Impactul emotional al Sindromului de oboseala cronica

Ce este Sindromul de oboseala cronica

Sindromul de oboseala cronica se poate defini ca o tulburare complexa ce se caracterizeaza printr-o oboseala extrema ce are o durata de cel putin sase luni si care nu poate fi explicata pe deplin printr-o anumita afectiune medicala de baza.

Oboseala asociata acestei afectiuni se agraveaza odata cu activitatea fizica sau mentala si nu se amelioreaza odata cu odihna. Asadar, o astfel de boala cronica poate deveni debilitanta, afectand nu doar fizicul, ci si psihicul, mai exact bunastarea emotionala.

Acest articol are ca scop prezentarea mai detaliata a sindromului de oboseala cronica, a impactului emotional pe care il are acesta asupra persoanelor, dar si cateva modalitati prin care se poate incerca diminuarea efectelor nedorite aferente.

Cum se manifesta sindromul de oboseala cronica?

Dupa cum a fost precizat si in paragraful anterior, sindromul de oboseala cronica se manifesta printr-o stare exagerata de oboseala ce dureaza pentru o perioada de minim 6 luni si care nu dispare dupa odihna. Persoanele cu acest sindrom considera ca somnul nu mai este satisfacator, indiferent de durata sa.

De asemenea, pot acuza tulburari de memorie si de concentrare a atentiei, dar si ameteli care se inrautatesc odata cu miscarea. In plus, tabloul clinic poate fi completat de dureri de cap, de inflamarea ganglionilor limfatici de la nivelul gatului sau axilelor si de dureri musculare sau articulare inexplicabile.

Este important de stiut ca acest sindrom nu are efecte doar din punct de vedere fizic, ci poate afecta si starea sanatatii mintale. Asadar, odata cu simptomele clasice ale sindromului oboselii cronice pot sa apara si frustrari, sentimente de singuratate sau inutilitate si chiar depresie.

Toate aceste aspecte sunt foarte importante si indica spre faptul ca persoanele ce experimenteaza acest sindrom au nevoie de ajutor pentru a face fata dificultatilor intampinate.

Impactul emotional al oboselii cronice

Persoanele ce sufera de sindromul de oboseala cronica se confrunta constant cu numeroase dificultati. Nu de multe ori aceste persoane sunt cuprinse de frustrare si de sentimente de neputinta, exprimand faptul ca s-au saturat sa fie bolnave.

Din cauza epuizarii constante asociate cu acest sindrom, oamenii observa ca isi pierd prietenii si ca li se altereaza conexiunile sociale. Spre exemplu, persoanele cu oboseala cronica nu pot merge la scoala sau la serviciu si nu pot participa nici macar la activitati sociale care le plac.

Pacientii cu sindrom de oboseala cronica se ingrijoreaza, de asemenea, cu privire la pierderea independentei. De cele mai multe ori se vorbeste despre pierderea independentei financiare si a mijloacelor de trai, acestea fiind unele dintre efectele negative ale imposibilitatii de a munci.

Toate aceste lucruri pot duce la formarea unor sentimente de vinovatie si chiar la izolare. De fapt, frustrarea si durerea emotionala pot duce la depresie. Studiile efectuate cu privire la acest aspect indica spre faptul ca rata depresiei la pacientii cu sindrom de oboseala cronica este mai mare decat in cazul altor boli cronice debilitante.

Pe langa faptul ca pacientii cu sindrom de oboseala cronica se plang frecvent de simptome psihologice, precum depresie, anxietate si tulburari neuropsihologice, se considera ca acestia au un risc mult mai mare de a dezvolta boli psihiatrice, cum ar fi tulburarea depresiva majora, tulburarea de panica, tulburarea de anxietate generalizata si tulburarea de personalitate.
Totusi, mai sunt necesare cateva studii de specialitate pentru a prezenta exact toate posibilele efecte psihologice asociate cu acest sindrom.

Cauze si factori de risc

Cauza exacta a sindromului oboselii cronice este necunoscuta, desi exista mai multe teorii cu privire la acest aspect. Spre exemplu, unii experti considera ca acest sindrom este cauzat de anumite infectii virale, in timp ce altii considera stresul psihologic ca fiind elementul cauzal.

