurilor si pelvisului (regiunea abdominala inferioara).

Mecanism fiziopatogenic

Dupa cum am amintit mai sus, cancerul este definit ca o conglomerare de celule anormale (maligne). Aceste mase celulare, cresc si formeaza tumori. In cancerul colorectal, procesul neoplazic incepe de obicei de la nivelul unui polip intestinal (tumora benigna), astfel ca excizia precoce a acesteia, scade riscul de aparitie a tumorii.

Exista persoane care au un numar mare de polipi intestinali (polipoza intestinala), daca aceasta nu este tratata, este foarte posibil ca o parte dintre acesti polipi sa se transforme in cancer colorectal.

In cazul in care tumora nu este diagnosticata, aceasta va continua sa se dezvolte si va invada (distruge) tesuturile si organele invecinate, ca apoi sa disemineze in alte regiuni ale organismului. Cancerul colorectal invadeaza ganglionii limfatici regionali, ca apoi sa disemineze in alte organe, cel mai frecvent la nivelul ficatului.

Cancerul recurent si metastatic colorectal, apare atunci cand celulele maligne sunt insamantate pe cale sanguina sau limfatica in alte testuri si organe. Cancerul recurent, apare de obicei in aceelasi loc sau poate avea o alta localizare, survine deseori la luni, ani de zile de la terminarea tratamentului initial.

Impactul pe care il are cancerul colorectal asupra vietii fiecarui pacient in general, difera in functie de stadiul evolutiv al tumorii, tratamentului si efectelor secundare a acestuia si nu in ultimul rand de statusul emotional personal.

Chiar si dupa un tratament eficient, cancerul colorectal poate recidiva, la aproximativ 50% dintre pacientii tratati, acest lucru fiind de asemenea corelat de asemenea cu stadiul evolutiv al tumorii.

De exemplu, daca neoplasmul colorectal a fost indepartat inainte ca acesta sa depaseasca intestinul, riscul de aparitie a cancerului recurent este mai mic.

Consult de specialitate

Unii pacienti cu neoplasm colorectal metastatic sau recurent nu au simptome clinice. O parte dintre pacientii cu tumori metastazate si recidivante sunt diagnosticati pe parcursul controalelor medicale periodice, chiar inaintea aparitiei simptomelor (radiografii toracice, teste de sange etc).

Cand simptomele sunt prezente, acestea sunt dependente de localizarea si extensia lor.

Este necesar un consult medical de specialitate ori de cate ori apare unul din urmatoarele simptome:

- modificare persistenta a tranzitului intestinal, precum: sangerare rectala, scaun melenic (negru, cu sange digerat), diaree sau constipatie cronica, senzatie de defecatie incompleta, scaun subtire in "creion";

- durere abdominala;

- balonare si/sau pierderea apetitului alimentar;

- scadere inexplicabila in greutate;

- fatigatbilitate (oboseala cronica);

- tuse (de cele mai multe ori seaca);

- dispnee (respiratie ingreunata).

Expectativa vigilenta

Perioada de expectativa vigilenta este acel interval de timp in care medicul specialist observa evolutia bolii, fara efectuarea vreunui tratament antineoplazic.

Aceasta abordare poate fi utila in situatiile in care tratamentul ar putea face mai mult rau decat bine si nu poate vindeca tumora. Trebuie sa se retina totusi ca pe parcursul acestei perioade de asteptare pot fi administrate medicamente simptomatice, ca de exemplu, antialgice.

Medicii specialisti recomandati

Persoanele diagnosticate si tratate pentru cancer colorectal, pot fi evaluate si tratate pe parcursul evolutiei bolii de urmatorii specialisti:

- gastroenterolog;

- specialist in chirurgia colonului si rectului;

- oncolog;

- radioterapeut.

Investigatii

Metastazele tumorale precum si cancerul colorectal recidivant sunt diagnosticate prin urmatoarele investigatii:

- ecografia abdominala: care poate elucida cauza unei cresteri anormale a circumferintei abdominale sau cauza durerii abdominale cronice;

- testele de sange: acestea pot evalua fatigabilitatea, febra, slabiciunea sau scaderea in greutate asociate procesului neoplazic (hemoleucograma completa, biochimia sangelui, antigene tumorale);

- radiografia toracica este utila in identificarea metastazelor mediastinale sau pulmonare, care provoaca dispnee si tuse sanguinolenta (hemoptizie);

- computer tomografia (CT), rezonanta magnetica nucleara (RMN) a toracelui si abdomenului sunt metode de investigatie moderne care pot determina eventualele determinari secundare (metastaze) la nivelul altor tesuturi si organe abdominale si toracale;

- PET-CT;

- CT si RMN craniana pot evalua simptome precum cefaleea, confuzia, paralizia, pierderea constientei, tulburarile vizuale, vertijul, care pot indica localizarea cefalica a metastazelor tumorale;

- biopsia, de exemplu biopsia hepatica sau pulmonara pentru a identifica celule maligne cu aceasta localizare;

- scintigrafia osoasa care poate determina cu usurinta metastazele osoase ale cancerului colorectal.

