Studiu MedLife: Doar 1 din 2 cazuri pozitive confirmate cu RT-PCR este identificat si prin test rapid

Studiu MedLife: Doar 1 din 2 cazuri pozitive confirmate cu RT-PCR este identificat si prin test rapid. Intrucat peste 66% dintre testele raportate oficial sunt teste rapide, iar testarea la nivel national ramane una scazuta, avem sanse mari sa ne imunizam, mai degraba, pe cale naturala decat prin vaccinare

• Testele rapide nu sunt un intrument fiabil de diagnostic sau triaj pentru persoanele asimtomatice. Aceste teste pot fi luate in calcul, ca o precautie suplimentara, doar in cazul persoanelor simptomatice.
• Conform studiului MedLife, doar 53% din totalul persoanelor diagnosticate pozitiv cu infectia SARS-CoV-2 prin testele RT-PCR au fost detectate si prin teste rapide.
• Persoanele cu test rapid negativ nu sunt eligibile pentru a sta cu familia sau prietenii la interior fara masca daca sunt contacti directi sau sunt simptomatici.
• RT-PCR raman testele gold standard la nivel mondial pentru diagnosticarea COVID-19.

Medicii MedLife atrag din nou atentia asupra unor posibile riscuri pe care si le asuma pacientii care recurg la testele rapide pentru diagnosticul infectiei cu SARS-CoV-2. Potrivit specialistilor MedLife, aceste teste au in continuare o sensibilitate scazuta (sub 60%) si pot duce la un sentiment de falsa protectie, implicit la raspandirea epidemiei, mai ales in randul pacientilor asimptomatici. in contextul valului 4 si a unei rate ridicate de raspandire a virusului SARS-CoV-2, MedLife a derulat cea de-a doua etapa de studiu pentru evaluarea sensibilitatii testelor rapide, utilizand in paralel, pentru comparatie, teste RT-PCR. Prima etapa a fost realizata anul trecut pe un esantion de 97 de persoane. Pe langa esantionul de anul trecut, in cea dea doua etapa, medicii MedLife au analizat un esantion de alte 1002 persoane.

Ca metodologie s-au facut recoltari aleatorii la persoane venite pentru testare din proprie initiativa din Bucuresti, Timisoara, Ploiesti, Brasov si Cluj Napoca, afirmativ asimptomatici sau cu simptome usoare, nespecifice. Pentru RT-PCR s-a recoltat exsudat orofaringian si nazofaringian dintr-o nara, iar pentru detectia de antigen s-a recoltat exsudat nazofaringian din cealalta nara.

Astfel, conform studiului MedLife, doar 53% din totalul persoanelor confirmate pozitiv cu infectia COVID-19 prin testele RT-PCR au fost confirmate si prin testele rapide (28 dintr-un total de 53 de persoane). Toate rezultatele negative prin RT-PCR au fost negative si la detectia de antigen. Ca urmare, pentru acest esantion (de 1099 de persoane) s-a obtinut o sensibilitate de 53% si o specificitate de 100%.

Echipa care a realizat studiul subliniaza ca o sensibilitate de 53% in conditii reale de lucru se traduce prin lipsa identificarii a 47 de purtatori de SARS-CoV-2 din 100, care vor continua sa raspandeasca virusul.

Din media ciclurilor de amplificare rezulta faptul ca testul rapid identifica doar incarcaturi virale mari (in jurul ciclului 22), nedepistand acele incarcaturi virale mici ce pot fi gasite atat la inceputul contaminarii, cat si la sfarsit, dar fara a putea face distinctia intre cele doua situatii si fara a exista un prag al ciclurilor de amplificare dincolo de care nu mai exista contagiozitate”, a declarat dr. Bogdan Dabu, medic primar medicina de laborator.

