Tratamentul carcinomului cu localizare initiala necunoscuta

Generalitati

Carcinomul cu localizare initiala necunoscuta este o boala in care celulele canceroase (maligne) se afla undeva in interiorul organismului, dar locul in care au inceput sa se dezvolte (punctul de origine) este necunoscut. Aceasta situatie apare in 2% pana la 4% din pacientii cu cancer.

De fapt, carcinomul cu localizare initiala necunoscuta reprezinta un grup aparte al neoplaziilor care devin cunoscute prin locul sau locurile in care acesta s-a raspandit (metastazare) dintr-o alta parte a corpului.

Pentru ca toate aceste boli sunt diferite, pe parcursul evolutiei pot aparea schimbari in recuperarea pacientului (prognostic) si optiuni terapeutice diferite pentru fiecare individ in parte.

Daca se suspecteaza un carcinom cu localizare initiala necunoscuta, medicul va indica o serie de teste dintre care una poate fi biopsia. Aceasta inseamna ca o infima parte de tesut tumoral este taiata si observata la microscop. Medicul poate, de asemenea, sa faca o anamneza (istoric) completa, un examen clinic minutios si sa indice radiografii toracice si analize ale sangelui, urinei si scaunului. O neoplazie poate fi denumita carcinom cu localizare initiala necunoscuta daca medicul nu poate preciza, dupa interpretarea testelor, punctul de origine al cancerului.

Modul de raspandire al carcinomului cu localizare initiala necunoscuta poate furniza informatii pentru medic, ajutandu-l sa aprecieze punctul de origine al neoplaziei. De exemplu, metastazele pulmonare apar mai frecvent atunci cand cancerul incepe undeva deasupra diafragmului (muschi subtire situat sub plamani si care ajuta in procesul respiratiei).

Cele mai multe studii au aratat ca localizarea initiala cea mai des intalnita in cancerul cu punct de origine necunoscut se afla la nivel pulmonar sau pancreatic. Mai putin frecventa este localizarea initiala la nivelul colonului, rectului, sanilor sau a prostatei.

O parte importanta a cautarii locului de origine a cancerului o reprezinta studierea celulelor maligne la microscop (histologia). De asemenea, se pot practica si alte teste speciale pe care medicul le indica in cautarea locului de origine al neoplziei, teste care il pot ajuta si in stabilirea strategiei de tratament.

Stadializare

Cand se stabileste prima data diagnosticul de cancer, sunt efectuate o serie de teste pentru a observa daca celulele neoplazice s-au raspandit si in alte parti ale organismului. Pe de alta parte, atunci cand se diagnosticheaza un cancer cu localizare initiala necunoscuta numarul si tipul testelor efectuate difera de la pacient la pacient.

In functie de rezultatele testelor, optiunile terapeutice difera de tipul de cancer: daca este nou diagnosticat sau daca a revenit dupa ce a fost tratat anterior (recurent). De asemenea, tratamentul difera in functie de localizarea neoplaziei si de aspectul microscopic.

Mai jos este redata o clasificare a neoplaziilor:

- cancer la nivelul nodulilor limfatici cervicali: cancerul este localizat la nivelul unor organe mici, in forma de boaba de fasole, ce produc si stocheaza celulele de lupta impotriva infectiilor (nodulii limfatici) situate la nivelul gatului;

- carcinoame slab diferentiate: celulele canceroase sunt foarte diferite ca aspect de celulele normale;

- melanom metastatic localizat la un singur nodul limfatic: cancer al celulelor ce dau culoarea pielii (melanocite) care s-a raspandit la un singur nodul limfatic dintr-o singura zona a corpului;

- metastaza axilara izolata: cancerul s-a raspandit numai la ganglionii limfatici din zona axilara;

- metastaza nodulilor limfatici inghinali: cancerul s-a raspandit la nivelul nodulilor limfatici din zona inghinala;

- atingere multipla: cancerul s-a raspandit in mai multe zone ale organismului.

Tratament

In terapia cancerului cu localizare primara necunoscuta sunt folosite mai multe tipuri de tratamente fiecare ca atare sau asociate. O parte din acestea sunt enumerate mai jos:

- tratament chirurgical (extragerea partii afectate de cancer prin intermediul unei operatii);
- radioterapia (se folosesc doze crescute de raze X pentru distrugerea celulelor maligne);
- chimioterapia (se folosesc medicamente pentru a distruge celulele neoplazice);
- terapia hormonala (folosirea hormonilor pentru a opri cresterea celulelor canceroase).

Tratament chirurgical

Tratamentul chirurgical este insa de electie. Chirurgul indeparteaza tumora plus o mica parte din tesutul sanatos din jurul acesteia. Tipul operatiilor difera in functie de localizarea tumorii.

Daca neoplasmul a cuprins nodulii limfatici atunci acestia vor fi indepartati (rezectia nodulilor limfatici). Daca nodulii implicati sunt in regiunea inghinala, atunci aceasta operatie este denumita rezectie inghinala superficiala.

Daca tumora a cuprins atat nodulii limfatici, cat si portiuni din zona inconjuratoare, atunci chirurgul va trebui sa indeparteze impreuna cu nodulii si o portiune mai mare din tesutul inconjurator. Cand muschii, nervii sau alte tesuturi de la nivelul gatului sunt indepartate, atunci operatia se numeste rezectie radicala a gatului.

Radioterapie

Radioterapia foloseste raze X sau alte tipuri de radiatii pentru a distruge celulele canceroase si pentru a micsora tumora. Radioterapia poate fi folosita ca tratament unic sau alaturi de tratamentul chirurgical.

Chimioterapie

Chimioterapia foloseste medicamente pentru a distruge celulele neoplazice. Chimioterapia poate fi administrata per os (pe gura), intravenos (prin introducerea substantei in vena) sau intramuscular (prin introducerea substantei in muschi). De asemenea, chimioterapia poate fi administrata ca unic tratament sau dupa interventia chirurgicala.

Radioterapia sau chimioterapia administrata dupa ce tumora a fost deja rezecata chirurgical se numeste terapie adjuvanta.

Tratament hormonal

Tratamentul hormonal impiedica cresterea celulelor tumorale prin interventia asupra hormonilor de crestere din organism. Acest fapt poate fi realizat prin administrarea unor medicamente ce interfera cu activitatea hormonilor de crestere sau chirurgical prin indepartarea unor organe ce produc hormoni, ca testiculele (orhiectomie).

De retinut!

Tratamentul depinde de localizarea probabila initiala, de tipul histologic al celulelor tumorale, precum si de alti factori. Interventii chirurgicale si diferite teste pot fi efectuate pentru a descoperi localizarea probabila initiala a neoplaziei.

Este posibil ca medicul curant sa administreze tratamentul standard datorita studiilor care demonstreaza eficacitatea acestuia, dar poate fi indicat si un tratament experimental prin introducerea pacientului in trialurile de studiu.

Nu toti pacientii raspund pozitiv la tratamentul standard sau pot dezvolta efecte secundare a terapiei care sa puna in discutie beneficiul acestuia. Din acest motiv, trialurile clinice reprezinta o cale mai buna de a trata pacientii cu neoplasme folosind cele mai noi informatii in domeniu.