Stadializare

Odata cu confirmarea diagnosticului de cancer colorectal sunt efectuate mai multe investigatii menite sa ajute la stadializarea bolii (proces care poate oferi informatii asupra tumorii primare si asupra diseminarii acesteia la nivelul organelor invecinate sau din alte regiuni ale corpului).

Stadializarea tumorii este importanta pentru stabilirea unui tratament corect, care difera de la un stadiu la altul.

Urmatoarele investigatii sunt necesare in stadializarea cancerului colorectal:

- computer tomografia (CT) poate oferi informatii asupra dimensiunilor tumorii precum si a eventualelor determinari secundare (metastaze)

- biopsia ganglionara este importanta pentru ca ganglionii limfatici adiacenti tumorii sunt primii invadati; un examen anatomopatologic poate confirma prezenta celulelor maligne la acest nivel

- teste sanguine complete: sunt necesare urmatoarele teste care pot oferi informatii despre eventuala diseminare a tumorii

- hemoleucograma completa (numaratoarea celulelor sanguine rosii, albe si a trombocitelor)

- cantitatea de hemoglobina (proteina transportoare de oxigen), care este scazuta in anemia asociata procesului neoplazic

- hematocritul sanguin (cantitatea totala de celule rosii din sangele pacientului)

- antigenul carcinoembrionic este un parametru sanghin care este eliminat in circulatie atat de celulele normale cat si de cele maligne; cand sunt confirmate valori mari se poate suspiciona un proces tumoral

- rezonanta magnetica nucleara (RMN) este folosita deseori in stadializarea cancerului colorectal; este deseori folosita si o substanta de contrast (godoliniu), care are o afinitate mare pentru celulele maligne si care evidentiaza imagistic tesuturile invadate de procesul tumoral

- radiografia toracica si osoasa identifica metastazele pulmonare, mediastinale (organele si tesuturile dintre cei 2 plamani), osoase.

Stadii

Stadiul 0 (carcinom in situ)

In stadiul 0, tumora este limitata la nivelul mucoasei intestinale (primul strat interior al intestinului, aici se desfasoara procesul de absorbtie)

Stadiul I

In stadiul I, tumora a depasit stratul mucoasei intestinale si invadeaza al doilea strat intestinal, cel muscular. Acest stadiu mai poarta numele de stadiu Duke A.

Stadiul II

Stadiul II este subimpartit in sadiul IIA, respectiv IIB si mai este numit stadiul Duke B.

In stadiul IIA tumora a trecut de toate straturile intestinului si invadeaza tesuturile invecinate colonului si rectului.

In stadiul IIB tumora a depasit peretele intestinal si invadeaza organele invecinate, eventual si peritoneul.

Stadiul III

Stadiul III, este subimpartit in stadiile IIIA, IIIB si IIIC si mai poarta numele de stadiul Duke C.

In stadiul IIIA procesul tumoral a depasit colonul, respectiv rectul si invadeaza pana la 3 ganglioni limfatici adiacenti.

In stadiul IIIB procesul tumoral a invadat pana la 3 ganglioni limfatici si s-a extins:

- dincolo de stratul muscular intestinal, sau

- la nivelul tesuturilor invecinate rectului si colonului, sau

- dincolo de intestin, invadand organele invecinate sau peritoneul.

In stadiul IIIC procesul tumoral a invadat 4 sau mai multi ganglioni limfatici si s-a extins:

- dincolo de stratul muscular intestinal, sau

- la nivelul tesuturilor invecinate rectului si colonului, sau

- dincolo de intestin, invadand organele invecinate sau peritoneul.

Stadiul IV

In acest stadiu, procesul tumoral a depasit intestinul si are metastaze la nivelul altor organe, precum ficatul sau plamanii. Acest stadiu se mai numeste si Duke D.

Tratament

Tratamentul cancerului recurent si metastatic colorectal depinde de localizarea acestuia, preferintele personale privind tratamentul si starea generala de sanatate. In cazuri foarte rare, unele forme de cancer metastatic sau recurent pot fi vindecate, dar majoritatea acestor forme sunt incurabile.

In acest caz, tratamentul antineoplazic nu mai este folositor si se recurge la efectuarea unor tratamente paliative (care atenueaza simptomele).

