Cum tratezi petele pigmentare?

Ce sunt petele pigmentare

Petele pigmentare sunt acele pete inchise la culoare ce pot aparea pe orice parte a corpului, dar predomina la nivelul fetei. Petele pigmentare de la nivelul fetei pot fi deseori o povara. Petele pigmentare se gasesc sub diverse denumiri: macule pigmentare, pete, melasma.

Acestea pot varia ca si culoare, de la o nuanta foarte deschisa de maro, pana la brun inchis, gri sau negru. Uneori, cauza acestora este necunoscuta, dar exista cativa factori ce favorizeaza aparitia petelor: razele UV, factori genetici, boli dermatologice.

Cum apar petele pigmentare?

Aceste pigmentari apar cand o cantitate specifica, localizata de melanina se acumuleaza intr-o mica arie de piele. Melanina este pigmentul natural al organismului, responsabil de culoarea parului, pielii, irisului. Procesul prin care pielea se inchide la culoare, sau devine mai pigmentata, poarta numele de melanogeneza. La nivelul fetei, melanogeneza predomina pe frunte sau in zona pometilor. Petele pigmentare astfel rezultate pot avea diverse marimi, distributie si culoare, in functie de gradul de melanogeneza.

Factori favorizanti

Exista cativa factori ce pot duce la aparitia petelor pigmentare pe piele. Printre acestia se numara:

• Dezechilibrele hormonale. Femeile experimenteaza aceste dezechilibre mai mult decat barbatii. De regula apar in randul femeilor insarcinate sau a celor cu afectiuni ovariene. Stresul zilnic poate cauza, de asemenea, modificari hormonale si astfel poate favoriza aparitia pigmentarilor cutanate.

• Razele UV. Expunerea la razele UV, care nu sunt altceva decat razele solare, cauzeaza in mod caracteristic melasma. Razele solare sunt foarte puternice, astfel ca vor penetra straturile pielii pana ajung la melanocite (celulele cu melanina). Acestea vor fi modificate si rezulta hiper-pigmentarea pielii, in zonele expuse la soare si in special la nivelul fetei.

• Produsele cosmetice. Unele produse cosmetice sunt prea agresive pentru ten. Fie ca sunt folosite necorespunzator, fie ca nu contin ingrediente potrivite, acestea pot distruge bariera de protectie naturala a pielii si vor modifica ph-ul pielii. Odata distrusa aceasta bariera, pielea devine mai sensibila la soare si la factorii din mediu, aparand petele pigmentare.

Optiuni de indepartare a petelor pigmentare

Din fericire, exista numerosi agenti chimici eficienti in tratamentul acestor pete. Cei mai folositi sunt:

• Hidroquinona: Hidroquinona este cunoscuta si sub numele de dihidroxibenzen, un compus chimic fenolic. Hidroquinona are proprietatea de a inhiba enzima numita tirozinaza, enzima care stimuleaza formarea melaninei si acumularea ei sub forma petelor pigmentare. Prin inhibarea enzimei, hidroquinona reduce semnificativ cantitatea de melanina nou-formata. In prezent este considerat cel mai eficient agent de indepartare a petelor pigmentare.

• Acidul retinoic: Retinoizii sunt clasa de acizi cea mai folosita in tratamentul unor afectiuni cutanate precum acneea, pigmentariilor, avand si efect anti-imbatranire. Retinoizii topici precum tretinoina sau adapalena stimuleaza sinteza de colagen in straturile peilii. Retinoizii inhiba, de asemenea, enzima tirozinaza, rezultand reducerea pigmentarii.

• Acidul glicolic:  Acidul glicolic este cunoscut si drept acidul alfa-hidroxilic. Uneori este combinat cu alte ingrediente in produsele dermatologice, pentru o eficienta optima. Acidul glicolic ofera luminozitate pielii, prin acelasi mecanism de inhibare a tirozinazei. De asemenea, acidul glicolic accelereaza procesul de descuamare a celulelor pigmentate.

• Acidul kojic: Un alt agent anti-tirozinaza, acesta este folosit masiv in industria cosmetica pentru efectul de deschidere a culorii pielii. Mai mult decat atat, acidul kojic reduce inflamatia, speciile reactive de oxigen si sinteza de melanina. Este eficient in tratamentul petelor pigmentare, a ridurilor, melasmei.

Tratamente faciale pentru petele pigmentare

O alta optiune de tratament este tratarea chimica mai puternica a acestor pete, prin tratamente faciale de ultima generatie. Acestea trebuie efectuate in cabinetul unui medic dermatolog, conform indicatiilor acestuia. Efectuate de persoane neinstruite corespunzator, toate aceste tratamente chimice devin periculoase.

