METRO Cash & Carry Romania lanseaza campania MICILE ANTREPRENOARE si ofera 1.500 de euro fetitelor nascute pe 8 martie 2019 in Bucuresti

Continuand seria initiativelor demarate cu ocazia evenimentului Ziua Afacerii Tale si dedicate sustinerii antreprenorilor romani si a afacerilor independente, METRO lanseaza campania Micile Antreprenoare, prin care incurajeaza antreprenoriatul feminin.

Prin intermediul acestei initiative METRO Cash & Carry Romania, in parteneriat cu Banca Comerciala Romana, ofera un cec cadou in valoare de 1.500 de euro tuturor fetitelor nascute in maternitatile din Bucuresti, pe 8 martie 2019. Banii vor fi depusi intr-un cont bancar deschis la BCR si vor putea fi accesati de acestea la implinirea varstei de 18 ani.

Campania Micile Antreprenoare a pornit de la rezultatele Studiului privind Afacerile Independente, realizat in 2018 de METRO la nivel international, in 10 tari, printre care si Romania, pe o baza de 10.000 de respondenti, inclusiv 1.500 de proprietari de afaceri.

Conform studiului, in Romania 64% dintre femei isi doresc sa-si deschida propria afacere, dar numai 6% dintre ele au incredere ca isi pot realiza aceasta dorinta. Principalul motiv pentru care nu reusesc sa-si indeplineasca visul de a avea o afacere este lipsa unui sprijin financiar.

„Cu aceeasi dorinta de a ajuta antreprenorii romani, pe care o cunoasteti deja de la Ziua Afacerii Tale, am lansat astazi, pe 8 martie, campania Micile Antreprenoare. De aceasta data, incurajam si antreprenoriatul feminin oferind, alaturi de partenerul nostru BCR, un cadou in valoare de 1.500 euro tuturor fetitelor nascute de Ziua Femeii, in maternitatile din Bucuresti, pentru ca, la majorat, sa-si poata indeplini orice vis”, declara Marina Zara, Head of Marketing and Communications METRO Cash & Carry Romania.

Parintii fetitelor nascute in maternitatile din Bucuresti pe 8 martie 2019 pot trimite un e-mail la adresa [email protected], prin care sa isi exprime dorinta de a participa la campanie. Campania se deruleaza in toate maternitatile din capitala. Data limita pentru inscrieri este 8 aprilie 2019.

Mai multe informatii despre campanie sunt disponibile pe https://www.metro.ro/micileantreprenoare.