Aproximativ cu un an in urma trageam un semnal de alarma asupra eficientei limitate a testelor rapide in diagnosticul infectiei cu SARS-CoV-2. Data fiind cresterea abrupta a numarului de cazuri, dar si utilizarea in masa a acestor teste, ne-am propus sa revenim asupra acestui demers si sa analizam un esantion mai mare de persoane. Rezultatele au confirmat din nou faptul ca testele rapide nu sunt un instrument fiabil pentru diagnosticul infectiei COVID-19, avand o sensibilitate de sub 60%. Aceste teste nu functioneaza in cazul persoanelor asimptomatice si nici a celor care sunt la inceput sau la final de boala. Se pare ca aceste teste au o sensibilitate suficient de ridicata doar in cazul persoanelor simptomatice, insa si aceasta situatie ar trebui tratata cu multa precautie. in concluzie, testele rapide nu se preteaza pentru diagnosticul infectiei cu SARS-CoV-2, dar raman un instrument bun de lucru pentru triajul in randul persoanelor simptomatice”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte & CEO MedLife Group.

Aceste concluzii sunt si mai ingrijoratoare in contextul in care, in acest moment, peste 66% din testele raportate oficial sunt teste rapide. Folosite pe scara larga, aceste teste duc la o falsa impresie de protectie si implicit la raspandirea epidemiei, mai ales in randul persoanelor asimptomatice. Acest fenomen, coroborat cu o rata scazuta de testare la nivel national, ar conduce conform studiilor noastre la un numar real de cazuri intre 5 si 7 ori mai mare. Daca vom continua in acest ritm, avem sanse mari sa ne imunizam, mai degraba, pe cale naturala decat prin vaccinare, Romania avand deja astazi, in mod real, aproape 100.000 cazuri pe zi”, a declarat Mihai Marcu, Presedinte & CEO MedLife Group.

RT-PCR este in continuare etalonul si instrumentul utilizat global pentru identificarea purtatorilor de virus SARS-CoV-2

Prioritatea valului 4 al pandemiei, determinat in special de tulpina Delta, este depistarea si izolarea celor ce sunt contaminati cu noul coronavirus si, deci, pot transmite acest virus altor persoane. Prin capacitatea foarte mare de contagiozitate a noii tulpini si imprevizibilitatea evolutiei bolii cu decompensari majore si insuficiente multiorganice, de multe ori letale, mai ales in randul nevaccinatilor, depistarea si izolarea precoce a purtatorilor de SARS-CoV-2 este esentiala pentru a limita raspandirea bolii si a ajuta sistemele de sanatate sa faca fata crizei mondiale.

Pentru identificarea purtatorilor de SARS-CoV-2, simptomatici dar mai ales asimptomatici, testele utilizate trebuie sa indeplineasca urmatoarele caracteristici: sa fie cat mai sensibile (pentru a putea identifica concentratii cat mai mici de virus, mai ales ca, pana acum, nu se cunoaste doza infectanta), cat mai precise (sa identifice corect prezenta SARS-CoV-2, tinand cont ca alti virusi ai familiei Coronaviridelor sunt deja prezenti cu raspandire globala; vorbim de tulpinile responsabile de “guturai”), sa fie suficient de rapide si pretabile la volume mari de testari si, nu in ultima instanta, sa fie cost eficiente. in plus, fata de aceste caracteristici, metodele de testare trebuie armonizate la nivel global, astfel incat politicile de sanatate si urmarirea epidemiologica sa fie unitare.

Pana in prezent metoda RT-PCR este considerata gold standard de identificare a ARN viral, fiind o metoda cu sensibilitate si specificitate convenabile pentru a realiza prioritatea actualei pandemii. Chiar daca nu este o metoda nici rapida, nici ieftina si realizarea volumelor necesare se face cu implicarea serioasa a resurselor umane, continua sa fie etalonul si instrumentul utilizat global pentru identificarea purtatorilor de virus. in continuare, foarte multi producatori de teste de laborator incearca sa puna la punct alternativa ieftina si rapida a gold standardului, respectiv depistarea de antigen viral. in prezent sunt puse pe piata foarte multe astfel de teste cu performante din ce in ce mai bune. Din pacate, insa, pana la acest moment nu s-a identificat un astfel de test care sa inlocuiasca RT-PCR, astfel incat sa fie introdus in politicile si metodologiile de supraveghere si control a infectiei cu noul coronavirus nicaieri in lume”, a precizat dr. Bogdan Dabu, medic primar medicina de laborator.