Criteriile pe baza carora se stabileste procentul concret de majorare sau, dupa caz, de diminuare a salariilor de baza individuale ale medicilor din unitatile sanitare publice cu paturi

Proiect de HOTARARE privind aprobarea criteriilor pe baza carora se stabileste procentul concret de majorare sau, dupa caz, de diminuare a salariilor de baza individuale ale medicilor din unitatile sanitare publice cu paturi cu personalitate juridica


15.08.2008 / Ministerul Sanatatii

In temeiul articolului 108 din Constitutia Romaniei, republicata, si al articolului 404 alin.(1) din Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.115/2004 privind salarizarea si alte drepturi ale personalului contractual din unitatile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005, cu modificarile si completarile ulterioare,

Guvernul Romaniei adopta prezenta hotarare:

ARTICOLUL 1

Serviciile medicale spitalicesti contractate cu casa de asigurari de sanatate, indicatorii specifici de performanta asumati de seful de sectie, laborator sau serviciu medical prin contractul de administrare si performanta individuala evidentiata prin numarul si complexitatea cazurilor tratate de fiecare medic in parte, reprezinta criteriile pe baza carora se stabileste procentul concret de majorare sau, dupa caz, de diminuare a salariilor de baza individuale ale medicilor din unitatile sanitare publice cu paturi cu personalitate juridica. Criteriile ce privesc actul medical vor fi avizate de comisiile de specialitate ale Colegiului Medicilor din Romania.

ARTICOLUL 2

(1) Majorarea sau, dupa caz, diminuarea salariilor de baza individuale ale medicilor se face trimestrial dupa executia bugetului de venituri si cheltuieli al sectiei, compartimentului, laboratorului sau serviciului medical, si dupa evaluarea indicatorilor specifici de performanta asumati de seful de sectie, laborator sau serviciu medical prin contractul de administrare si repartizati pe fiecare medic din cadrul structurii respective, inclusiv pentru seful de sectie.
(2) Evaluarea trimestriala efectuata pe baza criteriilor prevazute la ARTICOLUL1 se face prin acordarea de catre persoanele abilitate, a unui punctaj de la 1 la 5 puncte pentru fiecare criteriu.
(3) Persoanele abilitate de a stabili procentul concret de majorare sau, dupa caz, de diminuare a salariilor de baza individuale ale medicilor sunt prevazute la ARTICOLUL404 din O.U.G. nr.115/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005, cu modificarile si completarile ulterioare.

ARTICOLUL 3

(1) Rezultatele evaluarii se apreciaza pentru fiecare medic, dupa cum urmeaza:
a) daca la 100% din criterii a obtinut punctaj maxim, salariul de baza individual poate fi majorat cu pana la 50%;
b) daca la 90% din criterii a obtinut punctaj maxim, salariul de baza individual poate fi majorat cu pana la 25%.
c) daca rezultatul evaluarii se situeaza sub limitele celor prevazute la lit.a) si b), salariul de baza individual poate fi diminuat cu pana la 50%.
(2) Salariile de baza individuale ale medicilor diminuate in conditiile alin.(1) lit.c), nu pot fi mai mici decat salariile de baza minime pe functii si grade profesionale prevazute in anexa nr.1 sau anexa nr.2 la O.U.G. nr.115/2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr.125/2005, cu modificarile si completarile ulterioare, in functie de anexa utilizata de unitatea sanitara respectiva.

ARTICOLUL 4

(1) In functie de aportul fiecarui medic la realizarea veniturilor proprii, altele decat cele provenite din contractul incheiat cu casa de asigurari de sanatate, salariile de baza individuale ale medicilor care la evaluarea trimestriala au obtinut rezultatele prevazute la ARTICOLUL3 alin.(1) lit.a) si b), pot fi majorate, dar nu mai mult de 100%.
(2) Procentul concret de majorare a salariilor de baza individuale potrivit prevederilor alin.(1) se stabileste de comitetul director.
(3) Veniturile proprii, altele decat cele provenite din contractul incheiat cu casa de asigurari de sanatate, sunt cele prevazute la ARTICOLUL190 alin.(4) din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu modificarile si completarile ulterioare.

ARTICOLUL 5

Majorarea salariilor de baza individuale ale medicilor, prevazuta la ARTICOLUL 2 si 4, se face atat cu incadrarea in bugetul de venituri si cheltuieli repartizat sectiei, compartimentului, laboratorului sau serviciului medical, respectiv cu incadrarea in cheltuielile de personal prevazute in bugetul de venituri si cheltuieli al spitalului, precum si cu incadrarea in veniturile proprii, altele decat cele provenite din contractele incheiate cu casa de asigurari de sanatate.

PRIM – MINISTRU,
CALIN POPESCU – TARICEANU