Tulburarea de somatizare este o afectiune de natura psihica manifestata prin diverse simptome somatice insotite de solicitarea constanta a investigatiilor medicale, in pofida faptului ca acestea nu releva existenta unor patologii. Pacientul poate dezvolta anumite dureri, disfunctii si suferinte fizice in absenta unei cauze medicale, astfel incat acesta nu poate fi diagnosticat cu nicio patologie care sa necesite un tratament specific.
Impactul psihologic pe care il are aceasta tulburare determina un nivel ridicat de stres emotional periclitand viata obisnuita a persoanei in cauza tinandu-l constant in teama ca orice manifestare fizica poate ridica suspiciunea unei afectiuni.
Se crede ca una dintre cauzele aparitiei tulburarii de somatizare este de natura genetica, aceasta influentand pragul specific de sensibilitate la durere. De asemenea, lipsa increderii in sine, scaderea tolerantei la stres, relatiile conflictuale cu anturajul sau presiunea resimtita la locul de munca sunt si acestea printre cauzele posibile care pot genera aparitia acestei afectiuni.
Din punct de vedere fizic, pacientul se poate confrunta cu dureri in diferite regiuni ale corpului, cu oboseala fizica, probleme respiratorii, gastrointestinale, afectiuni neurologice sau disfunctii sexuale.
Persoana care sufera de tulburari de somatizare este convinsa ca are o problema medicala care nu poate fi depistata, iar suferinta ei nu este crezuta nici de specialistii in domeniul medical, nici de apropiati.
Anxietatea si stresul emotional pun presiune pe aceste persoane, determinandu-le sa solicite investigatii medicale repetate pentru descoperirea afectiunii pe care se tem ca o au. Astfel, orice senzatie fizica sau oricare aparent semn fizic de boala ii determina sa ceara diferite consultatii si examinari medicale. Intensitatea si durata simptomelor variaza de la o persoana la alta. Daca acestea persista pentru o durata de cel putin sase luni se poate spune ca aceasta persoana prezinta o tulburare de somatizare.
Cel mai resimtit simptom este durerea, insa disconfortul major pentru pacient este cauzat de presiunea psihica a acestei tulburari, de anxietatea, ingrijorarea si gandurile negative cu privire la posibilele sale probleme de sanatate care nu pot fi diagnosticate si tratate. Preocuparea excesiva pentru orice semn clinic sau simptom care ar putea fi un indiciu pentru o boala ingreuneaza desfasurarea in bune conditii a activitatilor cotidiene ale acestor persoane.
Antecedentele medicale personale, recuperarea dupa o anumita afectiune, predispozitia pentru anxietate si stari depresive reprezinta factori de risc in dezvoltarea unor tulburari de somatizare. Istoricul medical al unor patologii in cazul membrilor familiei poate reprezenta un motiv de ingrijorare in a dezvolta aceeasi afectiune pentru rudele apropiate. Alti factori de risc care pot predispune spre dezvoltarea tulburarilor de somatizare sunt experientele traumatizante din antecedente, nivelul educational si socio-economic scazut, precum si sexul, afectiunea fiind mai frecvent intalnita in cazul femeilor.
Exista studii clinice care au determinat existenta unei asocieri intre modul in care organismul raspunde la blocajele afective prin care poate trece o persoana de-a lungul vietii si posibilitatea ca aceasta sa dezvolte la un moment dat o tulburare de somatizare.
In ceea ce priveste tulburarea de somatizare la copii, aceasta este mai dificil de diagnosticat. In mod particular, copilul are tendinta sa dezvolte senzatii de disconfort si simptome fizice in momentul in care un alt membru al familiei este bolnav, acest lucru fiind un raspuns inconstient al organismului la stres. Simptomele includ dureri resimtite in diferite etaje ale organismului, senzatie de oboseala si slabiciune, pot fi prezente dificutati respiratorii, cu sau fara prezenta altor afectiuni.
