Hepatita autoimuna este o afectiune necroinflamatorie a ficatului, ce afecteaza mai frecvent sexul feminin (4:1), caracterizata prin: hipergamaglobulinemie, autoanticorpi caracteristici, asocierea cu HLA DR3 sau DR4 ( un anumit tip de gene) si un raspuns favorabil la terapia imunosupresoare. In hepatita autoimuna sistemul imun al organismului ataca ficatul si provoaca inflamatie. Este o afectiune medicala serioasa, care daca nu este tratata se poate inrautati in timp.
De obicei, se prezinta ca o hepatita cronica, dar un numar important de pacienti pot prezenta o forma acuta de boala, cu icter, mimand prezenta hepatitei acute virale. Rar, se poate prezenta ca insuficienta hepatica acuta.
Semnele hepatitei autoimune pot lipsi sau pot aparea brusc. Unele persoane nu manifesta nici un fel de simptom specific bolii. In cazurile in care simptomele apar, acestea pot fi usoare sau severe. Uneori, simptome precum febra, dureri de burta si ingalbenirea pielii si a ochilor apar brusc (icterul ). Totusi, de cele mai multe ori, simptomele apar treptat in decurs de cateva saptamani sau luni.
Cel mai frecvent simptom al hepatitei autoimune este senzatia de oboseala, astenie, fatigabilitate. Unele persoane au putine sau nu prezinta nici un simptom in stadiile incipiente ale bolii, in timp ce alte persoane prezinta semne si simptome care pot include:
- oboseala
- disconfort abdominal
- diminuarea apetitului
- pierderea in greutate
- greata/ varsaturi
- iritatii ale pielii
- dureri articulare
- tulburari menstruale
In cazurile in care hepatita autoimuna a provocat repercusiuni la nivelul ficatului (ciroza) pot aparea urmatoarele semne si simptome:
- prurit(mancarimi ale pielii)
- vanatai (echimoze)
- sangerare care nu se opreste
- abdomen marit de volum sau glezne umflate (ascita,edeme)
- vase de sange cu aspect anormal la nivelul pielii (angioame- aspect de paianjen)
- stare de confuzie
- ingalbenirea pielii si a ochilor (icter)
Nu se stie cu certitudine ce anume determina aparitia hepatitei autoimune, insa factorii genetici si de mediu par sa interactioneze in timp in declansarea bolii.
Hepatita autoimuna:
- poate aparea la orice varsta
- afecteaza femeile mai mult decat barbatii
- este adesea asociata altor boli autoimune
- poate aparea la persoanele care au avut o boala infectioasa, precum rujeola, herpes simplex sau infectia cu virusul Epstein-Barr
- este legata de infectia cu hepatita A, B sau C
- este asociata cu o predispozitie genetica
- tipul 1 – este caracterizat prin prezenta anticorpilor antinucleari (ANA) si/sau anti fibra musculara neteda (ASMA)
- tipul 2 - este asociat cu prezenta autoanticorpilor indreptati impotriva antigenelor microzomiale hepatice i renale (anti-LKM tipul 1 i mai rar tipul 3) i/sau a anticorpilor impotriva antigenului de tip 1 din citosolul hepatic (anti-LC1).
Din punct de vedere clinic, hepatita autoimuna de tip 2 are debut in copilarie si are o evolutie mai severa decat hepatita autoimuna de tip 1. Tipul 1 de hepatita autoimuna este cel mai frecvent intalnit.
In timpul consultului medical, medicul va analiza simptomele resimtite si va pune intrebari despre posibilele medicamente luate si cantitatea de alcool consumata, deoarece ambele pot afecta ficatul. De asemenea, medicul va recomanda realizarea unor analize de sange pentru a exclude alte afectiuni, cum ar fi hepatita virala B sau C.
Analizele de laborator utilizate pentru diagnosticarea hepatitei autoimune includ:
- testele functiei hepatice (transaminaze, GGT-gamaglutamiltranspeptidaza, bilirubina, fosfataza alcalina)- ne arata daca exista inflamatii sau leziuni ale ficatului
- hemoleucograma – evalueaza numarul si tipurile de celule din sange
- timp de protrombina – evalueaza capacitatea de coagulare a sangelui
- determinarea electrolitilor (ionograma serica) – verifica daca exista un dezechilibru electrolitic
- electroforeza proteinelor serice – arata inflamatia ficatului ( de obicei cresc imunoglobulinele G in hepatita autoimuna)
- anticorpi autoimuni (ANA- antinucleari ,anti-SMA –anti-muschi neted, anti-LKM-antimicrozomali ) – ajuta la excluderea altei boli hepatice cu simptome similare hepatitei autoimune
- probe inflamatorii – VSH, PCR (marker ai inflamatiei acute)
Teste imagistice recomandate :
-Elastografia ( FibroScan ) – evalueaza gradul de fibroza al ficatului
-Computer tomograf abdominal – ofera imagini detaliate ale organelor
-Ecografie abdominala - aceasta foloseste unde sonore de inalta frecventa pentru a crea o imagine a organelor. De asemenea, poate verifica fluxul de sange din vasele de sange.
