Nu ignora hipertensiunea arteriala, chiar daca ai 30 de ani

Se crede ca hipertensiunea arteriala este o problema care afecteaza doar persoanele in varsta si persoanele supraponderale.

Cu toate acestea, adevarul este destul de diferit si infricosator.

Hipertensiunea arteriala, numita si tensiune arteriala crescuta, este una dintre cele mai frecvente boli din lume. Organizatia Mondiala a Sanatatii o numeste „Pandemia secolului 21” si, din cauza stresului intens si a stilului de viata nesanatos, aceasta pandemie afecteaza tot mai multi tineri. Ignorarea bolii poate avea consecinte grave pentru organism pe termen lung. Conform statisticilor, doar 1 din 5 hipertensivi reusesc sa-si controleze starea.

Hipertensiunea arteriala devine tot mai frecventa la tineri si nu ar trebui sa ignoram problema.

Impartim hipertensiunea in primara (esentiala) si secundara. Nu exista un motiv specific pentru aparitia hipertensiunii arteriale primare - pur si simplu exista. Cu toate acestea, exista factori care cresc riscul aparitiei acesteia. Printre acesti factori se numara:

1. Istoricul de sanatate al familiei: Uneori si alti membrii ai familiei sufera de hipertensiune. Studiile clinice arata ca hipertensivii cu un istoric familial legat de aceasta afectiune au cu 20% mai multe sanse de a suferi ei insisi, decat cei care nu sunt intr-o astfel de situatie.

2. Stil de viata nesanatos: Stresul, fumatul si abuzul regulat de alcool contribuie, de asemenea, la dezvoltarea bolii. De exemplu, s-a constatat ca incidenta obezitatii este direct legata de incidenta hipertensiunii la tineri, chiar si la adolescenti.

Hipertensiunea secundara are insa o cauza specifica. Este mai frecventa la tineri, dar vestea buna este ca, daca se elimina cauza, tensiunea arteriala va reveni la normal.

1. Hormoni: Dezechilibrul hormonal aduce cu sine o serie de probleme de sanatate, iar hipertensiunea este una dintre ele. De exemplu, nivelurile crescute ale hormonului aldosteron cresc sodiul din sange, ducand la tensiune arteriala crescuta. Acelasi lucru este valabil si pentru problemele tiroidiene.

2. Stenoza areterei renale: in aceasta afectiune, ingustarea lumenului arterei renale duce la cresterea tensiunii arteriale.

3. Medicamente: Administrarea anumitor medicamente, cum ar fi antidepresive, stimulente, contraceptive si altele.

4. Sindromul de Apnee in somn: Aceasta afectiune, caracterizata prin episoade de absenta a respiratiei spontane pentru o perioada de timp, poate fi, de asemenea, o cauza a hipertensiunii arteriale la tineri.

De ce nu ar trebui sa ignoram hipertensiunea?

Hipertensiunea este numita „ucigasul tacut”, deoarece este adesea asimptomatica. Cu toate acestea, daca tinerii prezinta simptome, acestea includ:
• palpitatii
• ameteli
• vedere incetosata
• zgomot in urechi si altele.

Hipertensiunea arteriala necontrolata este un factor de risc major pentru dezvoltarea altor boli cardiovasculare – infarct miocardic, accident vascular cerebral sau aritmii.

Pe termen lung, hipertensiunea afecteaza vasele de sange, in special stratul cel mai profund al celulelor (numit endoteliu). Vasele isi pierd elasticitatea si se ingusteaza. Aceasta creste tensiunea arteriala si poate fi atat de severa incat sa formeze un anevrism, o complicatie severa care este, practic vorbind, o dilatare a unui vas de sange ca un balon.

Inima sufera, de asemenea, de hipertensiune arteriala - functioneaza la viteze mai mari impotriva unei rezistente mai mari, ceea ce poate duce la expansiunea acesteia (disfunctia de ventricul duce la inflamatia cardiaca prin inflamatia endoteliului), ceea ce poate duce la insuficienta cardiaca.

Creierul este, de asemenea, afectat - pe langa accidentele vasculare, vasele de sange ingustate pot duce la probleme cognitive usoare sau chiar dementa.

Lista lunga de consecinte include si probleme cu rinichii, ochii, functia sexuala si altele.

Ce trebuie sa stim despre hipertensiune?

In timp ce in 1975 numarul hipertensivilor din lume a fost de 579 de milioane, in 2015 numarul acestora a ajuns la 1,1 miliarde, cresterea fiind in principal in tarile in curs de dezvoltare/tarile dezvoltate. In functie de valorile tensiunii arteriale, exista o clasificare speciala a hipertensiunii arteriale, dupa cum urmeaza:

• Valorile optime ale tensiunii arteriale: 120/80 mmHg
• Tensiune arteriala crescuta: intre 120-139/80-89 mmHg
• Hipertensiune de gradul 1: intre 140-159/90-99 mmHg
• Hipertensiune de gradul 2: intre 160-179/100-109 mmHg
• Hipertensiune de gradul 3: peste 180/ 110 mmHg

Este important sa va monitorizati tensiunea arteriala zilnic, acasa, cu un tensiometru de incredere. Sendo sunt monitoare digitale de tensiune sanguina precise, fiabile si usor de utilizat.

Cum putem lupta impotriva hipertensiunii?

Combaterea hipertensiunii arteriale implica o combinatie de medicatie si modificari ale stilului de viata. In primul rand este insa consultarea unui specialist. Acesta poate gasi cauza care duce la hipertensiunea arteriala, apoi, in urma tratamentului tintit aceasta va disparea. Daca, dupa cateva controale, medicul dumneavoastra va diagnosticheaza cu hipertensiune arteriala primara, cel mai probabil va prescrie medicamente pe care sa le luati in mod regulat. Sunt utilizate diferite clase de medicamente, cum ar fi beta-blocante, inhibitori ai ECA, blocanti ai receptorilor angiotensinei II, blocanti ai canalelor de calciu, diuretice si altele. Respectati cu strictete prescriptiile si nu uitati sa va luati medicamentele in mod regulat. Acest lucru va asigura efectul maxim al tratamentului aplicat si va reduce riscul unor complicatii viitoare. Specialistii monitorizeaza efectul tratamentului aplicat si ajusteaza schema in timp, pentru a obtine efectul terapeutic maxim.

Ce putem schimba in viata noastra de zi cu zi pentru a controla hipertensiunea arteriala?

Pe langa medicamente, o schimbare a obiceiurilor este, de asemenea, esentiala in lupta impotriva hipertensiunii.

• Mentineti o greutate echilibrata– obezitatea este un factor de risc major pentru dezvoltarea hipertensiunii. Optimizati-va greutatea cu o dieta si o activitate fizica adecvate.
• Nu exagerati cu sarea – aportul de cantitati mari de sare inseamna o crestere a sodiului in corpul nostru, care, dupa cum s-a mentionat mai sus, creste tensiunea arteriala. Limitati aportul de sare la maximum 1500 mg pe zi.
• Limitati alcoolul – un pahar de vin pe zi nu va va face rau, dar excesul regulat de alcool creste riscul de hipertensiune.
• Renuntati la fumat! – nicotina ingusteaza vasele de sange, ducand la hipertensiune arteriala. In plus, creste riscul formarii cheagurilor de sange si ingreuneaza activitatea inimii.
• Creati-va o dieta sanatoasa – depuneti eforturi pentru a reduce la minimum acizii grasi saturati si grasimile trans. In schimb, mancati mai multe fructe, legume si cereale integrale.