Tulburarea de conversie

Ce este tulburarea de conversie

Tulburarea de conversie reprezinta o patologie de natura psihiatrica manifestata prin diverse simptome neurologice care au la baza un puseu de natura afectiv-emotionala, fara implicarea unor leziuni organice sau biochimice ale structurilor sistemului nervos. Aceasta era intalnita si sub numele de tulburare de simptome neurologice functionale (FND).

Manifestarile tulburarii de conversie nu se incadreaza in sablonul semnelor si simptomelor unor afectiuni neurologice sau medicale cunoscute.

Din acest motiv, neurologul care a studiat prima data aceasta afectiune, Sigmund Freud, a ridicat ipoteza unui conflict interior inconstient care ar putea sta la baza declansarii unor simptome somatice pentru care nu exista o boala neurologica sau o afectiune medicala subiacenta care sa explice manifestarile clinice.

Manualul de Diagnostic si Statistica al Afectiunilor Mintale, editia a V-a revizuita (DMS V) recunoaste si caracterizeaza aceasta patologie sub aspectul simptomatologiei sale, al factorilor de risc, metodelor de diagnostic si tratament.

Cum se manifesta tulburarea conversiva?

In pofida faptului ca simptomele nu sunt reale, acestea creeaza suferinta si disconfort pacientului, in special in ceea ce priveste latura psihica a acestuia. Tulburarea de conversie in episod acut este definita de prezenta simptomelor pentru o durata de timp mai scurta de sase luni, ceea ce depaseste acest interval fiind catalogata drept tulburare de conversie persistenta. In majoritatea cazurilor, tulburarea conversiva afecteaza simturile si partea motorie a pacientului.

In ceea ce priveste simturile, tulburarea de conversie se poate manifesta prin dificultati de vorbire si de vedere sau probleme ale simtului auditiv.

Persoana afectata poate avea o anumita incapacitate de a vorbi corect, poate prezenta diplopie, orbire, hipoacuzie sau chiar surditate. Pot fi prezente paresteziile la nivelul membrelor.

In unele situatii poate avea loc abolirea simtului tactil cu pierderea senzatiei de atingere. Memoria si capacitatea de concentrare pot fi si acestea afectate.

Simptomatologia care intereseaza afectarea componentei motorii se manifesta prin senzatie de slabiciune generalizata, dificultati in a merge normal si in mentinerea echilibrului.

De asemenea, mai pot sa apara convulsii, tremor sau dificultati la inghitire. Crizele psihogene nonepileptice reprezinta un subtip al tulburarii de conversie in care latura motorie interesata este manifestata prin tremor generalizat la nivelul membrelor, inchiderea fortata a ochilor si absenta confuziei postictale, precum si a afectarilor organice (pierderea controlului sfincterian, muscarea limbii) asa cum se intampla in cazul crizelor epileptic.

Tot din categoria simptomatologiei motorii mai pot fi intalnite distonia functionala si mioclonia organica.

Prima este caracterizata de durere atroce la nivelul membrelor afectate si pozitie fixa (de exemplu, un pumn strans) care poate fi prezenta si in timpul somnului. Remiterea distoniei functionale se poate realiza prin administrarea de anestezie generala, terapie de sugestie sau placebo.

Mioclonia organica apare ca urmare a miscarilor spastice in urma contractiei bruste a unor grupe musculare, inconsecventa din punct de vedere al ritmicitatii si al amplitudinii, metodele terapeutice fiind similare cu cele ale distoniei functionale.

Cauze si factori de risc

Persoanele mai susceptibile la a dezvolta aceasta afectiune sunt cele care prezinta tulburari de natura psihiatrica precum depresia, anxietatea sau diferite tulburari de personalitate. Studiile estimeaza ca femeile sunt mai predispuse sa dezvolte o astfel de afectiune comparativ cu barbatii.

