10 boli comune si tratamentul acestora

Afectiuni comune

Fie ca sunt boli contagioase sau nu, transmise ereditar sau nu, exista cateva boli foarte des intalnite, boli ce afecteaza mai multe persoane decat credem noi. Bineinteles, exista boli mai frecvente in randul adolescentilor sau in randul persoanelor varstnice, dar acestea ne pot afecta la orice varsta.

Tuberculoza pulmonara -TBC

O treime din populatia globala este purtatoare a bacteriei cauzatoare de TBC. Tusea severa este unul dintre simptomele cele mai caracteristice, iar boala este contagioasa prin intermediul picaturilor de saliva. Totusi, nu toti purtatorii vor prezenta si simptomatologia specifica, unii dintre ei fiind asimptomatici si transmitatori ai bolii.

Singura metoda de a stabili cu precizie diagnosticul de tuberculoza este prin testarea dermatologica la tuberculina. Boala se poate manifesta imediat dupa dobandirea infectiei sau la mult timp dupa, intr-un moment de slabiciune al sistemului imunitar.

Tratamentul tuberculozei pulmonare consta in administrarea catorva medicamente timp de 6-9 luni.

Hipertensiune Arteriala

Hipertensiunea arteriala afecteaza pana la 60% din adulti si varstnici. Este numita deseori ,,ucigasul silentios’’ deoarece nu da simptome, de cele mai multe ori. Nediagnosticata si deci netratata, hipertensiunea arteriala poate deveni o boala grava, ce distruge vasele de sange si creste semnificativ riscul de afectiuni precum infarct miocardic sau accident vascular cerebral.

Hipertensiunea arteriala poate fi prevenita si tratata prin:
• Mentinerea unei greutati optime
• Reducerea stresului de zi cu zi
• Limitarea consumului de alcool si sare
• Faceti miscare in mod regulat
• Masurati-va tensiunea arteriala in mod constant, pentru a observa orice modificari potential patologice

Pentru cazurile de hipertensiune arteriala diagnosticate de catre un medic, acesta va va prescrie medicatie antihipertensiva specifica, comprimate ce vor trebui administrate in mod cronic, in fiecare zi, fara exceptie, posibil pentru tot restul vietii.

Hipercolesterolemia

Aproximativ jumatate dintre adulti si varstnici sunt diagnosticati pentru hipercolesterolemie. Hipercolesterolemia reprezinta cresterea patologica a nivelului de colesterol in sange, peste limitele normale (200mg/dl).

Fiind un factor de risc cardiovascular, hipercolesterolemia este periculoasa si trebuie tratata. Cea mai buna metoda de tratament, dar si de preventie a acestei afectiuni include:
• Renuntarea la fumat
• Reducerea cantitatii de alcool
• Mentinerea unui stil de viata activ, cu miscare regulata
• Mentinerea unei greutati optime
• Evitarea alimentelor bogate in grasimi saturate

Raceala

Simpla si bine cunoscuta raceala este de fapt o infectie virala ce afecteaza tractul respirator superior. Stranutul, tusea si rinoreea sunt cele mai comune simptome ale acesteia. Este, desigur, o afectiune mai putin grava in comparatie cu celelalte, dar este surprinzator de frecventa, in special in sezonul rece si in sezoanele de tranzitie.

Tratamentul vizeaza reducerea simptomelor, care ar trebui sa dispara in pana la 7 zile. Medicamentele eliberate de la farmacie fara prescriptie pot ameliora febra, congestia nazala si tusea: antialgice, decongestionante, siropuri pentru tuse si spray-uri nazale. Medicamentele vor functiona si mai bine atunci cand pacientul se odihneste, consuma multa lichide si sta intr-un mediu cald, placut.

Boli cu transmitere sexuala -BTS

Datorita lipsei de informatii si educatie sexuala, bolile cu transmitere sexuala au devenit din ce in ce mai frecvente, inca de la varste tinere. Din pacate, multe dintre acestea sunt asimptomatice si raman nedescoperite pana in momentul in care devin periculoase, potential letale. Aceste boli sunt cauzate de virusuri si bacterii, dezvoltandu-se infectii grave precum SIDA, herpes genital, gonoreea, micoze etc.

Tratamentul cu antibiotice si/sau antivirale este de prima intentie, insa difera in functie de agentul infectios, boala cauzata si gravitatea acesteia. Exista boli pentru care nu exista tratament.

Acneea vulgara

Acneea vulgara este o afectiune dermatologica ce apare prin blocarea porilor cu sebum, celule moarte, bacterii si alte impuritati. Astfel apar leziuni ale pielii ce variaza de la papule, puncte negre, puncte albe, pana la furuncule si chiar chisturi.