-Biopsie hepatica - probe mici de tesut sunt prelevate din ficat cu ajutorul unui ac special, sub ghidaj ecografic. Ulterior, ele sunt verificate la microscop pentru a afla tipul de boala hepatica. Biopsia ficatului, cu examenul histologic al fragmentului biopsiat este metoda esentiala pentru diagnosticul hepatitei autoimune.
- Endoscopia digestiva superioara – pentru evidentierea complicatiilor hepatitei autoimune si anume varicele esofagiene
Pacientii sunt sfatuiti sa apeleze la medic daca apar modificari ale starii de sanatate si simptome sugestive pentru o afectare hepatica: modificari de culoare ale tegumentului, mucoaselor, urinii, scaunului, prurit tegumentar, durere in hipocondrul drept sau stare generala alterata pe fondul unei afectiuni autoimune deja diagnosticata.
Netratata, hepatita autoimuna poate determina fibroza permanenta a tesutului hepatic (ciroza). Complicatiile cirozei sunt:
- varice esofagiene (marirea venelor la nivelul esofagului). Daca circulatia prin vena porta este blocata, sangele stagneaza in alte vase de sange – in special in cele ale stomacului sau esofagului. Peretii vaselor de sange sunt subtiri si, fiind umpluti cu mai mult sange decat normal, este posibil sa sangereze. Hemoragia masiva la nivelul esofagului sau stomacului este o urgenta majora care necesita interventie chirurgicala imediata.
- ascita (lichid in cavitatea abdominala). Boala hepatica determina acumularea masiva de lichid in abdomen. Ascita este de obicei un semn de ciroza avansata.
- insuficienta hepatica. Aceasta apare cand deteriorarea masiva a celulelor hepatice face imposibila functionarea adecvata a ficatului, caz in care devine necesar transplantul hepatic.
- cancer hepatic. Persoanele cu ciroza au risc crescut de cancer hepatic.
Medici care trateaza aceasta afectiune:
- medicul gastroenterolog
- medicul internist
Scopul tratamentului este de a controla boala si de a reduce orice simptome. Hepatita autoimuna nu se poate vindeca, insa tratamentul potrivit permite gestionarea simptomelor si ajuta la prevenirea deteriorarii ficatului.
Tratamentul functioneaza cel mai bine atunci cand hepatita autoimuna este descoperita in stadiu incipient. O parte a tratamentului o reprezinta anumite medicamente (corticosteroizi si supresoare ale sistemului imunitar) care ajuta la incetinirea sau suprimarea sistemului imunitar hiperactiv. De asemenea, aceste medicamente opresc atacurile organismului asupra ficatului. Odata inceput tratamentul, acesta poate dura de la 6 luni pana la cativa ani. De cele mai multe ori, tratamentul trebuie administrat pe viata. Daca medicamentele nu incetinesc progresia bolii si se dezvolta fibroza ireversibila (ciroza) sau insuficienta hepatica, singura varianta de tratament ramane transplantul hepatic.
Tratamentul cu imunosupresoare pe termen lung poate avea efecte adverse, cum ar fi osteoporoza,acnee, sindrom Cushingoid, diabet zaharat, greturi, varsaturi, eruptii cutanate, de aceea este indicat ca pacientul sa fie monitorizat periodic.
Ca si adjuvante in mentinerea functiei hepatice se mai folosesc hepatoprotectoarele.
Pe langa tratamentul medicamentos, pacientului cu hepatita autoimuna ii mai este recomandat modificarea stilului de viata si anume: evitarea consumului de alcool, fumatului (pentru fumatori), mentinerea unei mase corporale optime (IMC = 18,5-25,0) , evitarea surmenajului fizic i psihic, evitarea medicamentelor hepatotoxice, evitarea meselor abundente.
Hepatita autoimuna in general nu poate fi prevenita, insa prin identificarea factorilor de risc se poate detecta si trata mult mai rapid. Astfel evolutia pacientului poate fi una buna, iar functia hepatica poate fi pastrata, fara aparitia complicatiilor si necesitatea transplantului hepatic.
Hepatita autoimuna este o afectiune nu foarte frecvent intalnita, dar odata descoperita poate avea repercursiuni importante asupra starii de sanatate, de aceea este important sa fie diagnosticata la timp si monitorizata periodic.