Mai mult de 1.300 de eleve britanice au avut reactii adverse la vaccinul impotriva cancerului de col

Mai mult de 1.300 de eleve britanice cu varste cuprinse intre 12 si 13 ani au avut reactii adverse la vaccinul impotriva cancerului de col, printre care si manifestari mai severe precum convulsii, paralizii sau probleme de vedere, informeaza presa britanica de specialitate.

Expertii guvernamentali sustin insa ca aceste efecte adverse erau de asteptat, iar numarul fetelor nu este mare, dat fiind faptul ca vaccinul a fost administrat din septembrie anul trecut la mai mult de 700.000 de eleve. Acestia au mai adaugat ca multe dintre efectele adverse sunt mai degraba reactii la injectia in sine decat la substanta injectata si ca nu exista nicio dovada a faptului ca acesta ar cauza o afectiune grava precum paralizia.

Dintre cele peste 1.300 de eleve care au prezentat efecte secundare, patru au avut convulsii, una atacuri de epilepsie, cateva cazuri de paralizie (a fetei, hemipareza, hipoestezie sau sindrom Guillain-Barré), cateva zeci de cazuri de probleme de vedere, iar restul efecte minore precum greturi, slabiciune musculara, febra, ameteala sau amorteala.

Vaccinul Cervarix este administrat elevelor din Marea Britanie in cadrul unui program guvernamental pentru prevenirea cancerului de col uterin.