Evolutia diferitelor patologii a necesitat descoperirea si crearea unor formule terapeutice pentru a veni in ajutorul pacientului intr-un timp cat mai scurt si cu o eficienta crescuta. In functie de afectiunea in cauza, schemele de tratament au presupus interventii chirurgicale si utilizarea unei game variate de medicamente aparute de-a lungul istoriei medicale.
Medicina clasica, numita si medicina alopata, se axeaza in principal pe tratarea unei anumite afectiuni de care sufera pacientul, focusandu-se mai mult pe efectele cauzate de aceasta si mai putin pe cauzele care au dus la aparitia acesteia. Cu alte cuvinte, trateaza mai mult boala decat pacientul, punandu-si accentul cu precadere pe componenta fizica a persoanei respective, fara a detalia aspectele individuale care tin de psihic, de afectivitate si de perceptia pe care individul o are fata de afectiunea sa.
Este cunoscut faptul ca, desi sunt concepute si utilizate pentru efectul terapeutic, exista unele medicamente care determina si aparitia asa-numitelor efecte adverse nedorite sau care interfera cu administrarea altor produse terapeutice administrate pentru eventualele comorbiditati. Sunt situatii in care este contraindicata administrarea concomitenta a anumitor tipuri de medicamente, desi pacientul are nevoie de acestea, iar obtinerea unei scheme terapeutice optime care sa solutioneze aceasta problema poate reprezenta o provocare pentru clinician.
Marea majoritate a medicamentelor sunt metabolizate hepatic si produsii de reactie obtinuti ulterior vor fi eliminati pe cale renala, motiv pentru care, in urma utilizarii pe termen lung a tratamentelor medicamentoase, aceasta va suprasolicita ficatul si rinichii, existand riscul deteriorarii morfo-functionale a acestor organe odata cu trecerea timpului, mai repede decat ar fi fiziologic.
In ceea ce ii priveste pe pacienti, fie din cauza posibilei aparitii a efectelor adverse, fie din alte motive, multi dintre acestia manifesta tendinta de a fi reticienti la administrarea de medicamente, acceptandu-le ca ultima solutie in remedierea problemelor medicale de care sufera. Prin urmare, abordarile terapeutice in medicina clasica, prezinta avantajele si dezavantajele ei.
Pe la finalul secolului XVIII, domeniul medical cunoaste o noua abordare terapeutica a diferitelor patologii prin implementarea in domeniul sanatatii a remediilor homeopate, descoperire apartinandu-i medicului german Samuel Hahnemann. De aceasta data, este vizata intelegerea suferintei pacientului atat din punct de vedere fizic, precum si psihic si emotional, in incercarea de a trata cauzele care au dus la aparitia afectiunii, nu doar efectele acesteia. Este tratat pacientul ca un tot unitar, in mod individual, nu boala dupa un sablon clasic fara a tine cont de variabilitatea biologica si raspunsul propriu al fiecarul individ la o anumita forma de terapie.
Diferentele dintre aceste doua forme de abordare terapeutica nu inseamna ca se exclud una pe cealalta. Exista situatii in care poate fi recomandata utilizarea concomitenta a ambelor modele de tratament.
Homeopatia – principii de baza
Mecanismul prin care actioneaza remediile homeopate tine mai mult de energie, decat de mecanismul biochimic. Substantele active extrase din surse vegetale sau animale, sunt supuse unor dilutii succesive la finalul carora, solutia respectiva nu mai contine molecule, ci informatie energetica avand rolul de a oferi organismului suportul necesar pentru a invata sa lupte cu boala. Dozarea nivelului de medicamente in sange nu poate fi realizata, asa cum se intampla in cazul terapiei alopate, deoarece remediile homeopate se absorb in organism in mod energetic tintind cauza profunda a bolii, nu semnele si simptomele de suprafata.
Procesul de vindecare, din punct de vedere al remediilor homeopate, antreneaza atat partea fizica, dar si elementele care tin de psihologia, capacitatea intelectuala, componenta afectiva proprie fiecarei persoane in parte, astfel incat efectele benefice ale tratamentului individualizat pentru fiecare pacient in parte, sa fie reale si de lunga durata.