Tratamentul acestor forme poate include:

- tratament chirurgical: in cazul in care tumora a recidivat la nivelul intestinului se poate folosi o metoda terapeutica chirurgicala; tratamentul chirurgical mai poate fi folosit si in cazul tumorilor recidivate sau diseminate la nivelul altor tesuturi sau organe, de exemplu, metastazele hepatice pot fi usor indepartate daca este afectat un lob hepatic

- terapia biologica/targetata: terapia biologica pentru cancer este un tip de tratament care utilizeaza sistemul imunitar al organismului pentru a ucide celulele canceroase.

Terapia biologica pentru cancer este utilizata in tratamentul multor tipuri de cancer pentru prevenirea sau incetinirea cresterii tumorale si pentru prevenirea raspandirii cancerului. Terapia biologica pentru cancer cauzeaza adesea mai putine efecte secundare toxice decat alte tratamente pentru cancer.

Scopul terapiei biologice pentru cancer este de a induce sistemului imunitar recunoasterea si distrugerea celulelor canceroase.

- radioterapia: aceasta metoda terapeutica foloseste razele X pentru a distruge celulele maligne, in special in cazul tumorilor secundare care pot cauza blocaje; radioterapia reduce de asemenea durerea sau sangerarea care pot insoti procesul tumoral.

�-imunoterapia.

Studiile medicale sunt metode tot mai des folosite si care au ca scop gasirea unor noi metode de tratament a cancerului colorectal precum si a recidivelor acestuia, studii bazate pe ultimele informatii medicale.

Tratament ambulator

Este important ca pacientul sa fe instruit cum poate sa controleze efectele neplacute ale terapiei sau a bolii proriu-zise, pentru cresterea confortului fizic si psihic general.

Orice pacient tratat pentru cancer colorectal, necesita efectuarea unor controale medicale regulate. Frecventa acestor vizite medicale depinde de timpul scurs de la diagnostic, stadiul evolutiv tumoral, tipul tratamentului initial utilizat precum si raspunsul la tratamentul efectuat.

Persoanele cu neoplasm colorectal, carora li se confirma diseminarea sau recidiva procesului tumoral, pot primi destul de greu aceasta veste. Este util ca acestia sa apeleze la ajutorul moral al familiei sau in unele cazuri la ajutor specializat (consiliere psihologica).

Sunt recomandate urmatoarele sfaturi in cazul persoanelor diagnosticate cu neoplasm colorectal recidivant:

- petrecerea timpului cu familia si prietenii apropiati

- petrecerea timpului in singuratate, in cazul persoanelor care prefera acest lucru sau care efectueaza diferite metode de relaxare sau control al durerii (de ex. Yoga)

- comunicarea cu alte persoane cu acelasi diagnostic, lucru care ajuta la acceptarea problemei si care diminueaza de asemenea impactul psihic negativ determinat de boala si tratamentul acesteia.

Tratament medicamentos

Chimioterapia este folosita pentru a stopa cresterea tumorala si de asemenea pentru diminuarea simptomelor neplacute care insotesc boala. Chimioterapicele pot fi administrate oral sau parenteral (intravenos).

Exista mai multe chimioterapice folosite in tratamentul cancerului recurent si metastatic al colonului si rectului. Acestea, la fel ca si majoritatea chimioterapicelor, au efecte adverse neplacute. Se poate folosi de asemenea si medicatia simptomatica, pentru a atenua pe cat posibil aceste reactii adverse neplacute.

Studiile medicale folosesc de asemenea medicamente noi, in scopul gasirii unor tratamente antineoplazice noi, mai eficiente si cu mai putine efecte secundare neplacute.

De retinut!

Tratamentul chimioterapic in cazul cancerului colorectal recidivant sau metastazat, nu poate vindeca boala, insa poate atenua simptomele clinice asociate si poate prelungi de asemenea viata.

Tratament chirurgical

Dupa cum am amintit mai sus, cancerul recidivant sau metastatic colorectal poate avea parte de tratament chirurgical, insa acest lucru este dependent de stadiul evolutiv al tumorii precum si de localizarea acesteia.

Optiuni terapeutice chirurgicale

Optiunile chirurgicale in cazul neoplasmului colorectal recidivant sau metastazat, includ urmatoarele:

- rezectia intestinala: este o interventie chirurgicala care necesita excluderea portiunii intestinale afectata de tumora; chirurgul indeparteaza tumora cu pastrarea unei limite de siguranta, apoi sutureaza capetele intestinale ramase libere pentru a stabili integritatea functionala a inestinului.