Acneea vulgara afecteaza pana la 85% dintre adolescenti, dar poate aparea si la adulti, capatand numele de ,,acneea adultului’’. Medicul dermatolog va recomanda un tratament personalizat, ce cuprinde atat produse pentru uz extern: creme, geluri, solutii cu ingrediente active, precum si antibiotice sau alte medicamente, in functie de caz. Ingredientele active pe care ar trebui sa le cautati in produsele dumneavoastra de ingrijire a pielii sunt: peroxid de benzoil, acid salicilic, retinoizi, vitamina C.

Artrita

Osteoartrita este cea mai comuna forma de artrita, afectand aproximativ 30% dintre adulti si varstnici. Este o afectiune articulara, in care cartilajul articular se distruge progresiv, devenind din ce in ce mai subtire si mai fragil. Apare inflamatia, durerea si rigiditatea articulatiilor afectate.

Artrita se poate manifesta intermitent, cu episoade de durere ocazionala, dar poate fi si cronica, cu durere severa si continua.

Aparitia artritei poate fi intarziata sau chiar complet prevenita prin:
• Exercitii regulate si un stil de viata activ, cu grija la presiunea exercitata asupra articulatiilor
• Mentinerea unei greutati optime: greutatea in exces pune presiune asupra articulatiilor genunchilor
• Vizite regulate la medic, pentru a intampina din timp orice problema osteo-articulara

Pacientii cu artrita vor putea folosi analgezice prescrise de catre medicul lor, pentru a ameliora durerea si a-si usura viata de zi cu zi.

Diabetul zaharat

Diabetul zaharat de tip 1 si de tip 2 este una dintre cele mai intalnite boli, atat in randul tinerilor cat si in randul adultilor si varstnicilor. Diabetul de tip 1 afecteaza mai des tinerii, iar cel de tip 2, cu precadere varstnicii.

In aceasta afectiune, nivelul de glucoza din sange este prea ridicat, iar organismul are dificultati in producerea de insulina. Astfel, unii pacienti vor avea nevoie de administrare de insulina, prin injectii. in timp, glicemia crescuta va afecta ochii, rinichii, nervii periferici, vasele de sange si inima, ducand la complicatii grave, cronice. Mentinerea glicemiei in limite normale poate fi realizata prin mentinerea unei greutati optime si a unui stil de viata sanatos, fara exces de zahar si grasimi.

Cand vine vorba de tratament, unele forme de diabet si in special diabetul de tip 1 vor avea nevoie de administrare de insulina, prin injectii subcutanate. Alte forme vor fi tratate si mentinute sub control prin medicamente din clasa antidiabeticelor orale. Bineinteles, medicatia va fi sustinuta de un stil de viata cat mai sanatos, dieta si miscare regulata.

Depresia

Desi multi nu o considera o boala adevarata, depresia este o afectiune psihiatrica complexa ce afecteaza o mare parte dintre persoane, indiferent de varsta. Din fericire, aceasta este tratabila cand este descoperita si diagnosticata corect.

Depresia se manifesta diferit la fiecare persoana, dar simptomele generale sunt sentimentul continuu de tristete profunda, anxietate, tulburari de somn, tulburari de concentrare si memorare, schimbari de apetit, pierderea interesului in activitati preferate anterior, si multe altele.

Depresia trebuie diagnosticata de catre un medic psihiatru si va fi tratata prin medicamente antidepresive: Clomipramina, Imipramina si Efectin sunt cele mai frecvent folosite dintre acestea.

Hepatita A si B

Ambele tipuri de hepatita sunt afectiuni grave ce afecteaza functia ficatului. Cazurile avansate de hepatita pot cauza complicatii si deces. Simptomele sunt relativ nesemnificative, ceea ce face boala greu de diagnosticat la timp, in lipsa controalelor medicale regulate.

Hepatita este o boala cronica si contagioasa, pentru care exista insa tratament antiviral, pe termen lung. Boala poate fi tinuta sub control prin medicamentele antivirale si printr-o serie de vaccinuri, care au rol de a impiedica replicarea virusului, astfel incat acesta sa nu se extinda progresiv.

Concluzie

Aceste 10 boli sunt unele dintre cele mai frecvente afectiuni intalnite la nivel mondial. Astfel, exista o probabilitate mare sa cunoastem cel putin o persoana cu una dintre afectiuni. Frecventa acestor afectiuni ridica un semnal de alarma de care ar trebui sa tinem cont, prin controale si analize regulate la medic, in fiecare an.

Bibliografie:
https://dailycaring.com/prevent-and-manage-the-10-most-common-chronic-diseases-in-older-adults/

https://www.cdc.gov/chronicdisease/about/index.htm