Institutul Clinic Fundeni va prelua activitatea institutelor de transplant hepatic si renal

Institutul Clinic Fundeni din Capitala va prelua activitatea institutelor de transplant hepatic si renal cu acelasi nume, care se vor desfiinta ca urmare a comasarii prin absorbtie, potrivit unui proiect de Hotarare de Guvern publicat vineri spre dezbatere pe site-ul Ministerului Sanatatii.

Astfel, Institutul Clinic de Boli Digestive si Transplant Hepatic Fundeni (cu sediul pe sos. Fundeni nr. 258, sectorul 2) si Institutul Clinic de Uronefrologie si Transplant Renal Fundeni (sos. Fundeni nr. 258, sectorul 2) unitati sanitare publice cu paturi, cu personalitate juridica, in subordinea Ministerului Sanatatii urmeaza sa se desfiinteze ca urmare a comasarii prin absorbtie si preluarea activitatii acestora de catre Institutul Clinic Fundeni Bucuresti.

In cadrul Institutului Clinic Fundeni se vor infiinta, ca structuri fara personalitate juridica, trei centre - pentru transplant medular, pentru boli digestive si transplant hepatic si pentru uronefrologie si transplant renal. Cele trei centre vor fi conduse, potrivit proiectului de HG, de medici sefi de centru.

Institutul Clinic Fundeni a fost infiintat in 1959, iar din 2009 vechiul institut a fost separat in trei unitati sanitare publice cu paturi. Potrivit notei de fundamentare a proiectului de HG, in urma reorganizarii celor trei institute "s-au produs numeroase disfunctionalitati din punct de vedere organizatoric, determinate de imposibilitatea gestionarii in mod eficient a spatiilor, echipamentelor si a altor bunuri de folosinta comuna. De asemenea, la nivelul celor trei institute exista dezechilibre si in ceea ce priveste asigurarea resurselor umane necesare functionarii tuturor structurilor organizatorice".

Institutul Clinic Fundeni va prelua prin protocol de predare-preluare patrimoniul si personalul unitatilor sanitare care se desfiinteaza.