Cauze si simptome ale nivelelor anormale de catecolamine

Ce sunt catecolaminele?

Catecolaminele sunt hormoni produsi de catre creier, tesut nervos si glandele suprarenale. Catecolaminele sunt eliberate in sange ca raspuns pentru stresul fizic sau psihic si sunt responsabile pentru raspunsul „lupta sau fugi” al corpului.

Nivelul neobisnuit de mare sau de mica al unei singure catecolamine in sange poate cauza probleme de sanatate. Dezechilibrul mai multor catecolamine poate indica o problema medicala serioasa.

Cum functioneaza catecolaminele?

Catecolaminele sunt hormoni care functioneaza si ca neurotransmitatori. Hormonii sunt substante chimice care circula prin sange. Glandele endocrine si sexuale secreta o varietate de hormoni care ajuta la reglarea atat a organelor, cat si a celulelor si tesuturilor.

Neurotransmitatorii sunt si ei substante chimice, dar se gasesc doar in celulele nervoase si circula prin sinapse (regiunea de comunicare dintre doi neuroni). Neurotransmitatorii sunt produsi ca raspuns la impulsurile electrice primite de neuron.

Glanda medulosuprarenala secreta atat adrenalina (epinefrina) cat si noradrenalina (norepinefrina) ca raspuns la stres sau alte dezechilibre din corp, precum modificarea tensiunii arteriale, a nivelului de cortizol sau alte dezechilibre biochimice. Dopamina, adrenalina si noradrenalina sunt principalele catecolamine.

Dopamina ajuta la reglarea miscarilor, emotiilor, memoriei si sistemului de recompensa al creierului.

Atunci cand creierul percepe pericol, un semnal este transmis catre glanda medulosuprarenala si o stimuleaza destul incat sa inceapa sa elibereze adrenalina in sange. Adrenalina este responsabila pentru raspunsul „lupta, fugi sau ingheata” si are efect asupra inimii, plamanilor, muschilor si vaselor de sange.

Efectele principale ale adrenalinei asupra diferitelor sisteme ale corpului nostru sunt reprezentate de cresterea ritmului cardiac si a fluxului de sange, respiratie mai rapida, glicemie crescuta, forta si performanta fizica crescute.

Noradrenalina este secretata de glanda medulosuprarenala ca raspuns la hipotensiune arteriala si stres. Aceasta provoaca vasoconstrictie (ingustarea vaselor de sange) si cresterea tensiunii arteriale. La fel ca adrenalina, noradrenalina poate creste glicemia si ritmul cardiac.

Cauze si simptome ale nivelelor anormale de catecolamine

Niveluri sanguine mici ale catecolaminelor

Stresul cronic, nutritia precara, unele medicamente si anumite boli pot afecta abilitatea corpului de a produce catecolamine sau de a raspunde la acestea.

Efecte ale nivelelor scazute de catecolamine:
• anxietate,
• depresie,
• lipsa de energie,
• lipsa de concentrare,
• schimbari ale tensiunii arteriale,
• modificari ale ritmului cardiac,
• hipoglicemie,
• migrene,
• insomnii.

Niveluri sanguine mari ale catecolaminelor

Anumite boli, precum tumori, stres cronic sau obezitate pot afecta creierul si glandele suprarenale, astfel incat acestea sa produca in exces catecolamine. Bolile care pot cauza nivele mari de catecolamine sunt feocromocitomul (tumora neuroendocrina a glandelor suprarenale) sau neuroblastomul (tip de cancer al neuroblastelor, celule incomplet dezvoltate, de la nivelul glandelor suprarenale sau al tesutului nervos).

Efecte ale nivelelor scazute de dopamina: exces de saliva, probleme ale tractului digestiv, ameteli, hiperactivitate, ADHD, anxietate si agitatie, depresie, insomnii, halucinatii, schizofrenie, psihoza. Nivele crescute cronice ale dopaminei pot fi cauzate de boli precum sindromul Costello, leucemie, sindromul Menkes sau deficienta de AADC.

Efecte ale nivelelor scazute de adrenalina si noradrenalina: anxietate, atacuri de panica, ritm cardiac neregulat sau rapid, tremur, hipertensiune arteriala, piele palida si rece, pierdere in greutate, dureri de cap intense, transpiratii excesive, chiar si afectiuni la nivelul inimii sau rinichilor.

Testarea nivelului de catecolamine

Daca nivelul de catecolamine al pacientului trebuie testat, doctorul va recomanda un test de sange sau de urina. Nivelul de catecolamine poate creste prin consumarea anumitor alimente sau bauturi, precum ceai, cafea sau bauturi cofeinizate, banane, citrice, ciocolata sau cacao, vanilie.

De asemenea, nivelul crescut de catecolamine poate fi determinat si de anumite substante sau medicamente (adrenalina, amfetamine, paracetamol, aspirina, insulina, diuretice, vasodilatatoare, blocanti de calciu, medicamente pentru tensiunea arteriala, dexametazona, buspiron, albuterol).

Utilizarea catecolaminelor in scop medical

Adrenalina poate fi prescrisa de catre medici pentru tratarea posibilelor socuri anafilactice. Socul anafilactic este o reactie alergica severa care poate afecta posibilitatea unei persoane de a respira si necesita tratament medical urgent.

Adrenalina combate socul anafilactic prin vasoconstrictie, relaxarea muschilor si eliberarea cailor respiratorii, fiind comun pentru persoanele cu risc de soc anafilactic sa aiba la indemana un EpiPen (stilou cu adrenalina). Tot odata, medicii utilizeaza adrenalina pentru a trata atacuri severe de astm, stopul cardiac sau infectii severe.

Noradrenalina poate creste tensiunea arteriala sistolica la persoanele care au suferit un atac de cord. Medicii mai folosesc noradrenalina si pentru a trata socul septic, socul neurogen, tamponada cardiaca, socul hipotensiv.

Cand trebuie sa mergem la doctor?

In cazul in care prezentati unele din simptomele urmatoare, trebuie sa va prezentati urgent la doctor: hipertensiune arteriala persistenta, ritm cardiac rapid sau neregulat, tremur, transpiratii excesive, dureri de cap intense.

Medicul va cere un test de sange sau de urina pentru determinarea nivelelor de catecolamine, rezultatele testului vor determina daca mai este sau nu nevoie de alte teste sau tratamente.
Desi rar, nivelele crescute de catecolamine pot indica o tumora, precum feocromocitomul sau neuroblastomul. Nivelele extrem de crescute ale unei singure catecolamine sunt asociate cu anumite boli, precum schizofrenia, ADHD, depresie sau boala Parkinson.

Bibliografie:
http://ndrf.org/catechol.htm
https://medlineplus.gov/ency/article/003561.htm