Analize medicale recomandate barbatilor peste 60 de ani

Monitorizarea starii de sanatate

Prevenirea unei boli este chiar mai importanta decat tratarea ei odata depistata. Acesta este scopul pentru care se recomanda efectuarea testelor screening pentru evaluarea riscului de a dezvolta anumite patologii astfel incat aceasta sa fie prevenita sau depistata si tratata in timp util pentru a oferi pacientului sansa de vindecare.

Odata cu trecerea timpului, prin expunere la anumiti factori de risc, pe fondul unui teren genetic cu predispozitie spre anumite afectiuni sau pur si simplu in urma solicitarii de zi cu zi, sistemele care compun organismul vor prezenta modificari in sensul degradarii acestora.

Faptul ca acest lucru se petrece natural nu insemana ca nu se pot lua masurile necesare in ceea ce priveste medicina preventiva. Dupa o anumita varsta se recomanda efectuarea analizelor si a testelor screening necesare pentru a se face tot posibilul pentru imbunatatirea calitatii vietii pacientului daca se depisteaza anumite afectiuni.

Afectiuni frecvente in randul barbatilor trecuti de 60 de ani

Sistemul cardiovascular este printre principalele afectate de trecerea timpului. Placile ateromatose care se pot depune la nivelul vaselor de sange ingreunand hemodinamica acestuia, fluctuatiile valorilor tenisiunii arteriale, aritmiile care se pot instala a nivelul sistemului excitoconductor al cordului din diverse cauze, infectiile cu agenti patogeni care au topism miocardic, afectiunile valvelor cardiace, toate acestea pot perturba buna functionare a acestui sistem atat de necesar.

Evaluarea periodica este astfel necesara. Infactul miocardic acut , accidentele vasculare cerebrale si anevrismele care se pot dezvolta atat la nivel cerebral, cat si la nivelul aortei toracice sau abdominale prin slabirea fibrelor elastice din compozitia peretelui arterial sunt principalele patologii cardiovasculare care constituie un risc pentru un barbat trecut de 60 de ani.

Cancerul colorectal este de asemenea, o afectiune frecvent intalnita in randul acestora. Tot la nivelul sistemului digestiv sunt intalnite afectiunile hepatice din randul hepatitelor virale, in special cele cu virus hepatitic B si C. Tot in registrul formatiunilor tumorale, o frecventa crescuta inregistreaza carcinoamele pulmonare mai ales la fumatori, precum si cancerul de prostata.

Diabetul zaharat de tip 2, sindroamele metabolice, dislipidemiile fie dobandite, fie de natura genetica, bolile cu transmite sexuala la pacientii care au avut relatii sexuale neprotejate si care nu cunosc prea multe despre istoricul medical al partenerului/ partenerilor respectivi, completeaza lista celor mai frecvente afectiuni intalnite in randul barbatilor trecuti de 60 de ani.

Teste de screening recomandate barbatilor peste 60 de ani

Riscul de a dezvolta boli cardiovasculare trimite la efectuarea de analize in acest sens. Se recomanda monitorizarea periodica a tensiunii arteriale, fie prin vizite regulate la medic, fie chiar si prin determinarea valorilor acesteia la domiciliu in special in cazul pacientilor care se cunosc cu hipertensiune sau care au in familie istoric de boala cardiovasculara.

Ecografia cardiaca si electrocardiograma sunt investigatii care nu lipsesc din consultul cardiologic si ofera informatii despre morfologia si activitatea electrica a inimii.

Se pot depista astfel insuficientele valvulare sau in ceea ce priveste forta de contractilitate a miocardului, hipertrofia sau dilatarea ventriculilor care genereaza insuficienta cardiaca, precum si instalarea diferitelor aritmii. Pentru excluderea aparitiei unui anevrism aortic mai ales la cei care au fumat vreodata se poate efectua ultrasonografie.

Profilul lipidic trebuie si acesta investigat prin dozarea valorilor colesterolului, a trigliceridelor, pentru evaluarea riscului de a dezvolta placi de aterom pe vasele sanguine fapt ce ingreuneaza fluxul normal al sangelui, predispune la blocaje ale circulatiei cauzand accidente ischemice ulterior.

Circumferinta abdominala este important sa fie tinuta in parametrii normali deorece constituie un factor de risc pentru patologia cardiovasculara atunci cand depaseste valorile recomandata.

Se recomanda verificarea valorilor glicemiei pentru evaluarea riscului de a dezvolta diabet zaharat de tip 2 . Pacientii care prezinta predispozitie crescuta pentru a contracta infectii trebuie evaluati pentru infectiile cu virusurile hepatitice B (HVB), C (HVC), virusul imunodeficientei umane dobandite (HIV).

Se indica pacientilor cu antecedente de fumat de 30 de ani, fumatorilor actuali si celor care au renuntat in ultimii 15 ani, un examen CT cu doze reduse de radiatii, anual, pentru depistarea cancerului pulmonar. Tot in registrul tumoral, screeningul pentru cancerul colorectal se poate efectua prin mai multe metode. Se poate face anual un test de sange ocult din materiile fecale, o data la cinci ani se poate efectua o sigmoidoscopie flexibila si o data la zece ani o colonoscopie.

Dupa varsta de 75 de ani, in functie de rezultatele obtinute, istoricul medical sau comorbiditatile asociate, medicul poate recomanda continuarea acestor investigatii la diferite intervale de timp pentru urmatorii ani.

Dozarea PSA (antigen specific prostatic) este o alta investigatie care permite evaluarea unui tip de cancer intalnit in randul populatiei masculine odata cu trecerea timpului, este un indiciu pentru existenta acestei patologii, dar in aceeasi masura si pentru monitorizarea evolutiei acestuia in cazul in care este depistat.

Anual dupa varsta de 60 de ani, se recomanda efectuarea unei ecografii transrectale si a tuseului rectal pentru evaluarea modificarilor structurale care pot aparea la nivelul prostatei si care pot fi un indiciu al dezvoltarii unei afectiuni tumorale. De asemenea, un alt tip de cancer intalnit in sfera genitala este cel testicular si se recomanda pacientilor care au avut antecedente in familie de acest fel sau au avut probleme in ceea ce priveste coborarea testiculelor in scrot, sa efectueze investigatii medicale in acest sens.

Hemoleucograma, valorile glicemiei in sange, profilul lipidic, dozarea transaminazelor, creatininei, ureei, acidului uric, sideremia , nivelul seric de calciu si magneziu, evaluarea hormonilor tiroidieni, a testosteronului, sunt analize medicale recomandate a fi repetate anual. Se mai recomanda efectuarea consultului oftalmologic pentru evaluarea degenerescentei maculare sau a aparitiei glaucomului.

Concluzii

Testele de screening si analizele periodice recomandate de specialistii in domeniul medical pacientilor trecuti de varsta de 60 de ani, istoricul familial al pacientului si starea de sanatate a acestuia, sunt elemente cheie in prevenirea unor probleme de sanatate a caror evolutie poate fi stopata la timp.

Vizitele regulate la medic, analizele de sange efectuate anual si testele screening recomandate sunt metode eficente de prevenire a aparitiei unor probleme de sanatate sau depistarea acestora in faze incipiente care sa permita initierea terapiei specifice. Se reduce astfel riscul aparitiei complicatiilor si cresc sansele de vindecare daca aceste monitorizari se fac regulat.

Bibliografie:

https://www.health.harvard.edu/mens-health/routine-screening-tests-for-men
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/27871502/
https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/psa-test/in-depth/prostate-cancer/art-20048087