• Exfoliere chimica. Cunoscuta si ca peeling chimic. Tratamentele de tip peeling ajuta la netezirea pielii si imbunatatirea texturii, prin descuamarea controlata a celulelor hiper-pigmentate. Un peeling chimic este solutia ideala pentru a trata petele aparute in urma expunerii excesive la razele solare. Acest tratament se efectueaza ocazional, in functie de nevoile si toleranta pacientului.

• Microdermabraziune: Acesta este un tratament non-chimical folosit pentru tratamentul pielii cu textura neplacuta, pigmentari, cicatrici. Sunt folosite micro-cristale ce inteapa usor pielea, indepartand celulele moarte si favorizand o exfoliere sanatoasa. Este stimulata sinteza de colagen, astfel ca pielea se reface treptat si natural.

• Crioterapie: Crioterapia este un tratament sigur si rapid pentru petele pigmentare. Aceasta functioneaza prin inghetarea leziunilor cu ajutorul azotului lichid. Poate fi folosita si pentru leziunile dure, in relief.

Alte solutii

Pentru cazurile mai usoare de hiper-pigmentare, pentru cele ce au trecut deja prin procedurile chimice, sau doar pentru preventie, exista numeroase produse ce pot fi luate de la farmacie. Dintre acestea, cele mai eficiente sunt:
- Vitamina C, solutie de uz extern
- Acid azelaic
- Extract de rodie
- Beta-caroten
- Produse cu SPF

Acestea sunt excelente pentru preventia petelor pigmentare, dar si pentru tratarea formelor mai usoare. Utilizate in rutina zilnica, pot da rezultate excelente.

Preventia petelor pigmentare

Evitarea agresiunilor asupra tenului este cea mai buna solutie de a preveni petele pigmentare. Astfel, trebuie sa punem accent mai mult pe protectia solara, decat pe tratarea petelor de dupa. Folosirea zilnica a produselor cu SPF este absolut esentiala, indiferent de anotimp sau activitate. Razele UV patrund in casa si ne afecteaza chiar si atunci cand nu este soare afara. In timp, efectele protectiei solare constante sunt evidente.

Un alt produs foarte util pentru preventia pe termen lung este un ser cu Vitamina C. Vitamina C aplicata extern are efecte anti-oxidante puternice. Astfel aceasta va preveni aparitia petelor pigmentare si a altor modificari de culoare.

De asemenea, ingrijirea imediata a unei pete pigmentare, atunci cand apare, este o metoda de preventie foarte buna. Pentru a preveni inrautatirea si extinderea pigmentarii, fiti atenti la orice mica modificare si incepeti un tratament imediat.
Nu ezitati sa mergeti la controale dermatologice regulate, pentru a putea preveni din timp orice posibila afectiune tegumentara.

Petele pigmentare de pe membrele inferioare

A doua cea mai frecventa localizare a petelor pigmentare o reprezinta membrul inferior, cu precadere la nivelul gambei si piciorului.

Exista numeroase cauze ale acestor pete, cauze ce sunt deseori afectiuni mai serioase, ce necesita diagnostic si tratament de specialitate. Acestea includ:
- Arsuri solare

- Hiperpigmentare post-inflamatorie. Daca ati avut eczeme, psoriazis sau alte leziuni ale pielii, se poate declansa un proces inflamator la acel nivel. Inflamatia va creste productia de melanina si vor aparea petele pigmentare.

- Diabetul zaharat. Multe persoane diagnosticate cu diabet vor prezenta si leziuni ale membrelor inferioare, cu afectarea sistemului nervos periferic si a tegumentului. Petele pigmentare pot fi un semn de diabet.

- Melanom. Melanomul este un tip de cancer caracterizat prin modificarea celulelor cu melanina. La barbati, tinde sa apara pe trunchi si pe fata, in timp ce la femei apare pe membrele inferioare. Melanomul poate lua diferite forme si trebuie luat in serios.
Aceste cauze ale petelor pigmentare necesita consulturi la medici specialisti si tratamente mult mai complexe si eventual agresive.

Concluzie

Petele pigmentare pot fi consecinta unor factori de mediu sau pot ascunde afectiuni serioase. Indiferent de cauza lor, acestea trebuie investigate de catre un medic dermatolog si tratate corespunzator, cu agenti chimici si tehnici speciale. Nu uitati ca preventia este cheia si in cazul acestor pete.

Bibliografie
https://www.healthline.com/health/symptom/dark-spots-on-legs
https://www.healthline.com/health/beauty-skin-care/how-to-get-rid-of-dark-spots