In cazul cancerului colorectal recidivant sau metastazat nu este posibila restabilirea integritatii functionale decat in cazuri destul de rare, de aceea este necesara efectuarea unei colostomii

- lobectomia hepatica este o interventie prin care tumora este indepartata de la nivelul ficatului, odata cu o parte a tesutului inconjurator sanatos; poate fi indepartat pana la jumatate din totalul tesutului hepatic, deoarece cealalta jumatate este suficienta in mentinerea echilibrului metabolic; exista alte metode care pot distruge celulele maligne de la nivelul ficatului si anume, ablatia prin radiofrecventa si radiocoagularea

- crioterapia este o metoda care foloseste azotul lichid pentru a distruge celulele maligne metastazate la nivelul ficatului (chirurgical); aceasta metoda este utilizata cand dimensiunea tumorii este relativ redusa.

In unele cazuri nu este posibila tratarea propriu zisa a tumorii, dar se pot efectua diferite proceduri care atenueaza simptomele si fac mai usor de suportat evolutia bolii.

De exemplu, daca tumora blocheaza intestinul, este necesara interventia chirurgicala pentru a elimina complicatiile mecanice. Daca este obstruat rectul se poate realiza o interventie care foloseste un tub (un stent), care restabileste permeabilitatea lumenului rectal.

De retinut!

Tratamentul chirurgical poate fi folosit in cancerul colorectal recidivat la nivelul colonului sau recidivat/metastazat la nivelul ficatului, plamanilor sau ovarelor.

Trebuie retinut ca tratamentul chirurgical nu vindeca neoplasmul colorectal, insa poate atenua simptomele neplacute aparute odata cu evolutia bolii si de asemenea poate incetini evolutia acesteia (tratament paliativ).

Radioterapia

Radioterapia este folosita pentru a distruge celulele maligne prin folosirea razelor X. Aceasta este deseori combinata cu tratamentul chirurgical si cu chimioterapia.

In cancerul colorectal recidivant sau metastazat, radioterapia poate fi folosita ca metoda paliativa pentru a reduce dimensiunea tumorii si de asemenea pentru a reduce durerea provocata de extensia tumorala la nivelul altor organe.

Terapia biologica

Terapia biologica este o metoda care foloseste sistemul imun al organismului in lupta impotriva cancerului.

In acest tip de terapie sunt folosite substante secretate in organism sau substante produse in laborator si care au rolul de a restabili mecanismul imun natural al organismului in lupta acestuia cu tumora.

Acest tip de terapie mai poarta numele de bioterapie sau imunoterapie.

Tratament in functie de stadiu

Stadiul 0 (carcinom in situ)

Tratamentul stadiului 0 al cancerului colorectal poate include urmatoarele tipuri de terapie:

- excizie locala sau polipectomie simpla

- rezectie/anastomaoza este efectuata in cazul tumorilor mai mari dar localizate strict la nivelul colonului respectiv rectului.

Stadiul I

Tratamentul obisnuit al cancerului colorectal in stadiul I este rezectia cu anastomoza.

Stadiul II

Tratamentul stadiului II al cancerului colorectal, include:

- rezectia cu anastomoza

- studii clinice care folosesc chimioterapia, radioterapia sau terapia biologica, dupa efectuarea tratamentului chirurgical.

Stadiul III

Tratamentul stadiului III al cancerului colorectal, include:

- rezectie cu anastomoza si chimioterapie

- studii clinice care folosesc chimioterapia, radioterapia sau terapia biologica, dupa efectuarea tratamentului chirurgical.

Stadiul IV si cancerul colorectal recurent

Tratamentul stadiului IV al cancerului colorectal, include urmatoarele:

- rezectia cu anastomoza (tratament chirurgical de indepartare a tumorii sau bypass-ul tumorii cu suturarea capetelor libere a intestinului)

- tratament chirurgical de indepartare a diseminarilor secundare tumorale de la nivelul ficatului, plamanilor sau ovarelor

- radioterapie sau chimioterapie, ca metode paliative (nu trateaza tumora, dar atenueaza simptomele precum durerea)

- studii clinice care folosesc chimioterapia sau terapia biologica.

In tratamentul cancerului colorectal recurent, localizat, se poate utiliza excizia chirurgicala locala.

Cancerul colorectal recurent sau metastazat la nivelul ficatului, poate beneficia de urmatoarele tipuri de tratament:

- ablatia tumorii prin radiofrecventa sau crioterapie

- studii clinice care folosesc embolizarea hepatica cu radioterapia.

In cazul pacientilor cu neoplasm colorectal recurent dupa efectuarea terapiei chimioterapice, poate fi tratat cu o noua combinatie de medicamente chimioterapice.