Complexitatea diagnosticului de tulburare de somatizare consta in excluderea existentei unor afectiuni fizice care pot fi determinate prin intermediul analizelor de laborator si al imagisticii medicale. Istoricul medical familial, posibilele surse de stres, stilul de viata si existenta abuzului de substante din antecedente sunt aspecte care se chestioneaza dupa ce examenul medical nu a relevat prezenta unei afectiuni organice.
Exista anumite criterii de diagnostic in cazul acestei tulburari. Printre acestea se numara prezenta unor simptome somatice care interfera cu activitatile uzuale ale persoanei in cauza si determina un grad ridicat de disconfort psihic pe langa manifestarile resimtite la nivel fizic. De asemenea, se noteaza preocuparea exagerata in legatura cu gravitatea simptomelor, gandurile, sentimentele si comportamentele pe care pacientul le adopta cu privire la presupusa lui problema de sanatate, fapt care il determina sa risipeasca timp si energie pentru evaluarea starii de sanatate in mod excesiv. Totodata, persistenta timp de cel putin sase luni a simptomelor suspicionate a fi semn de boala, este un alt criteriu de diagostic al tulburarii de somatizare.
De mentionat este faptul ca, in lipsa factorilor de stres sau a altor criterii specifice, pacientul nu va fi diagnosticat cu tulburare de somatizare doar pentru ca suferinta acestuia nu poate fi explicata prin depistarea unei anumite cauze medicale.
Un prim aspect in abordarea terapeutica este reprezentat de psihoterapie, urmata ulterior daca este necesar si de terapie medicamentoasa. Specialistii in domeniul medical apeleaza cel mai frecvent la terapia cognitiv-comportamentala pentru numeroase afectiuni psihice de lunga durata, tulburarea de somatizare fiind una dintre aceste afectiuni. Cu ajutorul terapiei cognitiv-comportamentale se descopera gandurile, emotiile si comportamentele irationale, cu scopul de a fi inlocuite treptat de altele functionale. In acest fel, pacientul invata sa identifice blocajele din gandirea si din sfera sa afectiva, precum si sa gaseasca mecanisme de a face fata situatiilor mai dificile din viata sa intr-un mod sanatos care sa nu ii puna in pericol sanatatea fizica sau integritatea psihicului.
Atentia terapiei cognitiv-comportamentale este indreptata spre scoaterea in evidenta a sabloanelor mentale si afective cu impact negativ pentru pacient, a ideilor nerealiste care determina un comportament disfunctional. In acest fel se pune in evidenta sursa generatoare de anxietate, iar pacientul este invatat sa abordeze noi moduri de gandire si comportament pentru a le inlocui pe cele vechi astfel incat sa-si recapete buna functionare in cadrul activitatilor cotidiene.
Din punct de vedere medicamentos, se utilizeaza cel mai frecvent medicatia antidepresiva, aceasta contribuind si la ameliorarea anxietatii. Este de preferat o asociere intre terapia cognitiv-comportamentala si medicatie pentru o eficienta terapeutica mai buna, precum si pentru scurtarea perioadei de administrare a antidepresivelor. De mentionat este faptul ca ambele abordari trebuie sa se desfasoare la recomandarea si sub supravegherea medicului specialist pentru a preintampina posibile efecte adverse sau recaderi.
Tulburarea de somatizare este o afectiune de natura psihica, persoana in cauza fiind convinsa ca simptomele pe care le resimte sunt strict de natura organica, neglijand factorii psihologici care ar putea genera sau exacerba manifestarile experimentate de acesta. De asemenea, stresul din viata de zi cu zi este un factor de risc care poate declansa manifestarile tulburarii de somatizare atat la adulti, dar si in cazul copiilor.
In lipsa prezentei unei cauze medicale de natura organica, dupa ce s-au facut investigatiile de laborator si imagistica necesara, in prezenta criteriilor de diagnostic specifice, pacientul va fi diagnosticat cu aceasta afectiune pentru care va beneficia de terapie cognitiv-comportamentala si medicatie antidepresiva. Pe langa acestea, odihna adecvata, alimentatia sanatoasa, exercitiile fizice zilnice si mentinerea unei stari psihice pozitive sunt de real ajutor in depasirea tulburarii de somatizare si revenirea la o viata normala.
Bibliografie:
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/28188588/