Antecedentele de abuz fizic sau de alta natura, traumele din copilarie, existenta unor membrii in familie care prezinta patologii neurologice sau psihiatrice, sunt potentiali factori de risc in dezvoltarea tulburarii de conversie. Stresul sau emotiile intense greu de controlat pot contribui la generarea afectiunii.

Diagnostic

Istoricul medical al pacientului si examenul fizic, alaturi de efectuarea unor teste specifice pentru functiile senzoriale si motorii, pot fi utile in stabilirea diagnosticului de tulburare de conversie. Inconsecventa in prezenta semnelor si simptomelor reprezinta unul dintre indiciile ca manifestarile prezente directioneaza diagnosticul spre o tulburare de conversie, decat spre o patologie neurologica sau de alta factura si cu substrat organic.

Testul oglinzii verifica sensibilitatea vizuala. Un pacient cu tulburare de conversie va urmari o oglinda pe care o misca examinatorul in diferite directii, in timp ce un pacient care si-a piedut capacitatea vizuala nu va putea realiza acest lucru. In acest fel este realizata o diferenta intre afectarea fizica a vederii si tulburarea de conversie care nu are un substrat organic.

La fel se intampla si in cazul testului optocinetic, al semnaturii sau cel al varfului degetelor, alte teste specifice care ajuta examinatorul sa faca un diagnostic diferential intre o afectare reala a organismului care impiedica efectuarea unor functii si tulburarea de conversie.

Simtul olfactiv, vorbirea si alte reflexe precum cel de inghitire sau de lacrimare, dispun in mod similar de teste specifice.

Testele imagistice si exemenul de laborator pot fi necesare pentru a exclude o afectiune organica a sistemului nervos sau a altor sisteme ale organismului care ar putea genera o simptomatologie similara si sunt realizate in special la pacientii care asociaza diferite comorbiditati.

Convulsiile psihogene nonepileptice pot beneficia de efectuarea unei electroencefalograme (EEG), care nu va pune in evidenta o activitate convulsiva reala asa cum este in cazul crizelor epileptice.

Creatinkinaza (CK) reprezinta un parametru de laborator testat si in cazul crizelor epileptice unde are valori ridicate. In crizele psihogene nonepileptice, creatinkinaza va avea valori in limite normale.

Simptomele precum slabiciunea generalizata ca manifestare predominanta beneficiaza de efectuarea unor teste de rezonanta magnetica (RMN) si electromiografie (EMG).

Tratamentul tulburarii de conversie

Comunicarea diagnosticului catre pacient este bine sa se realizeze treptat deoarece, desi substratul organic al simptomatologiei sale functionale nu exista, pentru el afectiunea este una reala si se va simti neinteles.

Este de folos ca pacientul sa fie incurajat sa exprime ceea ce simte in legatura cu afectiunea sa si modul in care ii influenteaza viata de zi cu zi. Empatia, rabdarea si intelegerea pentru conditia acestuia sunt necesare pentru a stabili inca de la inceput o relatie terapeutica pe care sa se poata cladi eficient managementul tulburarii de conversie.

De asemenea, este important sa i se ofere pacientului exemple de afectiuni care pot fi agravate sau declansate de stres sau care pot fi generate in urma unor patologii psihice pentru a-l ajuta sa inteleaga diferenta intre o boala neurologica sau de factura organca si ceea ce insemna o tulburare de conversie.

In acest fel, ii va fi mai usor sa inteleaga si faptul ca simptomatologia in cauza poate fi reversibila deoarece nu are o leziune organica de baza.

Terapia cognitiv-comportamentala (TCC) reprezinta principala forma de tratament in cazul afectiunilor care intereseaza componenta psihica si este utilizata si in cazul tulburarii de conversie.

Terapia de grup sau terapia de familie sunt alte tipuri de tratament pentru managementul acestei patologii care se bazeaza pe gandurile si sentimentele pacientului fata de afectiunea sa, modul in care se raporteaza acesta la lumea din exterior si felul in care aceasta tulburare ii influenteaza viata cotidiana.

Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31855394/
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31964243/
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/conversion-disorder/symptoms-causes/syc-20355197