Vaccinarea BCG a tuturor nou-nascutilor s-a realizat fara disfunctionalitati

Peste 61 500 de nou-nascuti au fost vaccinati anti-tuberculoza, de la inceputul lunii iulie, data la care s-a reluat vaccinarea BCG, si pana in prezent. Ministerul Sanatatii a asigurat, astfel, aproape in totalitate recuperarea la vaccinare a nou-nascutilor din perioada februarie - iunie 2010. De asemenea, vaccinarea tuturor nou-nascutilor s-a realizat fara disfunctionalitati, asa cum este prevazut in Programul National de Imunizari.

Cele mai multe vaccinari au fost realizate in maternitati si spitale, peste 21.600, dar si in centrele de vaccinare organizate de catre directiile de sanatate publica, 20.710 vaccinari. In cabinetele medicilor de familie au fost realizate 19.253 de imunizari.

Vaccinul BCG este un preparat utilizat pentru profilaxia specifica a tuberculozei si se administreaza la nou-nascuti in maternitate. Vaccinul este inclus in calendarul national de imunizare al MS si este gratuit.

Deoarece producatorul roman de vaccin BCG, Institutul National de Cercetare Dezvoltare Cantacuzino nu a mai primit autorizatie de productie pentru acest an, la propunerea ministrului Sanatatii Cseke Attila, Executivul a aprobat Hotararea de Guvern pentru achizitionarea unui million de doze de vaccin BCG cu sprijinul Fondului Natiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), organizatie interguvernamentala internationala constituita de Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Bugetul alocat pentru achizitia dozelor de vaccin a fost de 81 732,50 USD. Vaccinarea BCG a fost reluata in data de 5 iulie a.c.