Studiu: cancerul de vezica urinara – „cancerul uitat”

Nevoi medicale semnificative, progrese modeste pentru pacienti

In Romania, traiesc in prezent peste 18.000 de persoane diagnosticate cu cancer de vezica urinara (carcinom urotelial), in timp ce 2.500 de cazuri noi sunt depistate in fiecare an. Studiul „Carcinomul urotelial. Analiza situatiei din Romania”, releva faptul ca pacientii diagnosticati cu acest tip de cancer au rate de supravietuire scazute (5% supravietuire la 5 ani pentru pacientii cu boala in stadiul metastatic) in timp ce impactul bolii asupra calitatii vietii pacientilor este semnificativ.

Studiul a identificat o serie intreaga de nevoi neacoperite in ceea ce priveste un management mai bun al acestei boli precum si posibile actiuni pentru a imbunatati situatia actuala. Documentul a fost realizat de catre Asociatia Romana de Urologie, Societatea Nationala de Oncologie Medicala din Romania, impreuna cu Federatia Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania si cu sprijinul Roche Romania.

Cancerul de vezica urinara este denumit si „cancerul uitat”1 din cauza progreselor reduse legate de identificarea unor noi tratamente menite sa creasca durata si calitatea vietii pacientilor care sufera de aceasta boala. Diagnosticul precoce este esential pentru a imbunatati ratele de supravietuire, avand in vedere faptul ca pana la 50% din cazurile noi sunt diagnosticate in stadii avansate. in acest sens, studiul arata ca implicarea unor echipele multidisciplinare in managementul pacientilor cu cancer de vezica urinara ar putea creste calitatea serviciilor oferite.

„Accesul pacientilor la tratament multidisciplinar, nu doar la urologie sau oncologie, dar si la radioterapie, radiologie, fizioterapie sau suport pentru reinsertie sociala ar raspunde nevoilor specifice ale pacientilor cu carcinom urotelial. Este nevoie de solutii la nivel national sau local pentru a crea aceste structuri interdisciplinare. O directie de urmat ar putea fi reprezentata de solutii tehnologice, precum aplicatiile digitale, care permit comunicarea interdisciplinara intr-un mod rapid si usor”, a declarat Acad. Prof. Dr. Ioanel Sinescu, Medic primar urolog, Clinica de Chirurgie Urologica, Dializa si Transplant Renal, Institutul Clinic Fundeni, Bucuresti.

In privinta tratamentului specific pentru cancerul de vezica urinara, in ultimele decenii nu s-au facut progrese remarcabile, acesta fiind limitat la chimioterapie. Potrivit datelor din studiu, din pacate aproximativ jumatate din pacientii cu boala metastatica nu mai sunt eligibili pentru chimioterapie. in ultimii ani, aparitia tratamentelor din categoria imunoterapiei oncologice poate reprezenta o noua sansa pentru cei ce sufera de acest tip de cancer.

„Imunoterapia oncologica, recent aprobata si in Romania pentru tratamentul cancerului de vezica urinara, a creat premizele unei gestionari mai bune a pacientilor cu acest tip de cancer. Pe langa eficienta terapeutica crescuta, aceste tratamente sunt mai usor de tolerat si aduc o crestere a calitatii vietii pacientilor, ceea ce pana de curand reprezenta o provocare”, a adaugat Conf. Dr. Dana Lucia Stanculeanu, Medic primar Oncologie Medicala, Sef Sectie Oncologie medicala 1, Institutul Oncologic “Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu”, Bucuresti.

Implicatiile psiho-sociale in cazul pacientilor cu cancer de vezica urinara sunt mai ridicate decat in cazul altor pacienti oncologici. Solutiile terapeutice chirurgicale specifice (extirparea vezicii urinare si partial a organelor vecine) pot avea consecinte importante pentru viata cotidiana a pacientilor. in aceste situatii, studiul propune organizarea unor programe de suport psihologic specializat si un dialog concret cu asociatiile de pacienti pentru a identifica masuri si actiuni aplicabile pentru a ajuta reisertia sociala si familiala a pacientilor cu acest tip de cancer.

„Pacientii cu cancer de vezica urinara nu trebuie sa ramana uitati. Acestia au nevoie de acces la cele mai noi tratamente, precum imunoterapiile oncologice - care din pacate nu sunt inca compensate in tara noastra - dar si de sprijin psihologic specializat. Dialogul deschis intre medici, asociatii de pacienti si autoritatile cu atributii in sectorul de sanatate este singura cale pentru a putea oferi solutii si speranta acestor pacienti, greu incercati”, a completat Cezar Irimia, presedintele Federatiei Asociatiilor Bolnavilor de Cancer din Romania.
Nu in ultimul rand, analiza mai propune si o serie de masuri specifice in cadrul sistemului de sanatate, precum cresterea implicarii medicilor de familie in identificarea pacientilor cu risc, diagnosticarea precoce, precum si o mai buna colectare a datelor epidemiologice printr-un crearea unui registru national de cancer.

Date epidemiologice

Date Romania 2017
• 18.347 pacienti cu cancer de vezica urinara aflati in evidenta
• 2.385 pacienti nou diagnosticati in fiecare an
• 1.670 decese (a 7-a cauza de deces prin cancer la barbati2)

Profilul pacientilor
• Boala afecteaza in proportie de 80% barbati
• 60% din cazuri se inregistreaza la persoane in varsta de >65 de ani, la momentul diagnosticului

Factori de risc
• Fumatul este implicat in aparitia a 50% dintre cazurile de cancer de vezica urinara
• Expunerea la locul de munca la factori cancerigeni3
• Alti factori de risc:
Infectiile urinare, pietrele la rinichi, iritatiile cronice ale vezicii
Istoric familial
Stil de viata si alimentatie

Semne si simptome
• Prezenta sangelui in urina
• Dificultati in urinare
• Durere localizata
• Edeme in zona genitala