Desi este inca la inceput de drum, terapia homeopata a obtinut aprobarea legala de a fi practicata de medicii care urmeaza, pe langa studiile specifice, si 2 ani de pregatire in acest domeniu pentru a obtine competentele necesare. Acestia trebuie sa-si insuseasca abilitatile necesare pentru a intelege pacientul in complexitatea sa, astfel incat sa poata prescrie remediile homeopate in mod individual tinand cont ca, desi pot avea aceeasi patologie, raspunsul pacientilor la terapie poate fi diferit.
In medicina clasica sunt folositi frecvent termenii de boala sau stare patologica, instalata ca urmare a influentei factorilor externi (traumatisme, infectii, stres oxidativ, substante alergene) sau interni (boli autoimune) si care produce o schimbare nefavorabila in starea fireasca de sanatate a persoanei respective. Pentru a initia un tratament adecvat, pacientul trebuie sa primeasca un diagnostic al afectiunii sale stabilit pe baza semnelor si simptomelor clinice manifestate, in urma efectuarii unei anamneze detaliate si a examinarilor paraclinice necesare.
Imaginea pacientului vazut in ansamblu devine fragmentata si redusa la suferinta fizica pentru care acesta se prezinta la medic. Atentia clinicianului este orientata astfel, mai mult spre acest aspect, spre tratarea bolii, nu a pacientului ca un tot unitar, individualizat atat in planul corpului fizic, in plan psihic, precum si din punct de vedere afectiv-emotional.
Din punct de vedere al homeopatiei, un element favorabil pacientului este faptul ca schema de tratament va fi realizata in raport cu organismul acestuia. In prealabil, sunt necesare analize detaliate ale starii de sanatate a pacientilor, cunoasterea istoricului medical al acestora, chiar daca aceste aspecte necesita mai mult timp pentru investigatia lor in acord cu realizarea profilului individual al persoanelor care se adreseaza medicului homeopat, tocmai pentru a stabili modul in care organismul acestora interactioneaza cu afectiunea respectiva.
Medicina clasica presupune, in majoritatea cazurilor, utilizarea medicamentelor obtinute in laboratoarele farmaceutice din diferite substante chimice. In ceea ce priveste homeopatia, terapia aceasta se bazeaza pe remedii sub forma de granule de dimensiuni reduse impregnate cu substante de natura vegetala, minerala sau animala, supuse unor dilutii succesive.
Comparativ cu toxicitatea care poate aparea in urma folosirii medicamentelor clasice, remediile homeopate sunt lipsite de acest efect secundar, sunt sigure si nu determina nici dependenta deoarece au si avantajul de a stimula capacitatea de vindecare proprie organismului.
Un aspect important in cazul remediilor homeopate este principiul similitudinii conform caruia, initiatorii lor sustin ca o boala poate fi tratata eficient cu aceeasi substanta care a provocat simptomele bolii respective la un individ sanatos, cheia acestui principiu fiind utilizarea celei mai mici doze din aceasta substanta.
Initiata la timp, in urma unui diagnostic precoce, terapia homeopata prezinta sansele unei vindecari certe. Exista insa si situatii in care, intarzierea diagnosticului de certitudine nu ofera alte alternative decat adoptarea terapiei alopate, de mentionat fiind faptul ca, ambele pot fi folosite concomitent pentru tratarea unei anumite patologii.
Terapia homeopata este o alternativa a tratamentelor medicale clasice, a aparut recent si, desi se cunosc efectele favorabile ale acesteia, inca intampina rezistenta la schimbare in ceea ce priveste inovatia in procesul de vindecare al pacientului orientat mai mult spre cauza, nu doar spre efectul produs de afectiunea respectiva.
Lipsa toxicitatii medicamentoase, faptul ca se bazeaza pe substante de origine vegetala, animala si minerala care o fac sigura pentru pacient, precum si utilizarea unor doze reduse de medicament, sunt elemente care au castigat numerosi adepti in ceea ce priveste adoptarea acestui tip de terapie, in speranta ca nu vor mai exista efectele secundare frecvent intalnite in cazul medicamentelor clasice, iar organismul va cunoaste puterea proprie de vindecare pe toate planurile ajutat de substantele continute de remediile homeopate.
Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/10566183/