De asemenea, se considera ca unii oameni se pot naste cu o predispozitie catre sindromul de oboseala cronica, care este apoi declansat de o combinatie de factori. Printre cele mai frecvente incriminate cauze se regasesc:

• Infectiile virale – deoarece unii oameni dezvolta sindromul de oboseala cronica dupa ce au avut o infectie virala, cercetatorii se intreaba daca unele virusuri ar putea declansa aceasta problema. Virusul herpetic uman tip 6 si virusul Epstein-Barr sunt principalele virusuri incriminate, dar nu au fost gasite inca legaturi concludente;

• Reactivitatea sistemului imunitar – sistemele imunitare ale persoanelor cu sindrom de oboseala cronica par a fi usor afectate, dar nu este clar daca aceasta afectare este suficienta pentru a provoca efectiv sindromul;

• Dezechilibrele hormonale – persoanele ce sufera de sindromul de oboseala cronica asociaza uneori niveluri anormale in sange ale unor hormoni produsi la nivelul hipotalamusului, hipofizei sau glandelor suprarenale;

• Traumele fizice sau emotionale – unii oameni au raportat ca au suferit un traumatism, o interventie chirurgicala sau un stres emotional semnificativ cu putin timp inainte de aparitia simptomelor lor.

In ceea ce priveste factorii care pot creste riscul de sindrom de oboseala cronica se poate vorbi de varsta si sex. Acest sindrom poate sa apara la orice varsta, dar afecteaza cel mai frecvent adultii tineri pana la cel de varsta mijlocie. De asemenea, femeile sunt diagnosticate cu aceasta afectiune mult mai des decat barbatii. Cu toate acestea, este posibil ca femeile sa fie pur si simplu mai susceptibile de a-si raporta simptomele unui medic.

Optiuni de tratament pentru oboseala cronica si pentru complicatiile emotionale asociate

Specialistii din domeniul medical considera ca prima etapa a tratarii pacientilor ce sufera de sindromul de oboseala cronica se bazeaza pe gestionarea simptomelor fizice cronice de oboseala.

Astfel, daca se poate obtine un raspuns optim la o terapie medicala buna pentru principalele simptome, frustrarile vor disparea in mare parte de la sine, fara a indrepta un tratament special asupra lor.

Cand terapiile ce vizeaza manifestarile fizice nu sunt suficiente, specialistii pot apela si la abordari ce vizeaza sporirea bunastarii emotionale. Consilierea profesionala este una dintre acestea si presupune sesiuni de consiliere cu un psiholog sau cu un psihiatru.

Terapia cognitiv-comportamentala poate fi de ajutor, deoarece ajuta pacientii sa-si stabileasca obiective realiste si sa dezvolte mecanisme efective de adaptare. S-a demonstrat ca acest tip de terapie imbunatateste emotiile si reduce oboseala si stresul in cazul pacientilor cu simptome de oboseala cronica.

In unele cazuri, medicii pot prescrie medicamente care au ca scop modificarea starii de spirit, adica antidepresive. Cu toate acestea, trebuie cantarita foarte bine alegerea acestui tip de tratament, deoarece antidepresivele din anumite clase pot exacerba alte simptome ale sindromului de oboseala cronica si, uneori, pot provoca reactii adverse.

In final, se poate apela si la diferite terapii alternative, cum ar fi respiratia profunda, tehnicile de relaxare musculara sau masajul. Toate aceste tehnici pot ajuta la reducerea anxietatilor si la imbunatatirea bunastarii fizice si emotionale. Kinetoterapia a ajutat unii pacienti, dar se recomanda consultarea cu medicul inainte de a apela la aceste alternative, deoarece pot interfera cu tratamentul prescris.

Asadar, sindromul de oboseala cronica poate avea o influenta profunda asupra vietii de zi cu zi si poate afecta sanatatea emotionala, dar, din fericire, exista anumite modalitati prin care manifestarile neplacute, inclusiv cele psihice, pot fi gestionate in mod eficient.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/chronic-fatigue-syndrome/symptoms-causes/syc-20360490
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17561692/