Medicament esential pentru tratamentul bolii Parkinson, din nou disponibil pentru pacientii din Romania

Roche Romania a reintrodus pe piata farmaceutica din Romania Madopar (levodopa/benserazida), un medicament destinat tratamentului persoanelor care sufera de Boala Parkinson. Medicamentul este compensat integral pentru pacienti si se elibereaza in farmacii exclusiv pe baza unei prescriptii medicale.

Boala Parkinson este o boala neurodegenerativa cauzata de distrugerea anumitor neuroni care produc dopamina, substanta neurotransmitatoare, din anumiti centrii nervosi responsabili cu capacitatea organismului de a-si controla miscarile. Simptomele din boala Parkinson devin din ce in ce mai evidente pe masura ce boala evolueaza si sunt in mare parte legate de tremur al membrelor, rigiditate a miscarilor si in general incetinire si dificultate motorie.

Boala Parkinson este una dintre cele mai frecvente afectiuni neurologice, despre care se estimeaza ca ar afecta peste 4 milioane de persoane din intreaga lume. Cauza declansatoare a acestei boli este in mare parte necunoscuta, in pofida eforturilor masive de cercetare stiintifica si medicala. Incidenta bolii creste odata cu varsta si apare cel mai adesea intre 50 si 70 ani, insa circa 4% dintre pacienti sunt diagnosticati inainte de varsta de 50 de ani.

Desi simptomele bolii Parkinson pot fi severe, acestea pot fi controlate cu succes daca pacientii au acces la tratamentul prescris. Ne bucuram ca vocea pacientilor a fost auzita si multumim tuturor celor implicati ca avem din nou posibilitatea sa ne tratam cu medicamentele de care avem cel mai mult nevoie”, a declarat Dan Raican, presedintele Asociatiei Antiparkinson Romania.

Potrivit statisticilor furnizate de asociatiile de pacienti, in Romania traiesc circa 70.000 de persoane diagnosticate cu Boala Parkinson. Numarul pacientilor poate fi insa mult mai mare, deoarece multe persoane care sufera de aceasta boala sunt nediagnosticate.